Stiri

Afacerile Somfy România, în creștere cu 40%

Reading Time: 3 minute

Somfy România, companie specializată în furnizarea de sisteme de control automatizat pentru tehnica de umbrire și acces în locuințe și clădiri comerciale, a înregistrat o cifră de afaceri în creștere cu peste 40%, pentru prima jumătate a anului curent, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pentru anul viitor, previziunile financiare plasează business-ul la peste 20 milioane de lei.

Sistemele de automatizare pentru umbrirea de exterior și de interior, soluțiile de acces și cele dedicate casei smart au fost principalii factori de creștere în vânzările companiei.

Dacă înainte de pandemie, automatizările pentru rulouri reprezentau principala categorie în vânzări, în ultimii doi ani, cererea de automatizări pentru sistemele de umbrire pentru interior s-a dublat de la an la an, urmată de o accelerare a sistemelor de umbrire de exterior: pergole, copertine și soluțiile pentru casă inteligentă, rezultate care reflectă noua realitate și schimbarea în stilul de viață și de locuit al clienților finali.

Dezvoltare prin parteneri

O contribuție importantă la evoluția pozitivă a activității au avut-o și partenerii Somfy, relațiile solide rezistând provocărilor prin care trece întreaga industrie.

Cu ocazia aniversării locale ne mândrim cu o evoluție spectaculoasă a business-ului, având o dinamică similară cu cea a grupului, de peste 40%. Totuși, situația pandemică din ultimul an a cauzat un dezechilibru între cererea pieței și stocurile existente, alături de presiunea prețului materiei prime și penuria globală de componente electronice, ceea ce a dus către restanțe în livrare, dar pe care încercăm să le stingem spre finalul anului. Depunem eforturi pentru a minimiza impactul acestor fenomene asupra partenerilor noștri și a clienților finali și mizăm pe o revenire a situației spre final de an. Chiar și în aceste condiții, ne așteptăm să închidem anul financiar 2021 cu o creștere comparabilă cu cea de anul trecut”, a declarat Vlad Rovo, Country Manager Somfy România și Moldova.

Vlad Rovo Country Manager Somfy România și Moldova

Investiții în inovație

În ciuda provocărilor globale în curs de desfășurare, Grupul Somfy continuă să investească în inovare, iar în ultimii 10 ani a lucrat să transforme ecosistemul de casă inteligentă în cel mai complet și mai deschis de pe piață. Astfel, la începutul anului a lansat pentru clienții finali – TaHoma Switch, primul control inteligent care centralizează și controlează echipamentele inteligente din locuință, printr-o simplă apăsare de buton. TaHoma® Switch este compatibilă cu aproape 300 de game de produse Somfy și de la mărci partenere.

Somfy România a introdus recent și pe piața locală Tahoma Switch, care va aduce în casele românilor un control inteligent complet, și mai multă personalizare, simplificare și un nivel ridicat de confort pentru momentele petrecute în interior.

Tendințe în schimbare

Într-un context de piață atât de particular și dinamic, tendințele de locuit s-au schimbat, întrucât perioada pandemică ne-a întărit aspectele fundamentale, oamenii fiind preocupați acum de căutarea confortului și salvarea de consum energetic.

Lucrul de acasă i-a determinat pe clienți să investească mai mult ca oricând în starea lor de bine și confortul lor din interior. Un alt aspect pe care îl observ este creșterea conștientizării către performanța energetică și vedem aici investiții semnificative în sisteme de umbrire solară și automatizarea acestora. Tot mai mulți își doresc o casă inteligentă și astfel, să realizeze economii de energie. Calculele noastre ne indică faptul că anul acesta vom depăși pragul de 10.000 de obiecte conectate în cloud, pe teritoriul României”, completează Vlad Rovo.

Alex Rădescu

Recent Posts

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

o oră ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

2 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

2 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

2 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

2 ore ago

Magda Costache, Sezamo: Supermarketul online al viitorului

Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…

2 ore ago