Afacerea Boutique
Reading Time: 5 minuteMai mari sau mai mici, de lux sau cu adresabilitate medie, afacerile tip boutique sunt de nisa, cu produse alese exclusiv de proprie tarii lor. Romania urmeaza acum moda frantuzeasca, astfel incat poti descoperi boutique-uri cochete ca la Paris, cu afaceri in medie de 200.000 de euro pe an. Chiar daca au un numar de clienti limitat, afacerile de acest gen isi recupereaza investitia intr-un timp relativ scurt, datorita preturilor practicate.
Prin anii 1990 – 1991, orice magazin sau consignatie de cartier se intitula butic. De atunci, conotatia de produse ieftine si eventual folosite s-a schimbat. Buticurile au disparut si au aparut magazinele frantuzesti de tip boutique. De altfel, si in DEX cuvantul “butic” are sensul de magazin mic si luxos de marfuri, in general de serie mica. In prezent, capitala Romaniei are multe afaceri care respecta descrierea, cu exceptia spatiului, care este uneori generos, cum este in cazurile Chocolat Boutique ori Boutique du Pain. Chiar si hotelul boutique Epoque, desi cu servicii personalizate, numara 45 de camere, la fel ca un hotel de talie medie. Un concept prezent in peste 400 de locatii din lume – Montblanc Boutique – are si el o dimensiune de minimum 100 de metri patrati, asa cum impune franciza.
Un boutique nu are insa nevoie de foarte mult spatiu si poti face orice aranjament iti doresti. O buna locatie este insa importanta pentru succes. Asa se face ca toate boutique-urile de care vorbim au sediul in centrul orasului (majoritatea pe Calea Victoriei) sau in imediata lui apropiere. In afara exceptiilor de mai sus, locatiile au circa 50 de metri patrati, unul sau doi angajati per magazin si un aspect primitor si intim pentru clientii sai. Asa sunt parfumeria Madison, Boutique du vin, Vintage Room, Simone Salon Boutique ori Purple Chic Boutique. Cea mai mare afacere boutique este hotelul Epoque, care, la aproape un an de la deschiderea din noiembrie 2010, tinteste venituri de circa doua milioane de euro. Cu o vechime de patru ani pe piata, parfumeria Madison a ajuns la venituri anuale de aproape 750.000 de euro (estimare pentru sfarsitul anului 2011), in conditiile in care comercializeaza 14 branduri exclusiviste si 400 de produse, pe o suprafata de 40 de
metri patrati per magazin (si doua locatii centrale). Montblanc Boutique, in cei 100 de metri patrati, realizeaza afaceri de peste 1,5 milioane euro, iar Vintage Room spera sa ajunga in 2012, la un an de la lansare, la 50.000 de euro cifra de afaceri si recuperarea investitiei.
Simone Salone Boutique, o afacere in care serviciul de infrumusetare este imbinat armonios cu moda, tinteste afaceri de 120.000 de euro in primul an de functionare. Tendinta de afacere boutique se inregistreaza mai accentuat de la sfarsitul anului trecut, cand au aparut pe piata Boutique du vin (octombrie), Epoque Hotel (noiembrie), Montblanc Boutique (martie 2011), Simone Salon Boutique (primavara 2011), Vintage Room (martie 2011), Boutique Restaurant Chocolat Createur du Gout (rebranduit astfel in septembrie 2011). Atuurile pe care mizeaza investitorii unei astfel de afaceri sunt numeroase. Ei spun ca relatia pe care o stabilesti cu clientii este una mult mai apropiata, iar acestia au un grad mult mai ridicat de fidelitate decat in cazul unui magazin obisnuit. Nisa de client pe care se bazeaza sunt persoanele care isi doresc o experienta deosebita atunci cand fac cumparaturi sau cand isi urmeaza ritualurile de frumusete si care nu doresc sa fie vazute.
Concluzia generala este ca oferta existenta pe piata in acest moment nu raspunde cererii. Avantajul hotelurilor boutique, de exemplu, este atmosfera unica, personalitatea proprie, care atrage clientii pretentiosi. Un hotel boutique ofera servicii exclusiviste, prompte si dispune de un personal experimentat, cu pregatire profesionala specifica in acest segment, atent la detalii, cu o buna intelegere a standardelor de client service necesare, si care se afla la dispozitia clientului 24 de ore. Studiile arata ca, in general, acest tip de hoteluri raporteaza in mod constant rezultate mai bune decat alte categorii de hoteluri de lux. Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca, avand aceasta aura de exclusivism, ele practica tarife mai mari, iar pe de alta parte, prin faptul ca aceste hoteluri se bucura de o clientela cu un inalt grad de fidelitate, explica Alex Oproiu, reprezentantul investitorilor hotelului Epoque.
Pentru brandul german Montblanc, conceptul de boutique inseamna vanzarea tuturor produselor firmei, inclusiv a editiilor limitate, sub aceeasi umbrela. Si pentru ca un brand de lux se respecta si se raporteaza intotdeauna la alte companii de talia sa, Montblanc a decis ca doar un boutique il poate reprezenta cel mai bine, la fel ca si Louis Vuitton, Rolex sau Cartier. Cerintele nemtilor sunt insa clare: un spatiu de minimum 100 mp, cu o ambianta creata de arhitectii proprii, sediu pe artera principal comerciala, identificata a fi pe Calea Victoriei. In regiunea Europei Centrale si de Est, Montblanc mai are magazine de tip boutique in Praga, Budapesta si Atena.
Pe personalizarea serviciilor se bazeaza si agentia Boutique Travel, care atrage clientii cu oferte de hoteluri boutique, concept prezent in aproape toate colturile lumii. Fiecare solicitare este tratata individual, fiecare hotel este studiat cu atentie inainte de a fi propus clientilor. In cazul boutique-urilor parfumerii (Madison si Createur D’Emotions), alegerea actionarilor si bunul gust al acestora in materie de mirosuri fine sunt insusite indirect si de clienti. Desi cunoscatori si cu un venit peste medie, clientii acestor parfumerii vin uneori direct la tinta, stiu brandurile din alte tari si vin aici sa le cumpere. Clientul standard pentru Montblanc are venituri mari si o varsta de peste 30 de ani. Aproximativ 85% dintre client sunt din tara, iar restul, straini din companii sau din ambasade.
In Romania, rolul unui boutique este de a comunica mai bine brandul pe o anumita piata. Uneori, firmele se gandesc la deschiderea unui boutique atunci cand au putini clienti pe care se bazeaza. In afara granitelor tarii numarul boutique-urilor cu afaceri de nisa este mult mai mare. La o simpla cautare pe internet apar foarte multe businessuri boutique. Pentru acest material nu le-am luat insa in calcul pe cele cu prezenta numai online. Am apreciat ca respecta cel mai bine conceptul de afacere de nisa cele in care poti vedea produsele selectate.
MAI MULTE BOUTIQUE-URI IN BUCURESTI
Segmentul de nisa reprezentat de afacerile boutique exista in mai multe domenii, de la parfumuri, vinuri, moda, arta, mobila la turism sau restaurant. Pentru agentia de turism Travel Boutique, programele “tailor-made” reprezinta segmentul principal al activitatii. Acestea pot lua forma unor circuite, croaziere, experiente gastronomice si de degustare, sejururi pentru relaxare si wellness.
“Am ales denumirea de boutique pentru ca oferim servicii exclusive si dorim sa aducem in atentia turistilor romani hotelurile de tip boutique”, spune Cristina Ujeniuc, managerul Boutique Travel. Cele mai bune hoteluri boutique din lume se afla in New York (SUA), spune aceasta. In Romania, ea recomanda hotelul Carol Parc din Bucuresti, in Brasov – Chambers’n Charm, in Sinaia – hotelul Ioana.
Printre magazinele de tip boutique demne de recomandat in Bucuresti se numara Idelier – magazin cu piese vestimentare purtand semnatura Silviei Serban si a altor designeri mai tineri, cum este cazul lui Lucian Broscateanu si al Alinei Botea, sau bijuterii semnate de Roxana Davidescu, Maria Filipescu si Mihaela Tarhuna.
Tot in categoria boutique-urilor de moda ar putea intra si noul magazin Venera Arapu, din zona Floreasca, unde se gasesc piese vestimentare ale acestui designer, dar si piese realizate de studentii pe care ea ii pregateste. In gama de lux sunt magazinele J. Kristensen de la Hotel Radisson, Iqonique, The Place, Mengotti si Victoria 46. O alta afacere deschisa in 2009, Boutique du Pain, este un fel de patiserie/restaurant deschisa in centrul capitalei, destul de aproape de Calea Victoriei, zona cu cele mai multe boutique-uri.
O conceptie cu siguranta frantuzeasca, care ofera sandvisuri si nu numai, paine si alte produse proaspete si aspectuoase, dar cu investitor roman. Tot de inspiratie frantuzeasca este si Madame Lucie – Boutique de Gateaux, aflat in zona Dorobanti. Deschis in februarie 2011, boutique-ul prezinta romanilor rafinamentul cofe tariei frantuzesti, ceaiurile Dammann Freres si sampania Demoiselle. Peste tot insa unicitatea se plateste pe masura.
Citeste si:
Servicii personalizate
Vinuri care au impresionat
Haine vintage celebre
Pentru cunoscatori
O parfumerie la Budapesta
Fara diferente
Cumparaturi la salon
Chic dar nu mic
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz