Alexandra Radu devine noul partener al agenției Rogalski Damaschin, în urma unui proces de lărgire a nucleului de parteneri demarat acum doi ani, deschis în continuare consultanților cu performanțe remarcabile din interiorul agenției.
Alexandra Radu face parte din actuala echipă încă dinaintea creării agenției acum 16 ani, fiind parte din succesul său constant recunoscut la marile competiții internaționale sau locale de comunicare prin campanii de referință. Odată cu intrarea în nucleul de parteneri, Alexandra Radu preia și rolul de Head of Brand Strategy, coordonând proiecte care au un accent crescut pe afirmarea brandurilor în spațiul public.
Alături de Eliza Rogalski – Head of Corporate Reputation și de Alina Damaschin – Head of Creative, rolul Alexandrei întărește poziționarea agenției de partener legitim pentru servicii de comunicare globale.
“Intrarea Alexandrei în nucleul de parteneri este expresia unei viziuni la care lucrăm de peste 2 ani și care vine să răspundă mai multor nevoi de business. Suntem o organizație cu creștere organică care și-a generat întotdeauna liderii în mod natural, ca rezultat al unei culturi a învățării, a creativității și performanțelor, a loialității și transparenței. Alexandra este rezultatul acestei culturi pentru că este chiar unul din creatorii ei. Sunt fericită și mândră pentru parcursul ei profesional și sunt convinsă că noul rol îi va oferi toate provocările de care un lider ca ea are nevoie pentru această etapă de carieră.” a declarat Eliza Rogalski, Founder & Head of Corporate Reputation.
“Suntem o echipă de oameni care se bazează pe oameni, pe recunoașterea punctelor tari ale fiecărui profesionist în parte și pe colaborare, iar împreună cu Eliza am rămas mereu fidele valorilor pe care am dezvoltat business-ul și atente la cei alături de care l-am construit până în acest punct, la competențele lor individuale, la caractere, la planurile lor. Alexandra are de mult timp această mentalitate de partener pe care azi o recunoaștem oficial, iar eu sunt extrem de bucuroasă de acest nou început alături de un om împreună cu care nu doar am trăit multe momente memorabile din viața agenției, dar care are mai ales maturitatea, curiozitatea și voința de a construi împreună cu noi și echipa un business puternic și proiecte de comunicare valoroase pentru clienți și oameni.” a declarat Alina Damaschin, Co-Founder & Head of Creative.
„Le sunt extrem de recunoscătoare Elizei și Alinei pentru încrederea arătată, o altă formă de manifestare a autonomiei și a modului independent de lucru pe care le-am regăsit în Rogalski Damaschin încă de la început. Sunt entuziasmată de oportunitățile pe care mi le oferă noul rol, atât din perspectiva de Head of Brand Strategy, unde sper să am șansa de a lucra alături de clienții agenției pentru a construi împreună proiecte de comunicare cu sens, cât și din cea de partener, unde voi putea contribui la consolidarea unui mod de lucru fundamentat în strategie și creativitate cu rezultate, alături de colegii mei.” a declarat Alexandra Radu, Partner & Head of Brand Strategy.
Flexxon, lider global în soluții de securitate cibernetică hardware și stocare NAND industrială, anunță cu mândrie noul său parteneriat strategic…
Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie 2024 s-au vândut în Capitală…
Organizația nonguvernamentală Help Autism a lansat prima franciză socială din România, un model de business social inovator, care asigură atât…
Orange România redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei. Scopul Orange este de a reuni echipele…
GARBE Industrial Real Estate GmbH, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și administratori de proprietăți logistice și industriale, atât în…
Cu puțin timp în urmă am avut un eveniment la Oradea, împreună cu prietena mea Andreea Roșca și cu ceilalți…