Finanțe Stiri

Afacerile VIG in Romania au crescut cu peste 20%

21 mai 2015 2 min

Afacerile VIG in Romania au crescut cu peste 20%

Reading Time: 2 minute

Vienna Insurance Group a inregistrat pe piata din Romania prime brute subscrise in valoare totala de 100,3 milioane de euro in primul trimestru din acest an, in crestere cu 21,7% fata de perioada similara a anului trecut.

“Primele pe segmentul asigurarilor de viata au crescut, cu 21,1%, la 16,6 milioane euro, ilustrand succesul parteneriatului cu BCR, subsidiara locala a Erste Group, pentru distributia asigurarilor de tip unitlinked. Masurile de restructurare din Romania dau rezultate si au condus la înregistrarea unui profit (înainte de impozitare) de 1,8 milioane euro. In 2015, vom continua sa urmarim constant îmbunatatirea ratei nete combinate, care se mentine peste pragul de 100%”, arata compania, intr-un comunicat de presa.

VIG detine in Romania companiile Omniasig, Asirom si BCR Asigurari de Viata.

La nivel de grup, primele consolidate subscrise de Vienna Insurance Group au crescut in primul trimestru din 2015 cu 0,9%, la 2,8 miliarde euro, in pofida declinului vizibil al politelor de asigurari de viata pe termen scurt cu achitare la scadenta.

Profitul (inainte de impozitare) s-a situat in primul trimestru din acest an la 130,9 milioane euro. Toate tarile si segmentele de activitate au avut contributii pozitive la acest rezultat. Dobanzile situate la un minim istoric au afectat venitul din exercitiul financiar curent si au condus la necesitatea constituirii de provizioane pentru personal in Austria. Mai mult, cheltuielile cu dobanzile aferente emisiunii de obligatiuni subordonate derulata in februarie 2015 au fost inregistrate pentru prima data. In plus, cheltuieli semnificativ mai ridicate comparativ cu acelasi trimestru al anului anterior au fost inregistrate pentru daunele generate de conditiile meteorologice severe. Per ansamblu, acestea au condus la o scadere de 15,2% a profitului.

„Vienna Insurance Group a reusit sa obtina rezultate pozitive in toate tarile si pe toate segmentele de activitate, intr-un context de piata extrem de dificil. Prezenta solida in regiune, care ne permite apropierea puternica fata de piete, a condus la o crestere semnificativa a primelor pe mai multe segmente”, a declarat Peter Hagen (foto), CEO al Vienna Insurance Group.

Rata neta combinata a continuat sa se imbunatateasca in comparatie cu anul precedent si s-a situat la 96,3%.

Investitiile Vienna Insurance Group (inclusiv numerarul si echivalentele de numerar) au crescut cu 4% si au insumat 32,4 miliarde euro la 31 martie 2015. Rezultatul financiar obtinut de grup s-a situat la 273,4 milioane euro.

Aproximativ 65% din profit (inainte de impozitare) este generat in Europa Centrala si de est (ECE).

“La inceputul anului financiar 2015, strategia Vienna Insurance Group de a-si diversifica semnificativ operatiunile in regiune s-a dovedit a fi de succes”, au precizat reprezentantii VIG. Toate tarile si segmentele de activitate au avut o contributie pozitiva la profit (inainte de impozitare). In pofida conditiilor de piata dificile, performanta buna inregistrata in ceea ce priveste profitul in Romania, Croatia si Ucraina, printre altele, ar trebui subliniata. Vienna Insurance Group a inregistrat un avans semnificativ, de doua cifre, al primelor pe segmentul Alte Piete.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: