Alexandra Chirilă, Viceprimar Sector 2: Ce m-a mânat mereu a fost speranța că pot să schimb ceva și că renunțarea nu e o opțiune
Reading Time: 7 minuteA lucrat în corporații. Apoi a fost antreprenor. A intrat în politică. Acum este viceprimar al unui sector din Capitală. Alexandra Chirilă are un parcurs profesional complet, ajungând acum să lucreze în mediul public, ca să facă o schimbare.
A intrat în politică pentru că vrea să facă lucruri, iar experiența din mediul privat o va ajuta să le pună în aplicare. Am vrut să aflu ce o inspiră, ce o provoacă, cum vede trecerea de la privat la stat, așa că am i-am purtat o discuție deschisă și onestă cu Alexandra Chirilă, viceprimar Sector 2.
Alexandra, spune-mi despre parcursul tău profesional.
Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea București și Administrație Publica la SNSPA. La scurt timp după ce mi-am luat licența, m-am angajat într-o companie multinațională, HP, unde am stat puțin peste 3 ani. Următorii doi ani mi i-am petrecut tot într-o companie multinațională, Oracle. Destul de repede după ce am schimbat jobul de la HP la Oracle mi-am dat seama că îmi doresc să lucrez pentru mine, să-mi fac eu programul, să iau eu deciziile, să fiu eu responsabilă. De mică am fost pasionată de istorie, obiceiuri, și îmi doream și să călătoresc mult, așa că să schimb domeniul la 180 de grade și să intru în turism a fost o mișcare logică pentru mine. Un an și jumătate m-am pregătit pentru momentul în care urma să-mi dau demisia: mi-am luat certificările de ghid și apoi manager în turism care-mi permiteau să lucrez legal, am cercetat toate micile companii europene care făceau genul de tururi pe care-mi doream eu să le fac, am mers la tururi pietonale, am pus bani deoparte și mi-am achitat ce credite mai aveam că să pot să fac pasul asta.
Cum a fost trecerea de la corporație la antreprenoriat?
A fost interesant. Toată lumea care auzea că voiam să plec dintr-un job sigur, cu un salariu bun și să intru într-un domeniu unde nu cunoșteam pe nimeni, se uita puțin ciudat la mine. Unii îmi urau noroc, alții îmi spuneau că n-o să rezist 6 luni, alții mă întrebau sceptici: „Cine vine să viziteze Bucureștiul?” Eu îmi doream să încep cu tururi pietonale de București și să cresc organic, oraș cu oraș, să ajung să fac tururi în toată tara. Și așa s-a întâmplat. În 2014 am început cu tururi pietonale de București și a fost un parcurs aventuros pentru că încă nu începuse frenezia cu tururile pietonale, Bucureștiul era puțin prezent pe harta turistică a capitalelor europene și am văzut evoluția de la „Cine vine să viziteze Bucureștiul?” la „Am văzut grupuri de străini prin Centrul Vechi”. Șase ani am lucrat în turism pe cont propriu, până a venit pandemia. A fost o perioadă care m-a învățat multe: cum să reacționez în situații de criză, să-mi asum responsabilitatea unei decizii, să am încredere că orice problemă are o soluție. Și după aceea a venit anul de glorie 2020 care a afectat business-urile mici de turism mai mult decât orice.
De ce te-ai hotărât să intri în politică?
Am intrat în politică în decembrie 2018. Povestea mea este povestea multora din valul acesta nou care a intrat pe scena politică: după seri la rând de protestat în fața guvernului pe ger, după multe frustrări izvorâte din faptul că vedeam cum țara se degradează și devine din ce în ce mai coruptă, am zis că trebuie să mă implic. Vedeam alegerile din 2020 că un ultim tren, o ultimă șansă. Am și zis atunci că asta e: aștept alegerile din 2020 și în funcție de rezultat mai rămân în țara sau emigrez. În același timp îmi dădeam seama că e nevoie și eu să mă implic. De la cine să aștept să schimbe situația în locul meu? Cine avea responsabilitatea viitorului meu? Și cam pe când aveam eu gândurile astea am auzit că Dacian Cioloș și o parte dintre cei care au activat în guvernul tehnocrat își fac partid. Și asta a fost. Imediat după ce m-am înscris în PLUS Sector 2 am început campania pentru Europarlamentare cu strâns semnături, împărțit pliante, mers în zonele rurale. A fost multă muncă, dar simțeam că fac ceva să schimb lucrurile în mai bine. Țin minte și acum cum număram voturile în secția de votare la final și eram atât de emoționată când vedeam cum creste teancul de buletine USR PLUS că mi-era că mă pufnește plânsul de față cu ceilalți delegați. Apoi m-am implicat activ în construcția filialei PLUS Sector 2. Au fost doi ani destul de grei, pentru că pe lângă campanii electorale mai era și organizarea noastră internă. În decembrie 2019 am avut alegerile interne pentru lista de consilierii locali PLUS S2 care urma să fie negociata cu colegii noștri de alianță. Am ieșit pe primul loc atunci. Cam asta e povestea pe scurt a începutului meu în politică. Ce m-a mânat mereu a fost speranța că pot să schimb ceva și că renunțarea nu e o opțiune. Atât.
Mai mult, ai fost aleasa Viceprimar la Sectorul 2. Cum este trecerea aceasta de la mediul privat la cel public?
Abruptă. A trebuit să învăț la foc automat un mediu nou în timp ce luam decizii cu impact pentru 300.000 de oameni. Am avut nopți nedormite din cauza stresului, mediul ușor ostil din cauza faptului că venim noi și „schimbăm orânduirea lucrurilor”. Dar sunt și satisfacții mari atunci când reușești să rezolvi probleme, să îi ajuți pe oameni. Printre primele momente în care am înțeles că am ales bine să fac ceea ce fac, a fost chiar la scurt timp după preluarea mandatului când am primit un e-mail de mulțumire pentru că am ajutat un cetățean cu o problema care era nerezolvată din 2014.
Cât de importantă este pentru tine alegerea în funcția de Viceprimar?
Este importantă prin prisma faptului că am mai mult spațiu să mă implic, sunt mai aproape de decizii și pot să fiu un factor în schimbare.
Care sunt atribuțiile tale de Viceprimar?
Regula cu viceprimarii: nu avem atribuții fixe, ci ne ocupăm de ceea ce ne deleagă primarul. Suntem acolo să-l ajutăm pe primar. Mie primarul mi-a delegat coordonarea Centrului Cultural Mihai Eminescu și Direcția Generală de Administrare a Patrimoniului Imobiliar. Mai pe scurt: cultura și școlile.
Centrul Mihai Eminescu este instituția din Sectorul 2 care organizează evenimente culturale, artistice, sportive. Evenimente de tot felul pentru toți cetățenii sectorului 2. Direcția Generala de Administrare a Patrimoniului Imobiliar se ocupă de infrastructura școlară a sectorului: clădiri și dotări pentru 83 de unități de învățământ. Pe lângă școli și cultură, lucrez și pe proiecte care țin de alte direcții din primărie care nu sunt în coordonarea mea: ghid de bune practici pentru asociațiile de proprietari, de exemplu.
Cum decurge colaborarea cu primarul Radu Mihaiu?
Să formezi o echipa în care trebuie să iei în considerare și factorul politic nu este simplu, dar dorință de fond e aceeași și pot să spun că avem o colaborare bună, care o să împingă lucrurile înainte.
Care îți sunt proiectele pentru următorii ani?
Proiectul cel mai complex este să consolidăm și modernizăm școlile din sectorul 2 astfel încât toți copiii din sector să aibă acces la o grădiniță, scoală sau liceu modern, sigur și colorat. Avem școli modernizate în sectorul 2 care arată foarte bine și încurajează un act educațional de calitate și altele care au nevoie urgentă de îmbunătățiri. Este un proiect ambițios, dar am încredere și destulă determinare să-l văd îndeplinit.
Lucrez și la strategia culturală a sectorului 2, astfel încât să punem în mișcare un mecanism prin care să depolitizăm evenimentele organizate de către administrația locală. Avem nevoie de evenimente culturale de calitate, care să se adreseze tuturor cetățenilor sectorului 2 și care să țină cont de specificul sectorului. Aș vrea să văd evenimente culturale și în cartierele de blocuri, vrem să organizăm ceva ce noi în campanie am denumit “zilele cartierelor” și asta înseamnă: să ducem cultura cât mai aproape de oameni. Astea sunt cele două mari linii.
Venită din experiență de mediu privat, cum vezi mediul public, în speță o primărie de sector?
Greoaie, îngropată în hârtii, funcții și pasatul responsabilității. Am găsit și oameni care vor să muncească și odată ce-au văzut că noi am venit să facem treaba și suntem implicați, s-au remontat și motivat și ei. Este un pic prea mult micromanagement în momentul acesta, dar e nevoie și mă ajută și pe mine să înțeleg în detaliu ce se întâmplă și cum am nevoie să lucrez cu oamenii ca să ajung la rezultatul dorit.
Știu că te ocupi de centrele de vaccinare deschise de primărie. Cum vedeți voi procesul de vaccinare?
Pandemia ne-a întors viețile pe dos și mă bucur să pot lucra în combaterea ei. Nu aveam așteptarea ca totul să meargă strună, am ceva experiență cu organizarea de evenimente în spate încât să știu că mereu o să fie lucruri neprevăzute. Au fost hopuri la găsitul locațiilor potrivite, dotarea centrelor. În perioada în care noi dotam centrele, toate primăriile din țară făceau același lucru și aveam provocări în găsirea materialelor necesare. Am insistat până am găsit. Au fost momente când ne-am împotmolit, dar am reușit să trecem peste, suntem o echipă la nivelul primăriei, nu lucrez singură la asta. La momentul acesta avem cele două centre dotate și așteptăm vaccinurile ca să deschidem și noi. Sincer, sunt foarte entuziasmată.
Care vă sunt provocările?
Sunt două tipuri de provocări: cele politice și cele administrative. Cele politice vin din faptul că trebuie să găsim mereu un numitor comun în cadrul coaliției și cele administrative în care avem nevoie să re-organizam primăria astfel încât să deservească nevoile sectorului, să fie eficientă și digitalizată. Din păcate, legislația și politizarea favorizează stagnarea administrației și așa ajungi la structuri anacronice care mai mult împiedică cetățeanul decât să-l ajute să-și rezolve o problema.
Sunt foarte multe lucruri de făcut în administrația publică și oamenii au așteptări mari. Cum crezi că le puteți face față?
Hărnicie, voință să ne apucăm de proiectele mari și due diligence. Dacă ne apucăm de ceva, trebuie să-l ducem la bun sfârșit, cu responsabilitate, fără cârpeli, fără las-o că merge și așa. În concret, să ne facem treaba pentru care suntem acolo și în fiecare zi să înaintăm cu proiectele pe care le avem.
Care sunt planurile pentru 2021?
Să începem lucrările de consolidare și modernizare pentru lotul 2 de școli, să aducem evenimentul Lights On în Sectorul 2 pentru decembrie 2021, să continuăm proiectul cu străzi deschise organizat anul trecut, să implementăm un proiect de acces la sănătate pentru mediile defavorizate finanțat prin programul SEE, să dam drumul la un proiect de after-school din toamnă, să facem ghiduri de bune practici pentru asociațiile de proprietari și asociațiile de părinți din școli, să începem discuțiile despre digitalizarea bibliotecilor școlare.
Ai vreun model în politică?
Jacinda Ardern pentru felul deschis și relaxat în care știe să comunice. Angela Merkel pentru că este genul de leader care tace și face.
Credit foto: © Vitalie Brega
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz