Agroland Business System anunță listarea pe Bursa de Valori București, unde începând de astăzi, acțiunile companiei vor fi admise la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), Sectorul Titluri de Capital, Categoria Premium.
Agroland are în plan continuarea expansiunii la nivel național, prin extinderea noului concept de magazine Agroland MEGA – unde sunt comercializate produse de hobby farming, îngrijirea animalelor de companie și grădinărit – în cât mai multe orașe mari ale țării. Mărirea rețelei se va reflecta și pe piața de capital, prin creșterea valorii companiei la bursă, pe măsură ce aria de acoperire a rețelei comerciale și vânzările se vor majora. Horia Cardoș, fondatorul rețelei, a declarat că își dorește să finanțeze parțial această creștere prin emisiuni viitoare de acțiuni și/ sau obligațiuni, arată compania, într-un comunicat de presă.
„Agroland este un exemplu de succes pentru mulți antreprenori, atât prin dezvoltarea companiei, cât și prin faptul că a derulat două runde de finanțare prin bursă în mai puțin de un an. Vorbim de un total de 16 milioane lei, bani atrași într-o perioadă tensionată și plină de incertitudini în economie, ca urmare a pandemiei. Aceste runde de finanțare dovedesc din nou că piața de capital este un canal viabil și nesecat de finanțare a companiilor cu planuri sustenabile de dezvoltare, indiferent de contextul economic, politic, social sau sanitar. Faptul că ambele runde de finanțare au fost intermediate de același broker dovedesc că echipele Agroland și TradeVille au un parteneriat fructuos și-i felicităm pentru întreaga muncă depusă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
Listarea societății vine la aproape nouă luni de la momentul în care Agroland a făcut primul pas la BVB, prin listarea primei sale emisiuni de obligațiuni, în iunie 2020, arată BVB, într-un comunicat de presă.
„Succesul nu este niciodată un accident, iar Agroland nu face excepție. Am dorit de la bun început să construim un business onest, concentrat pe anticiparea nevoilor clienților și pe dezvoltarea de parteneriate durabile cu aceștia și cu furnizorii noștri, iar pe piața de capital am obținut încă o certificare că am reușit ceea ce ne-am propus. Investitorii au înțeles că suntem lider pe o piață cu un imens potențial de creștere și ne-au acordat încrederea lor. În calitate de companie listată jucăm într-o ligă superioară, fiind gata să ne adaptăm permanent afacerea unor noi provocări, dar vom păstra și întări echipa câștigătoare pe care am format-o. Mi-aș dori ca tot mai mulți antreprenori să vină la BVB, atât pentru a obține rapid finanțare pentru planurile lor de dezvoltare, cât și pentru a simți satisfacția de a fi intrat într-un club al celor mai bune companii românești”, a afirmat Horia Cardoș, Fondatorul și Administratorul Agroland.
Compania a derulat în luna noiembrie un plasament privat prin care a atras 7,9 milioane lei de la investitori. În cadrul plasamentului privat au fost scoase spre vânzare 1,7 milioane de acțiuni, iar investitorii au plasat ordine de subscriere pentru 8,5 milioane de acțiuni, în valoare cumulată de 38,5 milioane lei, ceea ce a depășit de aproape cinci ori oferta. Deşi iniţial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2020, plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi. Cele 1,7 milioane de acțiuni au fost alocate pro-rata către 137 de investitori, dintre care 3 investitori instituționali și 134 de investitori de retail. Astfel, investitorii care au participat în cadrul plasamentului dețin cumulat 15% din acțiunile Agroland.
În urma plasamentului privat, Agroland a obținut o capitalizare anticipată de 52,9 milioane lei (10,8 milioane euro).
TradeVille a intermediat plasamentul privat și, totodată, listarea societății pe piața AeRO, în calitate de Consultant Autorizat. TradeVille va continua să asiste Agroland în următoarele 12 luni, ulterior listării, pentru îndeplinirea cerințelor de raportare și informare a investitorilor.
„Într-o lume care se transformă, într-un oraș care nu doarme niciodată, Agroland ne ajută să visăm la un sat global, la un trai mai sănătos, la independența alimentară. Listarea de astăzi le oferă investitorilor posibilitatea de a lua parte la o afacere de admirat, cu valori corecte și care nu uită că înainte să zbori trebuie să înveți să mergi. Pentru TradeVille nu doar tehnologia face parte din ADN, ci și orientarea către client și un model de afaceri bazat pe integritate. Fie că adaugi tehnologii digitale experienței în agricultura tradițională, fie că intermediezi on-line tranzacții pe cele mai mari burse din lume, acestea sunt valori pe care poți clădi o afacere de succes din care pot câștiga toți cei implicați. Pentru că la TradeVille țelul nostru este să avem un portofoliu bursier în fiecare familie, o astfel de filosofie nu poate decât să ne bucure și sperăm ca, alături de toții actorii din piață, să putem continua să aducem astfel de emitenți la cota BVB”, a afirmat Ovidiu Dumitrescu, Directorul General Adjunct al TradeVille.
Capitalul atras de societate prin plasamentul privat va fi utilizat pentru finanțarea dezvoltării magazinelor de format nou, modernizate, cu suprafețe de peste 400 metri pătrați. Acest nou tip de magazine are ca scop satisfacerea atât a nevoilor clienților tradiționali, cât și a unui nou segment de clienți, cu venituri peste medie și având hobbyuri precum grădinăritul, creșterea animalelor de companie sau de expoziție/fermă.
Rețeaua de magazine agricole acoperă segmentele “Ferma”, “Pet Care” și “Gardening“, iar de curând a intrat și pe segmentul de fitofarmacii. Totodată, Agroland este cel mai mare furnizor din domeniu de pui de o zi. Vânzările de furaje și pui au cele mai mari ponderi în vânzările Agroland, de 34,08% și, respectiv, de 23,49%, potrivit datelor pentru anul 2019. În același timp, câștigă teren de la an la an segmentul de „Pet Care”, care în anul 2019 a ajuns la 12,36% din venituri. În această etapă, Agroland evoluează de la magazine tradiționale cu suprafețe cuprinse între 50-100 mp către magazine specifice retailului modern cu suprafețe de 400 -500 mp.
Înființată în anul 2009, societatea operează în prezent o rețea extinsă de magazine la nivel național, acoperind 29 de județe din Romania. La finalul lunii octombrie, Agroland deținea 248 de magazine, dintre care 59 operate direct și 189 de magazine aparținând francizaților. Societatea este prezentă și în segmentul de comerț on-line, unde sunt estimate vânzări de 400.000 de euro pentru anul 2020.
Agroland estimează că în cele 29 de județe în care este prezentă, pentru orașele mici și zonele rurale, deține o cotă de piață de aproximativ 30%.
Agroland Business Systems a încheiat primele nouă luni din 2020 cu o cifră de afaceri de 150 milioane lei, în creștere cu 20% față de perioada similar din 2019. Profitul net a crescut de 2,3 ori în intervalul analizat, la 9 milioane lei.
Grupul de firme Agroland este format din Agroland Business Systems S.A. (compania listată și emitentul obligațiunilor listate), Agroland Professional Farm SRL, Agroland Agribusiness SRL și Agroland Megastore SRL.
În acționariatul Agroland Business System se regăsesc fondatorul și administratorul unic al societății, Horia Cardoș, cu 76,5% din acțiuni, și Ștefan Martin, cu un pachet de 8,5%, iar investitorii care au participat la plasamentul privat derulat în luna noiembrie dețin 15% din acțiuni.
Când prietenii se adună și vorbesc despre un anumit subiect, de multe ori descoperă că, la scurt timp după ce…
Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani,…
Libra Internet Bank oferă clienților business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX,…
Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a devenit în 2024 prima companie…
Săptămâna viitoare Bucureștiul va fi gazda celei de-a 4 a întâlniri de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european…
Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis un nou restaurant,…