Afacerile Elfi, în creștere cu 20%. Investiții într-o nouă linie de producție
Reading Time: 2 minuteElfi, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie igienico-sanitară din România, a înregistrat în prima jumătate a anului 2021 afaceri de aproximativ 3 milioane euro, cu 20% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, și planifică investiții într-o nouă linie de producție.
Proiecte de achiziții
Anul 2020 a adus companiei Elfi o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane euro, aceasta crescând anual cu 10%-20%. 2020 a fost, de asemenea, un an foarte important pentru producător, fiind marcat de investiția într-un nou proiect de achiziții în valoarea de peste 5 milioane euro. Obiectivul de a se investi în noi tehnologii de producție s-a materializat prin achiziția unor echipamente industriale performante, care să permită atât creșterea calitatitvă, cât și pe cea cantitativă a producției.
„Pandemia a reprezentat o reală provocare pentru noi, însă ne-am mobilizat rapid și am încercat să o transformăm într-o oportunitate. În acest context, cererea a crescut foarte mult, astfel încât a fost nevoie să suplimentăm stocurile de marfă și să lucrăm la capacitate maximă. Faptul că am pus accentul pe investiția în tehnologie și utilaje de ultimă generație ne-a permis să avansăm, indiferent de contextul în care ne desfășurăm activitatea și să ne putem mări portofoliul de clienți.” – a declarat Adrian Constantin, Director General Elfi.
Strategia pentru următorii ani
Dacă în 2003, când a fost înființată, Elfi și-a început activitatea cu o mică linie de producție, astăzi compania produce toată gama de hârtie igienică, de la cea standard, la produse premium de cea mai înaltă calitate, precum si o gamă largă de prosoape de hârtie de diferite dimensiuni si ambalate în diverse moduri. Prin urmare, gama de produse Elfi acoperă toate segmentele de piață: low, mediu, premium.
„Strategia pentru perioada 2021-2024 se concentrează pe consolidarea și dezvoltarea pieței interne, însă, în același timp, urmărim achiziționarea unei noi linii de producție.” – a mai adăugat Adrian Constantin, Director General Elfi.
Creșterea prețurilor de materii prime
În urma ultimelor evenimente legate de pandemia de SARS-CoV-2, piața de profil, la fel ca restul, a fost afectată de creșterea prețurilor la materia primă și nu numai. Aceasta este încă dominată de produsele de import, la care populația are acces prin intermediul marilor retaileri (lanțuri de magazine, suprmarket-uri), însă datorită contextului, au prins contur și produsele autohtone, care se impun pe piața autohtonă din ce în ce mai mult.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz