Alex Băloi, Vodafone România la Zilele Biz 2020: Nevoia de conectivitate video a apărut peste tot, de la freelanceri, la companii mici, la corporații mari
Reading Time: 4 minuteÎn lumea pandemiei companiile au trebuit să se adapteze la noua realitate și să implementeze mai mult ca oricând soluțiile digitale. Sau sa inventeze și să descopere soluții digitale. Pentru aceasta trebuie întâi identificate nevoile digitale și ce customizare este necesară pentru ca aceste companii să funcționeze în continuare.
În tot acest timp licitația 5G întârzie în România, iar o dată exactă a implementării noului sistem de comunicații este încă incertă. Dar pentru a răspunde la aceste întrebări Alex Băloi, Director SoHo, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania a venit alături de noi, la festivalul de business Zilele Biz 2020, pentru a ne spune și ce poate oferi Vodafone organizațiilor pentru a se optimiza digital și pentru a reuși să își desfășoare activitatea mai eficient.
Suntem deja în mai multe luni după declanșarea crizei, iar acum aceasta este noua normalitate. Însă înainte de a vorbi despre soluțiile digitale, pentru că am vândut foarte mută conectivitate. Ce este cel mai important în această perioadă este modul în care am lucrat împreună. Eu am văzut o transformare a Vodafone, a echipei mele, în relația cu clienții. Mediul antreprenorial românesc este un mediu puternic, în creștere. Sunt foarte multe companii mici și mijlocii, foarte mulți freelanceri în România, în perioada de început a crizei, am văzut o nevoie foarte mare de contact. Ne-am dat seama la momentul respectiv că primul lucru pe care trebuia să-l facem este să fim aproape de clienți.
Un exemplu ar fi fost faptul că anumiți clienți au reacționat impulsiv în încercarea de a reduce costurile. Dar fără a se gândi și la consecințele acestor acțiuni. Pe de altă parte, discuțiile au fost cele care au reușit să evidențieze faptul că soluțiile digitale sunt cele care pot să aducă noi oportunități pentru fiecare business în parte.
Am vândut lucruri noi în perioada asta. Am identificat nevoi noi. Am vândut de exemplu scannere termice. Nu credeam înainte că echipa Vodafone se va implica în vânzarea de scannere termice. Am avut foarte multe companii care au avut nevoie, pentru că nu se găseau pe piață. Și am deveni parteneri pe zona asta. Am avut de asemenea clienți cu nevoie de conectivitate video. Foarte multe cabinete individuale, psihologi de exemplu. Au înțeles oportunitatea, adică mă pot conecta video cu toți clienții mei și lucrurile devin chiar mai ușoare.
În această perioadă este foarte important contactul cu clientul. Iar fiecare client are nevoi diferite și consum diferit. În funcție de fiecare necesitate a acestui client, ne dăm seama de consumul acestora și de cum poate Vodafone să vină în întâmpinarea nevoilor clienților. Tot în această perioadă au văzut creșterea numărului de cereri pentru soluții noi, de exemplu pentru soluțiile de Mobile POS, care sunt cerute de comercianții mici, dar și de cei care au mutat activitatea prin livrări.
Când vine vorba de rețeaua 5G, există așteptări foarte mari din partea clienților. Iar Vodafone lucrează să pregătească rețeaua și toate soluțiile pentru licitația care va avea loc.
5G vine cu un impact tehnologic major și cu o transformare majoră pe zona de obiecte conectate în jurul nostru. Pe viteza de conectare, de latență. 5G vine cu viteză de reacție în timp real, iar asta va deschide ușilor unor domenii cum ar fi medicina. Vom avea posibilitatea de a face operații la distanță, vom avea posibilitatea de a conduce vehicule de la distanță. Ai posibilitatea să controlezi obiectele care se mișcă în jur. Până atunci la Vodafone România avem una din cele mai puternice rețele mobile din Europa.
Noi am investit foarte mult în rețea, vom continua să investim. Oferim un serviciu premium, atât mobil cât și fix și ne asigurăm că partenerii noștri pot să își continue activitatea, bazându-se pe parteneriatul cu noi.
Nevoia de conectivitate video a apărut peste tot, de la freelanceri, la companii mici, la corporații mari. Și am reușit să susținem cu succes cerințele clienților.
Echipa lui Alex Băloi servește segmentul SoHo – tradus small office, home office – și aceștia oferă soluții pentru antreprenori. Iar nevoile antreprenorilor au variat de la conectivitate de bază, la soluții de plată, dar și protejarea traficului pe internet. Și pentru asta au avut nevoie și de noi soluții de protejare a clientului și a traficului pe internet.
În opinia lui Alex, situația din momentul de față este noua normalitate și este foarte important să ne adaptăm acestei noi normalități. Acesta vede o diferență foarte mare de adaptabilitate între companiile mari și cele mici. Companiile mari, care au avut deja implementate soluțiile digitale au trecut mai ușor peste această criză. În timp ce România este destul de departe față de digitalizea în ceea ce privește companiile mici.
Sunt două tipuri de antreprenori, care sunt deja digitali sau care știu că deja acesta este viitorul. Dar am văzut antreprenori care sunt destul de ancorați în trecut. Aici vedem scurtcircuitele majore. În momentul de față, dacă nu ești digital nu exiști ca și business sau exiști în proporții foarte limitate.
Clienții le spun că le-au dispărut clienții, dar în realitate clienții nu au dispărut. Dar s-a schimbat modul în care clienții interacționează cu businessurile. Iar aici se văd diferențele între cei care văd zona de digital ca o oportunitate și cei care așteaptă ca această perioadă să treacă și să continue cum era până acum. Și pentru asta încă este foarte multă muncă de făcut în această zonă.
Partenerii evenimentului
Zilele Biz 2020 are ca parteneri UniCredit Bank, Vodafone, Samsung si Kaspersky.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz