Alexander Vodka promoveaza The New TSAR
Reading Time: 2 minuteAlexander Vodka a lansat “The New TSAR” printr-o campanie semnata Papaya Advertising ce se deruleaza in perioada martie – mai 2013 in print, TV, PR, Facebook si prin numeroase executii de BTL.
Alexander Vodka face parte din portofoliul Alexandrion Grup Romania si este produsa dupa o reteta traditionala ruseasca. Distilata de 5 ori prin diferite coloane de distilare si filtrata tot de atatea ori, Alexander Vodka ocupa locul 3 in piata din Romania si se adreseaza consumatorului clasic care o bea ‘dry’ si tinerilor.
Alexander Vodka a fost prima data produsa la sfarsitul secolului al XIX-lea, in timpul dinastiei lui Alexander III („The Peacemaker”.).
“Mult timp, tarul a reprezentat persoana cea mai puternica din Estul Europei. A fost inlocuit vreme de peste 70 de ani de “Secretarul General al Partidului”. In toata aceasta perioada, desi productia de vodka a Rusiei era infloritoare, era interzis ca brandurile sa faca in vreun fel referire la personaje sau locuri asociate tarilor. Era ca si cum “omul nou” trebuie sa produca si sa consume “vodka noua”. Asa ca am incercat sa o pozitionam in asa fel incat sa respectam un posibil ‘obicei de consum’ al tarilor, dar in contextul actual. Asa a devenit Alexander Vodka “The New Tsar”, a declarat Robert Tiderle, Director de Creatie Papaya Advertising.
“Filmarea pe gheata a fost destul de periculoasa – am filmat pe lacul din Branesti, iar gheata avea mai putin de 20 de cm grosime, riscand sa se rupa in fiecare clipa. Am incercat sa pastram pe set doar oamenii si echipamentele absolut necesare, dar am avut cu noi si un scafandru, pregatit sa intervina oricand”, povesteste Ramona Sima, Client Service Director Papaya Advertising.
“Pe langa constructia celor 3 submarine de diferite dimensiuni necesare pentru filmarea din mai multe unghiuri, recuzita a reprezentat un alt element – cheie in executia spotului. Petru, art director-ul nostru, nascut in Republica Moldova, ne-a adus din garderoba personala haina si caciula « de tsar ». Paharul de vodka, model folosit chiar de tarii Rusiei, este si el adus pe comanda speciala din Republica Moldova. Nu in ultimul rand, Petru a fost si traducatorul nostru in dialogul cu actorii straini”, continua Ramona Sima.
Spotul a fost filmat in 2 zile (la – 15 grade C) cu actori din Belarus, Lituania si Romania si a avut nevoie de 3 luni de post-productie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz