Tech Stiri

Bard, AI-ul conversațional de la Google, vorbește acum și românește

13 iul. 2023 4 min

Bard, AI-ul conversațional de la Google, vorbește acum și românește

Reading Time: 4 minute

Începând de astăzi, Bard, soluția experimentală a Google ce permite utilizatorilor să interacționeze cu inteligența artificială (AI) generativă este disponibilă în România, în limba română.

Lansarea este parte din cea mai amplă etapă de extindere a Bard, care cuprinde toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și peste 40 de limbi, inclusiv spaniola, germana, araba, chineza și hindi. În prezent, Bard este disponibil în majoritatea țărilor din lume și în cele mai vorbite limbi la nivel global. 

Bard este un model lingvistic de mari dimensiuni, cunoscut și sub numele de AI conversațional sau chatbot, capabil să comunice și să genereze text într-un mod asemănător omului, ca răspuns la o gamă largă de solicitări și întrebări.

Potrivit Google, Bard este o soluție în curs de dezvoltare, care poate ajuta utilizatorii să fie mai productivi și creativi. Dincolo de a răspunde la întrebări, Bard ajută oamenii să dea curs curiozității și imaginației, să-și testeze ideile și să creeze pe baza lor. Bard combină amploarea cunoștințelor lumii cu puterea, inteligența și creativitatea modelelor mari de limbaj ale Google. Bard se bazează pe informații  la zi de pe internet pentru a oferi răspunsuri de calitate, bazate pe informații actuale.

Bard în limba română

Bard limba romana

Bard generează în limba română diferite formate de text creativ – de la poezii, cod, script-uri, email-uri, mesaje etc. – și va răspunde la întrebări într-un mod cuprinzător și informativ. De exemplu, poate răspunde la o cerere de tipul ”Recomandă o mâncare cu următoarele ingrediente: năut, ardei și fasole verde”, „Fă-mi un rezumat al următorului text”, „Dă-mi câteva sfaturi care să mă ajute să citesc mai multe cărți anul acesta” sau „Ajută-mă să scriu un text despre cei mai cunoscuți scriitori români în străinătate”.

Bard este disponibil, inclusiv în limba română, la adresa bard.google.com, pe desktop sau mobil, iar interacțiunea se poate face prin text scris sau voce. Printre funcționalitățile Bard se numără:

Răspunsuri multiple: De multe ori, utilizatorul poate alege dintre mai multe variante de răspuns, de la care să continue conversația cu Bard. Diferitele variante sunt disponibile într-o opțiune care se găsește în dreapta sus a interfeței.

Google it: Cu toate că este o experiență independentă de Google Search, Bard poate fi folosit și pentru a căuta pe Google pentru a afla mai multe informații din mai multe surse. Utilizatorul de Bard are la dispoziție butonul „Caută pe Google”, care deschide o căutare pe subiectul indicat în conversația cu Bard. 

Contribuția utilizatorilor: Bard este un experiment în stadiu incipient și este îmbunătățit cu ajutorul „feedback-ului” primit de la utilizatori. Pentru a oferi „feedback” la un răspuns al Bard, utilizatorul poate da un vot pozitiv sau negativ, precum și context suplimentar pentru acest vot.

Ascultă răspunsurile: Interacțiunea cu Bard se poate face pe voce, iar utilizatorii pot asculta răspunsurile primite, opțiunea fiind disponibilă inclusiv în limba română. Facilitatea este de ajutor mai ales atunci când trebuie trebuie să auzi pronunția corectă a unui cuvânt sau expresii.

Ajustează răspunsurile: Utilizatorii pot schimba tonul și stilul în care Bard răspunde, având cinci opțiuni: simplu, lung, scurt, profesional și relaxat. Această opțiune este în prezent disponibilă doar în engleză, dar va fi extinsă în curând și la alte limbi.

Scrie și analizează cod: Bard poate ajuta programatorii și dezvoltatorii prin generare de cod, analiză și explicații. Codul Python poate fi exportat în Google Colab și, cel mai recent, către Replit.

Imagini în comenzi: Începând de astăzi, Bard înglobează capabilitățile Google Lens de a interacționa cu imagini. Utilizatorii pot încărca imagini în comenzile introduse, iar Bard le va analiza și va răspunde, fie că este vorba despre mai multe informații despre o imagine sau inspirație pentru textul care să o însoțească. Această funcționalitate este disponibilă în engleză și va fi extinsă în curând către alte limbi.

Dezvoltare responsabilă a AI-ului

Google a colaborat cu experți, autorități de reglementate și specialiști în politici publice, inclusiv autorități pentru protecția datelor, în vederea lansării Bard în Europa, pentru a înțelege problematica acestora și a asculta părerile tuturor părților. Aceasta este parte a abordării responsabile a Google în dezvoltarea inteligenței artificiale.   

Google a luat măsuri pentru gestionarea responsabilă a informațiilor personale ale utilizatorilor Bard. Atunci când interacționează cu Bard, Google colectează informații precum conversații, locul, răspunsurile și informații de utilizare pentru îmbunătățirea și dezvoltarea produselor, serviciilor și tehnologiilor de învățare automată. De asemenea, Google a lansat un nou Centru de confidențialitate Bard pentru ca utilizatorul să înțeleagă mai ușor setările de confidențialitate pe care are la dispoziție.

Fiind o tehnologie experimentală, Bard poate uneori să dea răspunsuri inexacte sau incorecte. Dacă utilizatorii primesc un răspuns de acest fel, dacă nu se simt în siguranță în interacțiunea cu Bard, întâlnesc orice altă problemă sau doar vor să-și împărtășească părerea despre utilizarea Bard, au la dispoziție o secțiune unde pot să transmită „feedback”. 

În mod implicit, Google stochează activitatea din Bard timp de până la 18 luni, dar acest interval se poate modifica de către utilizator la o perioadă de la 3 la 36 de luni. De asemenea, această opțiune poate fi dezactivată complet, iar activitatea din Bard poate fi ștearsă cu ușurință de la g.co/bard/myactivity.

Google continuă să dezvolte Bard conform Principiilor AI. Fiecare actualizare se concentrează pe calitatea și siguranța produselor și serviciilor. Google folosește părerile utilizatorilor pentru a îmbunătăți sistemele, și a încorporat în ele mecanisme de control, precum limitarea numărului de replici într-un dialog cu Bard, pentru a menține interacțiunile utile și la obiect.  

Array

Articole pe aceeași temă: