AGISTA a finalizat achiziția a peste 30% din acțiunile rețelei de clinici medicale Centrokinetic
Reading Time: 3 minuteFondul de investiții de growth equity AGISTA, parte din Grupul Impetum, a finalizat achiziția unui procent minoritar de peste 30% din acțiunile rețelei de clinici medicale Centrokinetic. Tranzacția a fost aprobată recent de Consiliul Concurenței.
Fondată în 2016 de doctorul ortoped Andrei Bogdan, rețeaua de clinici medicale Centrokinetic a depășit anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro, cu o EBITDA de 600.000 euro.
„Finalizarea tranzacției este un prim pas în ceea ce deja se conturează a fi un parteneriat de succes în industria medicală. Centrokinetic este compania potrivită pentru noi, AGISTA, industria este una specifică și cu un potențial de creștere foarte mare, iar fondatorul, Dr. Bogdan Andrei, are o viziune similară cu a noastră și – mai ales – dorește să își ducă business-ul la următorul nivel. Echipa AGISTA a demonstrat prin parcurgerea cu brio a acestei etape că e pregătită pentru a identifica cele mai potrivite oportunități în piață, în eforturile sale de a construi un portofoliu solid.”
Nick Kovacs, CEO AGISTA
Rețeaua de clinici medicale Centrokinetic este specializată în ortopedie, neurologie și recuperare medicală și operează, în acest moment, trei clinici, toate în București. Echipa Centrokinetic mai are, însă, în pregătire, alte două clinici, ce vor fi lansate până la finalul anului, marcând extinderea rețelei Centrokinetic în afara capitalei.
„Am făcut acest pas cu mult entuziasm și cu mari speranțe, pentru că am văzut în AGISTA multă determinare, mult know-how și oportunități foarte mari de dezvoltare pentru noi. La bază, suntem medici – și ne place să ajutăm un număr cât mai mare de oameni să primească tratamentele potrivite pentru afecțiunile lor. Pe de o parte, parteneriatul cu AGISTA ne ajută să ne focusăm mai departe pe ceea ce știm să facem cel mai bine – să ajutăm pacienții care au nevoie de recuperare medicală de specialitate. Însă, pe de altă parte, vom face de acum acest lucru cu convingerea că avem în spate o echipă puternică care ne ajută să ne dezvoltăm ca business, ne ajută să profităm de oportunitățile de creștere, în momentul în care ele apar pe piață – și să luăm cele mai bune decizii pentru viitorul Centrokinetic.”
Bogdan Andrei, Director Medical si fondator Centrokinetic
Investiția AGISTA în Centrokinetic vine într-un moment cheie în dezvoltarea rețelei, care oferă o gamă largă de servicii de recuperare medicală pentru adulți și copii, cu o echipă de peste 110 medici și terapeuți specializați în afecțiuni ortopedice și neurologice.
„Investiția în Centrokinetic îndeplinește criteriile pe care un fond de growth ca AGISTA le caută, și anume este o companie lider într-o piață fragmentată, care oferă servicii de cea mai înaltă calitate, cu rezultate financiare sănătoase și cu o echipă de management dornică să crească. Printre obiectivele asumate de AGISTA ca parte a acestei tranzacții se numără consolidarea rețelei de clinici la nivel național, urmărind extinderea până la peste 10 locații în toată țara în următorii 4 ani, precum și identificarea soluțiilor personalizate de dezvoltare a rețelei de clinici, networking de business și sinergii de grup.”
Dragoș Dărăbuț, Senior Investment Manager AGISTA, specializat pe investițiile în zona medicală
În cadrul tranzacției AGISTA a fost consiliată de echipa de M&A a casei de avocatură Filip & Company, condusă de Alexandru Bîrsan, și de firma de consultanță Mazars, condusă de către Adrian Mihalcea. Centrokinetic a fost consiliată de firma românească de avocatură RTPR, condusă de Alina Stăvaru, și de compania de advisory Clairfield International, condusă de Florin Bolchiș, managing partner pentru biroul din România.
Fondul de investiții de growth AGISTA, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, un brand lansat de Impetum Group, susține prin capital și know-how acele IMM-uri românești ale căror produse și servicii sunt sau devin esențiale pentru societate. Cu specific de acționar minoritar, AGISTA investește tichete între 2-5 milioane euro și acționează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companilor din portofoliu și contribuind la dezvoltarea rapidă și sănătoasă a acestora. Prin parteneriatul cu AGISTA, companiile beneficiază de soluții personalizate, ghidaj și networking, având alături un partener de creștere în perspectiva transformării în campion regional.
AGISTA investește în toate domeniile de activitate, dar urmărește preponderent industriile: IT&C, healthcare, reciclare și agritech. De la lansare și până în prezent, AGISTA a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, GRX – de curând FORT, Top Tech și Bittnet Group.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz