Companii Stiri

Afacerile FAN Courier, creștere cu aproape 30%

14 dec. 2016 3 min

Afacerile FAN Courier, creștere cu aproape 30%

Reading Time: 3 minute

FAN Courier, liderul pieței locale de curierat estimează că va încheia exercițiul financiar al acestui an cu un avans al cifrei de afaceri de 29%, pe o piață care va depăși  pragul de 400 de milioane de euro, ca efect al investițiilor, cele mai mari aprobate de companie într-un singur an.

FAN Courier a alocat anul acesta peste 18 milioane de euro care au fost folosiți pentru modernizarea flotei auto, deschiderea HUB-ului regional Brașov și modernizarea  celor de la București dar și în softuri, personal și infrastructură tehnologică, anunță compania, într-un comunicat de presă.

”2016 a fost un an plin de surprize, care a început în Ianuarie – Februarie cu volume la fel de mari ca și în Noiembrie-Decembrie ale anului anterior, adică mult peste media anului”, a spus Felix Pătrășcanu, cofondator al FAN Courier.

“Toate industriile cu care lucrăm au înregistrat creșteri, însă este știut deja faptul că, în ultimii doi-trei ani, comerțul electronic a fost domeniul cu cea mai mare rată de creștere. Ne dorim și ne așteptăm ca și în anul 2017, cifra de afaceri să își mențină tendința de creștere organică, sănătoasă”, a declarat Felix Pătrășcanu, cofondator al FAN Courier.

Evoluția afacerilor FAN Courier depășește creșterea medie a pieței, estimată să treacă anul acesta pragul de 400 de milioane de euro, de la 385 milioane de euro în 2015. Piața de curierat locală va rămâne pe creștere și în 2017, poate nu la nivelul de anul acesta, iar un efect important al deficitului de forță de muncă ar putea fi creșterea gradului de automatizare. O altă tendință firească este aceea că o parte din offline se va muta în online, ceea ce va alimenta în continuare piața de curierat.

FAN Courier a inaugurat la mijlocul acestui an cel de-al doilea HUB regional, după București, la Brașov. Noua ancoră de business, unde lucrează peste 300 de persoane, poate prelua aproape o treime din tranzitul de expediții și a permis companiei să-și optimizeze fluxurile de transport și distribuție la nivelul întregii țări.

FAN Courier a investit, în 2016, 18 milioane de euro, cu aproape 50% mai mult decât în 2015, principalele direcții către care au fost direcționate fondurile fiind flota auto – 12 milioane euro,  finalizarea HUB Brașov și reamenajare HUB-uri București – 4 milioane euro, training personal -350.000 euro, IT și softuri. În 2017, prioritare rămân investițiile în flotă, imobiliare, tehnologia informației dar și alte investiții.

Lipsa personalului, chiar și necalificat, a constituit una dintre principalele provocări ale anului, nu doar pentru FAN Courier, ci pentru întreaga piață.

”Pentru HUB-ul Brașov, am fost nevoiți să gândim o schemă de recrutare și transport a persoanelor din localitățile învecinate. În partea de vest a țării ne-am confruntat cu o piață a muncii extrem de grea. Această involuție a pieței forței de muncă s-a suprapus pe o creștere care a depășit evoluția prognozată și  pe o infrastructură care continuă să rămână una dintre cele mai mari probleme ale tuturor curierilor”,  a declarat Adrian Mihai, unul din cei trei acționari fondatori ai liderului de piață.

Explozia pieței comerțului electronic a produs modificări importante în ceea ce privește ponderea mixului de clienți care folosesc serviciile de curierat. Astfel, volumul total al expedițiilor care se distribuie în prezent reprezintă livrări B2C până la 47%, B2B până la 50% și C2C până la 3%. O schimbare importantă, spune reprezentanții liderului pieței de curierat,  a fost observată și în ceea ce privește comportamentul consumatorilor. Pentru a acoperi cererea în creștere, FAN Courier va continua și anul viitor să-și mărească echipa. Estimările pentru anul 2017 sunt de 10% peste nivelul actual, vizate fiind poziții  în departamentele operaționale: șoferi, curieri, manipulanți mărfuri, call-center, electricieni dar și programatori sau manageri.

”Clienții au un grad mai mare de înțelegere. Având experiența ultimilor 4-5 ani, când lucrurile nu au mers cum trebuie, nu s-au mai așteptat ca în perioadele aglomerate firmele să livreze în aceleași termene ca în perioade din extra-sezon. Asta înseamnă, în opinia noastră, un grad mai mare de înțelegere”, a declarat Neculai Mihai, acționar fondator al FAN Courier.

„Am și comunicat mai mult cu clienții, echipele de vânzări au avut constant întâlniri unde s-au stabilit clar proceduri de lucru pentru perioadele de discount, tip Black Friday, programări și termene de ridicare, termene de livrare, capacități, etc”, a declarat Neculai Mihai, acționar fondator al FAN Courier.

Extinderea serviciilor la nivel internațional rămâne de asemenea o prioritate și în 2017.

”Pe de o parte, clienții noștri atacă noi piețe de desfacere în țările vecine și dezvoltăm împreună cu ei serviciile de livrări, pe de altă parte, căutăm să lărgim rețelele de transport în care suntem implicați pentru a ajunge la cât mai multe destinații, mai repede și mai eficient din punct de vedere al costurilor”, a adăugat Felix Pătrășcanu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: