Interviuri Digital

Alexandra Caciur, Digitas România: Când datele și emoțiile fac echipă bună

20 dec. 2022 2 min

Alexandra Caciur, Digitas România: Când datele și emoțiile fac echipă bună

Reading Time: 2 minute

Digitas România a creat Barometrul de Emoții ale Consumatorului pentru că toată piața de publicitate simte nevoia de a fi aproape de consumatori azi. Emoțiile noi și puternice pe care le trăiesc românii au impact direct în comportamentul de consum. Iar dacă agențiile și companiile află care sunt barierele și triggerele lor din surse de date recente, sunt șanse mai mari de conectare cu ei, explică Alexandra Caciur, Head of Data & Business Intelligence la Digitas România.

Care ai spune că sunt cele mai interesante informații și date pe care le-ați obținut de la lansarea Barometrului de Emoții ale Consumatorului?

Barometrul de Emoții ale Consumatorului este un proiect ce are drept scop să asculte românii, să le determine emoțiile – și în general, dar și în legătură cu produsele pe care le cumpără. Prima observație a fost legată de investiții. În procente care au variat în jur de 90%, românii au decis să amâne cheltuielile pentru bunuri de folosință îndelungată (ex: case, mașini). Astfel, un procent de buget a migrat către cheltuieli de maximă necesitate.

A doua observație: cea mai mare fluctuație legată de cheltuieli s-a produs în lunile iulie și august. Dacă în iulie s-au cheltuit mulți bani pe călătorii și vacanțe, în august atenția față de cheltuielile de maximă necesitate a ajuns la un vârf. Cu alte cuvinte: ,,Am investit mai mult decât de obicei în vacanță, acum sunt și mai atent decât înainte cu banii”. Drept rezultat, am simțit că acest proiect a fost și este în continuare o busolă pentru deciziile luate de clienți în ceea ce privește comunicarea.

În ce țări au mai fost preluate datele rezultate din analizele tale de până acum?

Dacă vorbim despre Barometru, aș spune că suntem foarte asemănători cu poporul polonez ca emoții, dar și ca impact în consum. Dacă mergem mai departe de analize și vorbim despre DATA products pe care le-am făcut pentru clienții noștri, spun cu mândrie că proiectele care aduc valoare clienților trec granițele. Până acum am exportat un Real- Time Promotion Tracker în Benelux & Iberica, un produs de customers experience și unul de business în șase țări din SEE și CEE.

Cum abordează clienții acum big data și cât de mult a crescut cererea din partea clienților de când conduci departamentul?

Așa noroc de clienți deschiși spre colaborare nu am mai avut, de când lucrez în publicitate. Dacă acum 3-4 ani eram într-un tur de pitching ce părea fără sfârșit, acum, că am ajuns la un nivel definit de încredere și la o stabilitate, ne uimesc în fiecare zi cu challenge-uri de business pe care le rezolvăm împreună. Aș putea spune că departamentul crește organic.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: