Alexandra Palconi-Sitov, Asociația Prin Banat: Niciun un proiect nu e ca altul și asta nu permite monotoniei să se instaleze

Alexandra Palconi-Sitov, Asociația Prin Banat: Niciun un proiect nu e ca altul și asta nu permite monotoniei să se instaleze

Cu o activitate de peste 7 ani până acum, Asociația Prin Banat este un ONG ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural, în regiunea Banatului istoric, și care s-a făcut remarcat printr-o serie de proiecte de anvergură precum Heritage of Timișoara, Cămine în mișcare, Castelul de apă, Ambulanța pentru monumente, etc. Prezentă cu redacția Biz în Timișoara, am avut bucuria de a mă întâlni și vorbi cu președintele și unul dintre fondatori, Alexandra Palconi-Sitov, despre începuturi, provocări, principalele proiecte, țeluri, repere locale și multe, multe alte subiecte.

Partea a doua, continuarea materialului apărut aici.

Vin companiile către voi cu idei de proiecte sau parteneriate? Dacă da, cam ce își doresc acestea?

Da, vin spre noi nu doar companii, ci și instituții. De doi ani încoace, adeseori ne sunt solicitate concepte de produse care pot fi oferite drept cadou sau suveniruri clienților, partenerilor, persoanelor din corpuri diplomatice ș.a.m.d.. Aici mă refer atât la revista Heritage of Timișoara, cât și la alte produse pe care le-am creat prin proiectele noastre în timp (ex. seturi de cărți poștale cu ilustrații ale unor clădiri sau obiective turistice). Am avut în anii trecuți și avem chiar și acum colaborări prin care creăm și implementăm concepte expoziționale pentru diverse teme și subiecte în strânsă legătură cu patrimoniul local.

Pe de altă parte, când e vorba strict de proiectele noastre, cu toții își doresc firescul, și anume o expunere și vizibilitate cât mai bună. Și ne bucurăm de fiecare dată când găsim un partener deschis la a defini o strategie comună, care reușește să înglobeze un set clar de obiective, pliate pe specificul activității și misiunii noastre, dar care aduce beneficii ambelor părți. 

Voi ce v-ați dori din partea sectorului privat? 

Apreciem mereu când un partener din sectorul privat sau public înțelege valoarea muncii noastre și nivelul de calitate și profesionalism pe care îl oferim, în tot ceea ce facem. Acestea sunt criterii după care ne ghidăm întotdeauna în noi parteneriate și colaborări, chiar dacă uneori poate avem de pierdut. Însă, pe termen mediu și lung, pentru organizație e mai sănătoasă această abordare. 

Putem sau nu să spunem că în ultimii ani a crescut interesul românilor pentru prezervarea și susținerea patrimoniului local?

Categoric, da. Și asta se datorează multor campanii de conștientizare și prin inițiative dezvoltate în timp la nivel național și local, unde prima și cea mai importantă consider că a fost Monumente Uitate, un proiect etalon de inventariere a monumentelor istorice, foste reședințe nobiliare, din mediul rural, care ne-a inspirat și pe noi să facem Prin Banat. Din 2016 există și Ambulanța pentru Monumente, proiect recunoscut internațional pentru impactul benefic pe care îl are asupra patrimoniului local.

Din 2021, Asociația Prin Banat implementează și Ambulanța pentru Monumente – Banat, prin care salvgardăm diverse monumente istorice din județele Timiș și Caraș-Severin. A fost un proces interesant pentru noi, ca după prima vizită pe care am făcut-o în perioada 2013-2014 cu proiectul editorial Prin Banat, să ne întoarcem după 10 ani la unele clădiri prin Ambulanța pentru Monumente – Banat, pentru a le pune în siguranță și pentru a le crea un context prin care acestea pot fi salvate și valorificate în viitor. 

Cât de mult a fost planul de anul acesta influențat de titlul de Capitală Europeană a Culturii? Cum v-a ajuta evenimentul în promovarea activităților voastre?

Suntem unul dintre operatorii culturali timișoreni care desfășoară unul dintre cele mai longevive proiecte din cadrul programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Este vorba de Cămine în mișcare (Moving Fireplaces), un proiect care vizează fenomenul migrației din Banat și din Europa. L-am scris, în anul 2016, pentru dosarul de candidatură al Timișoarei la titlu de CEC (a fost foarte apreciat în raportul juriului publicat ulterior) și am început să îl implementăm începând cu anul 2017.

În toți acești ani, prin proiect am documentat sute de povestiri despre migrație, istorii adevărate ale celor care au trăit sau încă trăiesc aici, iar pe baza acestora, avându-le ca inspirație, am dezvoltat numeroase proiecte artistice. Ce vreau să evidențiez este că acest an este unul mai special doar prin prisma faptului că poate încununează ceea ce facem prin Cămine în mișcare de șapte ani încoace. Dar noi implementam proiectul și înainte de anul 2023 și cu siguranță îl vom continua și în anii următori, alături de toate celelalte proiecte.

Dar, evident, anul acesta Cămine în mișcare a fost și este unul dintre proiectele noastre prioritare. Apoi, mă bucur că am reușit să extindem Heritage of Timișoara peste graniță, prin Common Heritage – A Tale Of Four Cities. Cât despre promovare, da, acest an-eveniment a reușit să pună în lumina reflectoarelor Timișoara, așa cum se întâmplă în mod firesc în fiecare oraș care deține acest titlu. Și, implicit, reflectoarele au fost întoarse și asupra sectorului cultural, iar noi la Prin Banat am beneficiat de acest lucru.

De la începutul anului și până acum, am fost invitați atât eu, cât și colegii mei, să acordăm nenumărate interviuri legate de activitatea și organizația noastre. Sau am fost invitați la diverse evenimente ca să prezentăm lucrurile pe care le facem la Prin Banat. De exemplu, în luna mai, am prezentat Cămine în mișcare la Festivalul Culturii Române din Cracovia, eveniment organizat de ICR Varșovia. Iar în noiembrie voi merge să vorbesc despre proiect la o conferință organizată în Veszprem (Ungaria), oraș care este, de asemenea, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Înainte să trecem la următoarea întrebare, doresc să profit de ocazie, deci, să mulțumesc, ție și Revistei BIZ, pentru acest interviu. :)

Ce ați făcut voi special legat de această perioadă?

Raportat la anvergura 2023, am început anul cât s-a putut de… liniștit. Mai exact, știind ce urma să pregătim și să organizăm de-a lungul anului, am preferat să nu ne implicăm în marele eveniment de deschidere Timișoara 2023 (17-19 februarie). A fost o bucurie să explorăm orașul din postura de turiști în propriul oraș și să ne bucurăm de tot ce ne-a oferit programul de evenimente din acel weekend. Până la urmă, tot am făcut ceva în acel weekend, mai mult așa pentru sufletul nostru: am pus capul păunului înapoi pe fațada Casei cu păuni din Piața Plevnei.

Să explic: în urmă cu șapte ani, pe când creionam primele idei ale proiectului Heritage of Timișoara, constatam cum, în centrul orașului, imobilele păreau a fi într-o stare de conservare mai bună, pe când în celelalte cartiere istorice clădirile se aflau într-o stare deplorabilă. Ne gândeam la acronimulul proiectului – HoT – și la omonimia acestui cuvânt (provenit din limba engleză), care părea să reflecte cel mai sincer starea de conservare a imobilelor din oraș.

Adică, patrimoniul Timișoarei care era hot – frumos, atrăgător, dar și hot – ca un semnal de alarmă, cu o nevoie urgentă de intervenție pentru a fi salvat, conservat și protejat. Câteva decorații de pe fața unei clădiri în stil Secession, aflată în piața Plevnei din cartierul Elisabetin, ne-au atras atenția în mod deosebit. Era Casa cu păuni – așa cum o numesc mai toți timișorenii. Deasupra unei ferestre apărea arborele vieții (simbolul nemuririi), înconjurat de doi păuni (simbolul infinitului și al măiestriei). Fațada clădirii, care face parte dintr-un ansamblu istoric și despre care am învățat mai târziu că se numește Casa Romulus Nicolin, se afla într-o stare deplorabilă.

Fără nici o restaurare timp de mai multe decenii, unui păun i-au dispărut capul și un picior. Extrapolând simbolistica acestei decorații de pe fațada Casei Romulus Nicolin, am concluzionat că este cea mai sinceră reprezentare a stării de conservare a patrimoniului timișorean. Am hotărât să ne devină sigla proiectului (realizată excepțional de Lucian Popovici), cu promisiunea că, în momentul în care fațada va fi restaurată, iar păunul își va recăpăta înfățișarea originală, vom actualiza și noi sigla proiectului. Iar asta am făcut în 19 februarie, printr-o inițiativă a proiectelor Ambulanța pentru Monumente – Banat și Heritage of Timișoara am pus capul păunului înapoi pe fațadă și am completat și sigla proiectului.

După acel weekend chill, am început treaba. Am lansat apelul internațional de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023, apoi, în 24 februarie, am lansat filmul documentar When Borders Get Indistinct (regie și imagine: Mircea Sorin Albuțiu). În luna aprilie am co-organizat Forumul internațional privind centrele istorice: Patrimoniul unește oameni și locuri, alături de Ordinul Arhitecților din România, Europa Nostra, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Tot în aprilie, am lansat podcastul creat de Christine Cizmaș, intitulat UZDINUZ. În luna iunie am lansat cel de-al treilea număr al Revistei Heritage of Timișoara, dedicat Pieței Victoriei din Timișoara și am dat startul cercetării pentru Common Heritage – The Tale Of Four Cities. În luna iulie am organizat șase noi reprezentații ale spectacolului de teatru Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte (regie Ovidiu Mihăiță).

Iar acum, la 1 septembrie, am dat startul Festivalului Cămine în mișcare 2023, care cuprinde o serie de evenimente care reprezintă cele 10 proiecte (expoziții artă și de fotografie, instalații artistice, film documentar, teatru, artist talks) selectate prin apelul internațional organizat la început de an, precum și alte evenimente conexe. Festivalul durează până la finalul lunii noiembrie, se va încheia cu o expoziție de artă naivă din România și Serbia, pe care apoi o vom duce în alte orașe din țară.

Tot luna aceasta urmează și o serie de evenimente pentru public din cadrul Common Heritage – The Tale Of Four Cities (după care ne mutăm cu organizarea altor activități în Subotica și Szeged). Organizăm o serie de evenimente și la Castelul de apă, în luna octombrie, cu ocazia City Celebrations, care e practic evenimentul intermediar din programul cultural Timișoara 2023. Ca o concluzie, avem multă treabă în această toamnă. :)

Cum promovați Asociația și proiectele pe care le desfășurați?

Mediul online este principalul mediu pentru promovare. Atât asociația, cât și proiectele au câte un site dedicat și diverse pagini pe rețelele de socializare. Aveam cândva și un newsletter, dar la care am renunțat între timp. Însă s-au tot abonat noi oameni și acum sunt circa 500-600 de abonați și poate că ar fi vreme să îl reactivăm. Pentru fiecare proiect desfășurăm, în limita posibilităților, campanii de publicitate online (Meta sau Google Ads). Apoi, încheiem diverse parteneriate media, tot în funcție de proiect.

În ultimii trei ani am alocat și bugete consistente pentru închirieri de spații publicitare outdoor (de la mesh-uri, până la stații de tramvai/autobuz, tramvaie colantate, ecrane led sau led truck-uri). Dacă e ceva ce am învățat din acești ani de Prin Banat, este faptul că bugetul pentru promovare e obligatoriu în orice proiect pe care îl facem. Anul acesta, beneficiem (atât noi, cât și restul operatorilor culturali) și de un parteneriat al Centrului de proiecte cu ADP, prin care putem afișa postere ale proiectelor și activităților noastre în spațiile publicitare administrate de oraș – panouri care se află în peste 40 de locații.

Tot prin modalități similare, inclusiv prin organizarea de press trip-uri, ne sprijină și Asociația Timișoara 2023. Revista Heritage of Timișoara, care se găsește pentru achiziționare în librării și în alte locuri-cheie din oraș, e de asemenea un instrument extrem de eficient pentru promovarea asociației. 

Cum ați evoluat în timp ca echipă și număr de proiecte? Ce vă doriți în următorii 2-3 ani din acest punct de vedere?

Cum ziceam și la începutul interviului, în 2013, eram patru persoane în echipă. Astăzi, în 2023, suntem o echipă de trei-patru ori mai mare și colaborăm cu zeci de parteneri, artiști, furnizori și prestatori de servicii. Proiectele au apărut treptat: primul a fost proiectul editorial Prin Banat (lansat în 2014). Apoi au urmat Heritage of Timișoara și Cămine în mișcare (2015-2016).

În 2018 am intrat în consorțiul proiectului european Centriphery. Din 2020, implemetăm alături de Primăria Municipiului Timișoara proiectul Refuncționalizare imobil pentru centru cultural – Turn de apă Iosefin (la care noi ne referim precum Castelul de apă – denumirea viitorului centru cultural care va fi deschis în acest monument istoric industrial).

Iar din 2021, implementăm și Ambulanța pentru Monumente Banat, în județele Timiș și Caraș-Severin. Tot din 2021, am început să desfășurăm diverse proiecte de mobilitate și schimburi de experiență pentru tineri, în parteneriat cu organizații din alte țări europene, prin Programul Erasmus+. Sper ca în 2024 să găsim, în sfârșit, timp și energie să ne așezăm, să analizăm tot ce (ni) s-a întâmplat până acum și să decidem împreună cum ne dorim să continuăm în următorii ani, cum vom dezvolta aceste proiecte mai departe. 

Ce vă inspiră zilnic?

Inspirația zilnică ne-o luăm din proiectele și activitățile pe care le facem. Nu e ușor să lucrezi în domeniul ONG-urilor, e un mediu dinamic, iar fiecare proiect vine cu propriul set de provocări. Niciun un proiect nu e ca altul și asta nu permite monotoniei să se instaleze. Și avem de învățat foarte mult prin fiecare proiect, prin fiecare eveniment pe care îl organizăm, fiecare ieșire în teren pe care o plănuim, fiecare produs nou pe care îl creăm (că e un nou număr al revistei, o nouă ediție a cărții Cămine în mișcare sau un un nou model de tricou Heritage of Timișoara pe care îl putem scoate la vânzare pentru a ne diversifica sursele de venituri ș.a.m.d.). În alte cuvinte, se întâmplă des să muncim mult și apoi nici să nu găsim timp ca să ne bucurăm realmente de succesul unui eveniment. Dar când ne uităm înapoi toate lucrurile pe care le-am făcut, câte lucruri am reușit să învățăm din ele – asta ne dă un sentiment de bine, de satisfacție. 

Ce poți să ne spui despre piesa deja de mare succes Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (de la concept, idee, dezvoltare, echipe, parcurs, etc)?

Spectacolul de teatru de mari dimensiuni Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este o producție Prin Banat, realizat în parteneriat cu Auăleu. A fost gândit și dezvoltat între anii 2020-2021, în cadrul proiectelor asociației noastre, Cămine în mișcare și Centriphery. Iar pentru context: dacă proiectul Cămine în mișcare l-am detaliat în rândurile de mai sus, celălalt proiect, Centriphery, a avut loc între anii 2018-2022 și a fost co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

A fost implementat de nouă organizații din Europa (unde Prin Banat a fost partenerul român) și a inclus o serie de rezidențe și cercetări artistice care urmăreau identificarea miturilor și legendelor locale din țara de rezidență a fiecărui partener european implicat și translatarea acestora la realitățile contemporane, folosind arta ca instrument de mediere. 

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte a fost construit în timpul pandemiei, când, probabil, cu toții ne gândeam la temele pe care acest basm românesc le abordează. Ovidiu Mihăiță, regizorul spectacolului (și artist desemnat de Prin Banat pentru proiectul Centriphery, alături de ilustratoarea Livia Coloji), după ce pusese în scenă balada Miorița cu Auăleu, dorea să exploreze în continuare potențialul legendelor românești în teatrul contemporan. Prin urmare, decizia de a face Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte la o scară atât de mare a fost una cât se poate de firească și plină de entuziasm.

Din punct de vedere artistic, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte s-a născut printr-o cooperare între artiștii Ovidiu Mihăiță (regie și scenariu), Livia Coloji (ilustrație), Conny Zenk (sunet) – din Austria, Xiri Noir (coregrafie) – din Danemarca, Lia Pfeiffer (costume) și Ciprian Tauciuc (scenografie). Acestora li s-au alăturat Sol Faur (muzică), Beatrix Leila (maestru cor), Cuța Gornic (maestru păpușar), acrobați, actori de la Auăleu, Bis Teatru din Sibiu și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.

Și, de asemenea, circa 40 de voluntari din comunitatea timișoreană, majoritatea neavând niciun fel de pregătire în sfera artelor, s-au implicat în realizarea spectacolului. Aceștia au lucrat cot la cot cu echipa artistică și de producție, unii dintre ei chiar alegând ulterior să devină parte din distribuția spectacolului și să apară pe scenă. În 2023, lucrurile s-au schimbat puțin.

În primul rând, scenografia a fost îmbunătățită și extinsă, prin implicarea artistului Dinu Bodiciu, care a dezvoltat mai departe scenografia creată de Ciprian Tauciuc în urmă cu doi ani. Apoi, toti cei 55 de actori de pe scenă au cântat în cor – de această componentă s-a ocupat Beatrix Leila în trecut și în 2023 a fost coordonată de Mihai Prelipcian. Și, nu în ultimul rând, corpul ansamblului (peste 30 de persoane) spectacolului a fost compus din studenți sau absolvenți ai Facultății de Teatru din Timișoara. 

Vă așteptați să prindă atât de bine la public?

Ne așteptam să prindă bine la public, pentru că asocierea Prin Banat și Auăleu nu avea cum să nu genereze un produs cultural mișto. Dar am subestimat sau nu ne așteptam, poate, să prindă chiar atât de bine reprezentațiile de anul acesta, când biletele s-au epuizat (pentru toate cele 1500 locuri) înainte cu 6 zile de primul spectacol, iar telefonul meu s-a transformat de pe o zi pe alta într-un adevărat call center, pentru că sunau zilnic persoane să întrebe de bilete. Am regretat, da, că nu am avut capacitate mai mare de locuri per reprezentație, deși în 2022, când pregăteam planul spectacolului, am recomandat să fie măcar 300 de locuri/reprezentație, ținând cont de succesul pe care l-a avut spectacolul în 2021, când au fost 200 de locuri per reprezentație și a fost sold out și atunci. Până la urmă s-a votat pentru 250 de locuri/spectacol. 

Aveți în plan să o puneți în scenă și în alte orașe din țară? 

Comparativ cu ce există momentan în teatrul românesc, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte are o distribuție foarte mare (vorbim despre 55 de actori, muzicieni și acrobați pe scenă) și o echipă de producție și tehnic numeroasă (circa 20 de persoane). Probabil, la ora actuală, este singura producție de teatru din România de această dimensiune.

Așadar, pentru 2024 și anii următori, există două scenarii pentru Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Primul este să transformăm spectacolul într-un reper cultural pentru Timișoara, care să se joace doar aici și să vină spectatori din toată țara (și chiar și de peste granițe, fiindcă spectacolul beneficiază de subtitrare în limba engleză) special ca să-l vadă. Al doilea scenariu, cel puțin pentru anii 2024-2025, este să plecăm cu el în turneu prin țară și să-l punem în scenă în București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și alte orașe din România. Urmează să luăm o decizie în acest sens la finalul acestui an. Dar, acasă sau în turneu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sigur se va mai juca. 

#BizTimișoara este un proiect powered by Vodafone, realizat cu susținerea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Parteneri: PROFI, tbi bank, IKEA
Mobility Partner: Continental
Sustainability Partner: DM România
Cu sprijinul: Cramele Recaș, Maresi, Iulius Town Timișoara, imobiliare.ro, XCity Towers