Afacerile Husqvarna în România au ajuns la 24 milioane de euro
Reading Time: < 1 minutSubsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate întreținerii spațiilor verzi – Husqvarna – a raportat afaceri de 24 de milioane de euro în 2021, în creștere cu 13% față de 2020. Până la finele anului, compania estimează afaceri de 25,5 milioane de euro în România, iar printre planurile companiei din acest an se numără inaugurarea a trei noi magazine tip concept store în Cluj, Brașov și Constanța. Este vorba despre investiții care se ridică la circa 1,8 milioane euro.
Tendințe pe piață
Piața utilajelor de îngrijire a spațiilor verzi este foarte dinamică și orientată către noi tehnologii. „Observăm o accelerare a tendințelor de upgrade și o schimbare de atitudine cu accent pe autonomia utilajelor și trecerea la acumulatori”, explică Emil Țînț, CEO-ul Husqvarna România. Conform spuselor sale, la nivel de grup, politica Husqvarna de a contribui activ la un viitor sustenabil, se traduce prin linii de producție regândite pentru limitarea amprentei de carbon și game de produse cu niveluri reduse de emisii sau chiar zero emisii directe, cum este cazul roboților de tuns gazon Automower.
Breșe în legislație
La nivel mondial trecerea la utilaje pe acumulatori pentru întreținerea spațiilor verzi urbane este susținută prin legislație. În unele țări, primăriile sunt obligate să facă întreținerea spațiilor verzi publice – parcuri, grădini, cimitire sau terenuri de sport, exclusiv cu antreprize de peisagistică ce folosesc flote de utilaje alimentate cu acumulatori.
„Acesta este un segment aproape inexistent în România, fiind o breșă de piață pe care este foarte mult loc de creștere. Populația noastră urbană este sensibilă la subiectul poluării nu doar cu noxe, ci și fonică, iar această categorie de produse profesionale cu baterii a fost creată de Husqvarna tocmai pentru utilizare în zonele rezidențiale fiind nepoluante și mai silențioase decât motoarele pe benzină”, continuă el.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz