Stiri

Affidea România investește 3 milioane de euro în deschiderea unei clinici medicale din București

31 mart. 2023 2 min

Affidea România investește 3 milioane de euro în deschiderea unei clinici medicale din București

Reading Time: 2 minute

Affidea România, subsidiara locală a Grupului Affidea, companie ce oferă servicii de diagnostic imagistic, ambulatoriu și tratament, inaugurează cea mai modernă clinică medicală din Capitală, în urma unei investiții de peste 3 milioane de euro.

Clinica Affidea Sema oferă comunității din Sectorul 6, dar și locuitorilor din întreaga Capitală și celor din orașele apropiate, servicii medicale integrate: o gamă largă de consultații de specialitate, servicii de diagnostic imagistic ultraperformante, analize de laborator, precum și un centru modern de fizio și kinetoterapie.

Suprafața totală a clinicii este de 1.000 metri pătrați, iar valoarea totală a investiției depășește 3 milioane de euro, din care mai mult de jumătate este reprezentată de echipamentele medicale de ultimă generație.

„Affidea Sema este cea mai nouă clinică din cele 46 pe care Affidea România le deține la nivel național, fiind dotată cu echipamente medicale ultraperformante în care componenta de inteligență artificială (AI) poziționează investigațiile imagistice la un nivel nemaiîntâlnit până în prezent. Așa cum i-am obișnuit pe pacienții noștri, și în această locație, vom oferi servicii medicale la standarde internaționale, accesibile oricărei categorii de public – atât decontate prin CAS, cât și în regim privat,” declară Răzvan Predica, Countries CEO  România și Ungaria.

Investigațiile de Rezonanță Magnetică (RMN) se vor efectua cu noua generație de echipamente în care progresul tehnologic conferă un plus de confort pacientului, ușurință în realizarea investigației, timpi de scanare mai mici, precum și o claritate a imaginilor net superioară echipamentelor de generație anterioară. Acest RMN va putea fi folosit cu succes și în efectuarea investigațiilor imagistice pediatrice datorită protocoalelor speciale pe care le deține.

„Affidea are o prezență activă în cadrul comunităților în care își desfășoară activitatea, fiind permanent atentă la nevoile și așteptările publicului. Astfel, am luat decizia de a realiza acest centru cu servicii medicale integrate, în care performanța tehnologică se combină cu expertiza unui personal medical de elită, grija și empatia față de pacienți fiind definitorii,” precizează Răzvan Predica, Countries CEO  România și Ungaria.

În cadrul noii clinici, pacienții vor putea beneficia de servicii medicale integrate începând cu Medicina de Familie, consultații  la 17 specialități medicale, un Departament de Excelență în Ortopedie, investigații imagistice precum CT, RMN, ECO și Osteodensitometrie, analize de laborator (biochimie, hematologie, imunologie și microbiologie), alături de o gamă variată de proceduri fizio și kineto: terapie cu ultrasunete, magnetoterapie,  terapie laser etc.

Clinica Affidea Sema are o echipă formată din 82 de profesioniști și pune la dispoziție publicului următoarele specialități medicale: Cardiologie, Diabet, Nutriție & Boli Metabolice, Endocrinologie, Gastroenterologie, Ginecologie, Medicină de familie, Medicină internă, Neurologie, Neurochirurgie, ORL, Ortopedie & Traumatologie, Pneumologie, Psihiatrie, Radiologie Imagistică, Recuperare medicală, Reumatologie, Urologie.

Array

Articole pe aceeași temă: