AFI Europe Romania a finalizat achiziția portofoliului de birouri NEPI Rockcastle
Reading Time: 3 minuteAFI Europe NV a încheiat achiziția a patru proiecte de birouri Clasa A în România, care au făcut parte din portofoliul NEPI Rockcastle, în urma unei tranzacții în valoare de 294 de milioane de euro. Începând de astăzi, cele patru proiecte sunt parte a portofoliului deținut de AFI Europe Romania. Este cea mai mare tranzacție din istoria pieței din România.
Tranzacția reprezintă o treime din piața de investiții imobiliare estimată la aproximativ un miliard de euro din 2020. Achiziția pune România pe harta marilor investitori strategici și are potențialul să devină un catalizator pentru noi tranzacții semnificative în viitor, fiind un reper important privind lichiditatea pieței locale și contribuind la creșterea încrederii investitorilor, potrivit specialiștilor Colliers International.
Cele patru proiecte de birouri, situate în București și în Timișoara, au o suprafață închiriabilă totală de 118.500 de metri pătrați, care se adaugă portofoliului existent gestionat de AFI Europe Romania, cu o suprafață de peste 210.000 de metri pătrați. Alături de cele două proiecte în dezvoltare (AFI Tech Park, AFI Park Brașov), portofoliul de clădiri de birouri al AFI Europe Romania va ajunge la 250.000 mp, poziționând compania drept unul dintre cei mai mari proprietari de spații de birouri din România.
„Această tranzacție se încadrează în totalitate în strategia noastră de a ne extinde portofoliul de proprietăți cu randament ridicat în regiune, atât prin proiecte dezvoltate pe terenurile pe care le avem în proprietate, cât și prin identificarea oportunităților de achiziții pe piețele în care suntem activi. Suntem absolut convinși de potențialul ridicat al pieței românești, pe termen lung. Vreau să profit de această ocazie să mulțumesc echipei de consultanți care ne-au sprijinit în această tranzacție: CMS (juridic), EY (financiar și fiscal), JLL (comercial) și Optim (tehnic) și, bineînțeles, echipei noastre din cadrul AFI Europe Romania, toți cei implicați făcând o treabă excelentă”, a spusDoron Klein, CEO AFI Europe Romania & Republica Cehă.
Achiziția a fost finanțată de un consorțiu de trei bănci: Erste, Deutsche Pfandbriefbank și Banca Comercială Română.
Portofoliul achiziționat cuprinde 4 proiecte de birouri Clasa A: Floreasca Business Park, The Lakeview și Aviatorilor 8, în București, și Timișoara City Business Center, în Timișoara.
Vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle către AFI Europe, agreată inițial la finalul anului 2019, este probabil cea mai mare tranzacție cu imobile comerciale generatoare de venituri din România, concurând cu tranzacții majore din regiunea Europei Centrale și de Est. În plus, este cea mai importantă vânzare strategică a unui portofoliu intermediată de Colliers International în România.
„Tranzacția este de referință nu doar prin valoare și prin complexitate. Faptul că a fost finalizată într-un context economic marcat de Covid-19, în termenii stabiliți inițial, confirmă încrederea investitorului în potențialul activelor și al pieței. Totodată, dovedește că există lichiditate în sectorul imobiliar local, fiind de referință pentru tranzacții viitoare și contribuind la creșterea încrederii potențialilor investitori noi în România”, a spus Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers International, consultantul NEPI Rockcastle.
În perioada următoare, AFI Europe Romania va finaliza faza I a AFI Park Brașov, o nouă clădire de birouri Clasa A situată în centrul orașului Brașov, parte a proiectului mixt de retail și birouri AFI Brașov, și avansează cu lucrările de construcție pentru AFI Tech Park 2, a doua fază a celui mai nou business campus din București, situat în apropiere de centrul orașului.
Tranzacția NEPI Rockcastle și AFI Europe, o treime din piața investițiilor din 2020
Prima jumătate a „anului pandemic” s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de peste 400 de milioane de euro în România, cu aproximativ 18% peste nivelul din primul semestru al anului 2019, tranzacțiile în segmentul birourilor reprezentând aproape 86% din volum, potrivit unui raport de piață Colliers International pentru primul semestru al anului 2020. Peste un sfert din volumele înregistrate în primele șase luni au fost generate de vânzarea portofoliului GTC către fondul de private equity Optimum, care include mai multe proiecte de birouri în București (tranzacție estimată în jurul a 116 milioane de euro pentru România). Două tranzacții de dimensiuni similare (care depășesc 50 de milioane de euro) au provenit din încheierea celei de-a treia faze a proiectului de birouri The Bridge (achiziționate de proprietarii lanțului de bricolaj românesc Dedeman) și de birourile Global City Business Park (achiziționate de grecii de la Arion Green).
Împreună cu tranzacțiile dintre NEPI Rockcastle și AFI Europe, respectiv dintre fondul german GLL și compania de investiții Fosun din China pentru proiectul de birouri Floreasca Park, piața de investiții depășește în prezent 800 de milioane de euro și este estimată să depășească pragul de un miliard de euro, similar nivelului din 2019.
La nivelul Europei Centrale și de Est (CEE), piața locală a atras, în primul semestru al anului, aproape 6,5% din volumul total de investiții de circa 6,3 miliarde de euro. Polonia și Cehia sunt liderii regiunii pe piaţa de investiţii, cu o pondere cumulată de circa 78% din total, urmate de Ungaria și România. Cel mai activ sector a fost și în regiune tot cel de spații de birouri, cu o pondere de 41% din volumul total de investiții, urmat la o distanță destul de mare de cel de spații industriale și logistice (22%), în vreme ce sectorul de retail a avut o pondere de 12% din total.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz