Oamenii Biz

Alexandru Găvan – Alpinist

10 mai 2019 < 1 min

Alexandru Găvan – Alpinist

Reading Time: < 1 minut

Este cel mai tânăr alpinist român care a reușit ascensiunea unui vârf montan de peste 8.000 de metri, adunând apoi peste șase vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine.

Alex GavanPerformer de top al României în alpinismul la altitudine extremă, Alex Găvan a escaladat șase vârfuri de peste 8.000 de metri prin mijloace corecte, adică fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine: Broad Peak, Shishapangma, Manaslu, Makalu, Gasherbrum 1 și Cho Oyo. Performanțele lui i-au adus „Gold Medal for Merit in Sport”, de două ori titlul de „Sportivul român al anului pentru alpinism la mare înălțime”, din partea Federației de Alpinism și Escaladă și alte două nominalizări la aceeași distincție.

Cutremurul devastator din Nepal de acum trei ani l-a surprins chiar pe Everest, unde a supraviețuit unei avalanșe. Văzând amploarea dezastrului, a decis să se implice și să dea o mână de ajutor la reconstrucția statului asiatic, lansând campania „Bucurie pentru Nepal”. Peste 36.000 de oameni au răspuns la apelul alpinistului și a fost donată o sumă totală de 106.576 de euro cu ajutorul căreia au fost reconstruite două școli și s-a demarat construcția celei de-a treia unități de învățământ.

Prima expediție la mare altitudine fără oxigen suplimentar organizată de Găvan după cutremurul devastator a fost pe cel mai periculos munte din lume: Annapurna I (8.091m).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: