Al doilea maraton de vaccinare la București. Faza pe rapel, dar pot veni și oameni noi
Reading Time: < 1 minutAstăzi a început al doilea maraton de vaccinare de la București. Sunt organizate 15 cabinete de vaccinare la Biblioteca Națională și 35 de cabinete la Sala Palatului.
Pentru vaccinare se pot folosi toate vaccinurile pe care le are România în prezent: Pfizer, AstraZeneca, Moderna și Johnson&Johnson. Acesta din urmă se aplică într-o singură doză.
Persoanele se pot prezenta oricând în acest week-end, doar cu buletinul și fără programare în platformă. Despre maratonul de vaccinare a vorbit și vicepreședintele CNCAV Andrei Baciu, într-un clip pe Facebook.
Pe 1 iunie debutează campania de vaccinare a adolescenților: VARAtonul de vaccinare
Pe 1 Iunie, tinerii au prioritate la VARAtonul de vaccinare!
Ești nerăbdător să înceapă vara, să te bucuri de soare alături de prieteni? Ți-e dor de plajă? Vino în orice centru de pe teritoriul țării si vaccinează-te cu prioritate, pentru o vară trăită liber și în siguranță!
Accesează secțiunea de evenimente de pe platforma ROVaccinare (vaccinare-covid.gov.ro/evenimente-rovaccinare) și vezi harta cu toate acțiunile care se desfășoară pe 1 iunie în orașul tău și în țară: maratoane de vaccinare, centre mobile și centre drive-thorugh!
Te poți prezenta la centru fără programare, doar cu buletinul, de la 08.00 la 20.00 și după această oră în centrele cu program prelungit.
👍🏼 Înainte să vii la vaccinare, discută cu parinții și veniți împreună pentru a te vaccina!
Tinerii cu vârsta de peste 16 ani se pot vaccina împotriva coronavirus.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz