Agroland a investit 150.000 de euro în primul său magazin MEGA din București
Reading Time: 2 minutePrimul magazin Agroland MEGA din București ocupă 550 metri pătrați și este cel mai mare din rețeaua Agroland, atât ca suprafață cât și ca număr de produse. Investiția în această unitate se ridică la 150.000 euro, fără stocuri, iar vânzările din primul an de activitate sunt estimate la 750.000 euro.
Conceptul Agroland MEGA a fost lansat în 2017 și se referă la magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie și hobby farming-ului, având o suprafață mai mare cu 300% decât magazinele Agroland tradiționale.
Agroland MEGA Fundeni este cel de-al șaselea magazin de acest tip din cadrul rețelei, iar reprezentanții companiei vor continua extinderea atât în București, cât și în restul țării. Până la sfârșitul lui 2020 și în primul trimestru din 2021, vor fi deschise alte patru Agroland MEGA, dintre care două în apropierea capitalei.
„În prezent, în preajma capitalei avem nouă unități tradiționale, iar în prima parte a anului viitor, vom deschide magazine Agroland MEGA și în Bolintin Vale și Afumați. Ne dorim ca prezența noastră chiar în oraș să fie un semnal și pentru de dezvoltatorii de parcuri comerciale, pentru furnizori și chiar pentru investitori că avem planuri importante în zona Bucureștiului, și nu numai, în următorii ani„, spune Horia Cardoș, fondator și Director General al rețelei Agroland.
Potrivit reprezentanților Agroland, curba ascendentă a vânzărilor din prima jumătate a anului a continuat și în semestrul doi. În primele patru luni din semestrul al doilea, compania a înregistrat o majorare de circa 35% a vânzărilor față de aceeași perioadă din 2019.
„Dacă în trimestrul al treilea al anului trecut, ieșisem pe minus, acum nu mai este cazul. În mod normal, într-o afacere sezonieră precum a noastră, semestrul al doilea este sensibil mai slab decât primul, din cauza anotimpului rece. În 2020, din datele pe care le avem acum, nu va mai fi așa, ci va fi primul an, după mult timp, în care vom înregistra profit și în a doua jumătate a anului. Practic, am înregistra o creștere solidă, de peste 30%, pe gamele principale de produse, de la cele de îngrijire a animalelor de companie, la grădinărit și hobby farming”, adaugă Horia Cardoș.
Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are 250 de unități, localizate în 29 de județe, și 400.000 de clienți unici pe an. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 30 milioane de euro în 2019 și are 220 de angajați.
Agroland a preluat recent activitatea platformei Avicola Mihăilești, producător de ouă de consum și pui de o zi, care include șase ferme, aflate pe o suprafață de 30 hectare, în județul Giurgiu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz