Afacerile NN Asigurări de Viață au crescut cu 3,6% în S1
Reading Time: 3 minuteNN Asigurări de Viață a subscris prime de 319,7 milioane de lei în prima jumătate a anului, în creștere cu 3,6% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul avansului pe toate liniile de business, a anunțat compania.
“Per ansamblu, evoluțiile pe care le-au înregistrat principalii indicatori financiari în primul semestru din acest an reflectă modul în care au performat în contextul pieței strategiile pe care le implementăm pe fiecare linie de business. Lansarea business-ului de asigurări de sănătate a fost principalul nostru reper în această perioadă. La începutul anului am definitivat ultimele detalii operaționale și comerciale și, începând din aprilie, asigurarea de sănătate este disponibilă clienților. Până la finalul lunii iunie, unul din cinci clienți noi a ales asigurarea de sănătate NN. Mai mult, trecând la segmentul asigurărilor de viață, numărul celor care au achiziționat o asigurare cu componentă de protecție a crescut cu 35% în primul semestru din 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar numărul românilor care economisesc pentru viitor prin intermediul unei pensii private facultative a depășit 170.000, cu 9% mai mult decât în prima jumătate din 2015. Astfel, în următoarele șase luni vom continua să ne concentrăm strategia pe dezvoltarea acestor linii de business, sprijinind românii să-și asigure sănătatea, să-și crească nivelul de protecție financiară și să economisească pentru pensie”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viață, într-un comunicat de presă.
Pe segmentul asigurărilor de viață:
- NN Asigurări de Viață a administrat active financiare în valoare de 3,1 miliarde de lei în primul semestru din 2016, în creștere cu 6,7% față de nivelul de 2,9 miliarde de lei din primele șase luni din anul precedent.
- Valoarea primelor brute subscrise a fost de 319,7 milioane de lei în primul semestru al acestui an, cu 3,6% mai mare față de primele șase luni din 2015.
- Prima brută medie de asigurare pentru contractele încheiate în perioada ianuarie – iunie 2016 a fost de aproximativ 1805 lei, nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent.
- Suma asigurată medie a fost de 74.569 lei în primul semestru al acestui an, în creștere cu 36% față de primele șase luni din 2015.
- NN Asigurări de Viață a plătit asiguraților un volum al indemnizațiilor pentru evenimente asigurate de 16,8 milioane de lei în perioada ianuarie – iunie a acestui an, comparabil cu nivelul din perioada similară a anului precedent.
- Pentru polițele ajunse la finalul perioadei contractuale, NN a plătit clienților în primul semestru al acestui an 57,1 milioane de lei, cu 12,5% mai mult decât în aceeași perioadă din 2015.
- În același timp, valoarea plătită pentru contractele răscumpărate sau reziliate în perioada ianuarie-iunie 2016 a scăzut cu aproape 4%, până la 82,7 milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
- Asigurarea de sănătate a însumat 19% din numărul total de polițe de asigurare vândute de NN în primele șase luni din 2016. Clienții, cu vârsta medie de 29 de ani, plătesc o primă brută medie anuală în valoare de 1.234 de lei pentru a beneficia de soluția completă, flexibilă și personalizabilă, de protecție a sănătății în situații neprevăzute care presupun spitalizare sau intervenție chirurgicală ca urmare a îmbolnăvirii sau accidentelor.
- Coeficientul de lichiditate al NN Asigurări de Viață a fost de 4,43 la finalul primului semestru din 2016.
Profitul brut al NN Asigurări de Viață s-a cifrat la 8,6 milioane de lei în primul semestru din 2016, cu 22,7% mai mult față de perioada similară din 2015. Valoarea include cheltuielile excepționale realizate ca parte a procesului de rebranding, investițiile realizate pentru lansarea asigurării de sănătate, precum și provizionul tehnic constituit pentru pensiile private facultative. Profitul obținut din activitatea curentă, fără a lua în calcul toate aceste elemente, a fost de 23,6 de milioane de lei, în creștere cu 28,8% comparativ cu primele șase luni ale anului trecut.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz