Afaceri în creștere cu aproape 40% pentru Bittnet în primul semestru din 2020
Reading Time: 2 minuteBittnet a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 55 de milioane de lei în prima jumătate a anului 2020, în creștere de 39% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Grupul a reușit să tripleze marja brută până la 10,9 milioane lei, ceea ce a condus la un profit operațional de 2,4 milioane lei în primele șase luni din acest an.
Raportul financiar al Bittnet, un grup de companii de IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, a fost publicat pe 28 august sub forma unui site web interactiv. Este pentru prima dată pe piața de capital din România când un emitent publică un raport într-un format complet digitalizat, o practică comună de altfel pe piețele dezvoltate.
„Rezultatele din primele șase luni ale anului 2020 marchează cel mai bun S1 de până în prezent și confirmă afirmațiile noastre din ultimii ani referitoare la potențialul de dezvoltare al grupului Bittnet. Actuala pandemie de COVID-19 a demonstrat cât de importante au devenit activele digitale pentru economiile noastre„, a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.
Ambele divizii ale Grupului au raportat creșteri semnificative ale veniturilor, precum și a profitului operațional în primul semestru din 2020. Divizia de Educație, care include Bittnet Training și Equatorial, a înregistrat o cifră de afaceri de 6,1 milioane lei, cu 17% mai mare față de perioada similară din 2019m cu o marjă brută de 3,8 milioane lei, aproape dublă comparativ cu primele șase luni ale anului trecut. Astfel, Divizia de Educație a închis perioada de raportare cu 1 milion de lei în profit operațional, o creștere cu 1,4 milioane lei față de S1 2019.
Divizia de Tehnologie, reprezentată de Dendrio și Elian, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 42% față de anul precedent, înregistrând vânzări de 49 milioane lei. Marja brută a companiilor de integrare IT&C a crescut cu 265%, până la 7,15 milioane lei, iar profitul operațional a crescut cu 4,7 milioane lei, ajungând la 1,4 milioane lei.
„Ținând cont de rezultatele istorice, a doua jumătate a anului este, de obicei, semnificativ mai bună decât prima, datorită sezonalității bugetelor și a tiparelor cheltuielilor din sectorul IT&C. Mai mult, am observat multe tendințe noi care pot contribui la creșterea noastră în a doua jumătate a anului: nevoia crescută de digitalizare a afacerilor de toate formele și dimensiunile, necesitatea dezvoltării abilităților digitale în rândul populației din România dar și cererea tot mai mare pentru cursuri de reconversie profesională pentru persoanele care caută o carieră mai stabilă în domeniul IT. Astfel, ne așteptăm în a doua jumătate a anului la o creștere a veniturilor cu aproximativ 50% comparativ cu rezultatul din primele șase luni ale acestui an„, a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.
Potrivit estimările Bittnet, grupul va înregistra în semestrul al doilea aproximativ 60% din cifra de afaceri a anului 2020, astfel că veniturile globale pentru întregul an 2020 ale Bittnet Group vor ajunge la 125 milioane lei.
Pe 3 iunie 2020 Bittnet Group s-a transferat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, după 5 ani pe piața AeRO. În urma transferului, lichiditatea zilnică a acțiunilor BNET aproape s-a dublat.
Evoluția Grupului pe piața de capital a adus acționarilor în S1 2020 un câștig de 17% comparativ cu o pierdere de aproximativ 10% înregistrată de indicele BET-TR. În același timp, acționarii care au participat la majorarea de capital derulată în perioada martie-aprilie 2020 au înregistrat un randament de aproape 52% până la sfârșitul primului semestru al anului curent.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz