Companii

AFI Europe a vândut toate apartamentele din primul său proiect rezidențial în România

Reading Time: 2 minute

Dezvoltatorul și investitorul imobiliar AFI Europe România a finalizat dezvoltarea fazei I a AFI City, din Bucureștii Noi, primul proiect rezidențial al companiei pe piața locală, și a vândut deja toate cele 190 de apartamente.

AFI City, dezvoltat pe un teren de 148.000 mp, a primit certificarea GREEN HOMES, în urma unei analize a Romania Green Building Council (RoGBC), care certifică standardele ridicate în ceea ce privește reducerea impactului asupra mediului.

„AFI City este primul nostru proiect rezidențial în România, bazat pe expertiza noastră pe piața locală, prin proiecte de retail și de birouri, cât și pe experiența noastră extinsă din sectorul rezidențial, pe alte piețe europene, cum ar fi Cehia, Polonia, Serbia și Bulgaria. Vom continua dezvoltarea proiectelor noastre în România, în condițiile în care angajamentul nostru față de comunitățile locale din întreaga țară rămâne puternic”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.

Construcția AFI City a început în a doua parte a anului 2018, în urma unei investiții totale de 16 milioane de euro pentru prima fază a proiectului. Noul complex rezidențial are 228 de locuri de parcare supraterane, dar se află și în apropierea stației de metrou Laminorului, situată chiar în fața complexului.

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat și gestionează cel mai mare mall din România, AFI Cotroceni, cu o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 mp. Adiacent, AFI Europe România a dezvoltat parcul de business de clasa A AFI Park, cu 70.000 mp de spații de birouri în cinci clădiri.

În octombrie 2013, AFI Europe România a inaugurat AFI Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro și în prezent dezvoltă proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 mp și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare și AFI Tech Park, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 mp în apropierea hotelului J.W. Marriott.

La finalul anului 2019, AFI Europe a finalizat tranzacția de achiziție a portofoliului de birouri NEPI Rockcastle din România, cu o suprafață închiriabilă totală (GLA) de 118.500 mp, valoarea tranzacției fiind de peste 300 de milioane de euro.

Gabriel Barliga

Recent Posts

MINA prezintă „Revolta poveștilor” – primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, în parteneriat cu Teatrul „Stela Popescu”

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…

3 ore ago

Ora de sănătate în școli: educație, prevenirea bolilor

„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…

5 ore ago

Reacția piețelor după alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…

5 ore ago

România, promovată ca destinație de turism pe autobuzele din Londra

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…

5 ore ago

Boon, un start-up românesc, aduce economia circulară în companii

Boon, un start-up inovator fondat în România, anunță lansarea oficială a platformei sale, care îmbină comerțul între colegi cu susținerea…

7 ore ago

Zilele Biz 2024: Cum se consolidează dinastiile de business și care este rolul meritocrației în reușita antreprenorială

Afaceri rămase în familie, afaceri între frați, între părinți și copii, toate cu un numitor comun: meritocrația. Să construiești un…

7 ore ago