Lifestyle Companii Stiri

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, dotat cu laborator de testare COVID. Cât costă testul?

7 sept. 2020 3 min

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, dotat cu laborator de testare COVID. Cât costă testul?

Reading Time: 3 minute

Pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv va fi amenajat un laborator de testare a coronavirusului, a anunțat Ministerul Transporturilor din Israel. Se vor putea testa atât pasagerii care aterizează la Ben Gurion din toate colțurile lumii, cât și cei care pleacă din Israel spre alte destinații.

Prețul unui test începe de la 44,88 NIS (aproximativ 13 dolari) și poate ajunge la 134,64 NIS (circa 40 dolari) dacă se optează pentru a primi rezultatele în doar 4 ore.

Omega, compania care a câștigat licitația pentru acest centru de testare COVID și-a luat angajamentul de a finaliza proiectul în doar 45 de zile. În vederea efectuării testelor în condiții optime, Omega va colabora cu Rambam Medical Center, unul dintre cele mai apreciate centre medicale din Israel, înființat cu 10 ani înainte de nașterea statului Israel, în 1938.

Licența pentru acest laborator a fost dată pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de prelungire încă 2 ani dacă acest lucru va mai fi necesar. Totodată, în cazul în care este nevoie și există cerere, se ia în considerare amenajarea unui astfel de centru de testare și la Aeroportul Ramon din Eilat.

Cine se poate testa și cât vor costa testele?

Serviciul de testare va fi disponibil atât pentru cei care zboară în străinătate de pe aeroportul din Tel Aviv, cât și celor care intră în Israel și vor să efectueze acest test care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.

aeroportul Ben Gurion Tel Aviv in contextul coronavirus Olivier FitoussiFlash90

Prețul unui test ale cărui rezultate vin în 14 ore după testare va fi de aproximativ 13 dolari, iar dacă pasagerii doresc să primească mai repede răspunsul, pot opta pentru un test biologic molecular rapid, în acest caz rezultatele fiind eliberate în doar 4 ore. Pentru un astfel de test însă, prețul crește la aproximativ 40 dolari.

Pentru eficientizarea întregului process, va fi dezvoltată și o aplicație online, unde doritorii vor putea nu doar să își facă programare pentru testare, ci vor primi și un așa-numit „pașaport medical” unde va fi listat rezultatul atât în ebraică, cât și engleză sau în orice altă limbă le este necesar.

Cât costă testele COVID pe alte aeroporturi?

Tot mai multe state au apelat la această abordare, de a înființa un centru de testare pentru Coronavirus chiar pe aeroport, dat fiind că o mare parte dintre ele solicită pasagerilor prezentarea unui test negativ efectuat în ultimele 48-72 ore pentru a le permite intrarea în țară și/sau pentru a evita carantina.

Pe aeroportul din Viena, de exemplu, un astfel de test costă 190 euro, iar rezultatele sunt eliberate în 2-3 ore. În Islanda, persoanele care doresc să evite carantina obligatorie pot opta pentru dubla testare de tip PCR la distanță de 5-6 zile. Prețul testului este de aproximativ 55 euro dacă este solicitat și achitat în avans și de 68 euro în caz contrar.

„Deschiderea acestui laborator pe aeroportul Ben Gurion este un pas critic în vederea deschiderii granițelor. Ne-am dorit ca testele să fie cât mai accesibile, atât ca preț, cât și ca disponibilitate, pentru ca un număr cât mai mare de turiști să aibă parte de călătorii în siguranță” a declarat Ministrul Transporturilor, Miri Regev. „Sperăm ca ultimul trimestru al anului să vină cu vești bune în ceea ce privește relansarea turismului internațional, iar acest centru de testare realizat de Omega și Rambam Medical Center ne dă speranța că suntem mai aproape de revenirea la normal” a completat Ksenia Kobyakov, Director pentru dezvoltarea de noi piețe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Conform oficialilor din Israel, numeroase companii și instituții au intrat în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, însă cercetătorii și-au îndreptat atenția și spre alte produse de ajutor în lupta împotriva Coronavirus. De exemplu, măștile reutilizabile SonoMasks produse de un start-up israelian au câștigat încrederea companiilor din toată lumea. În urma testelor efectuate de laboratoare din Shanghai, Austria, Italia, Africa de Sud sau Germania, s-ar părea că aceste măști au o eficiență de peste 90% împotriva coronavirusurilor și de 99,89% împotriva altor virusuri. De asemenea, măștile SonoMasks pot fi spălate și refolosite de până la 100 de ori.

Israelul este o destinație importantă de călătorie pentru turiștii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viață de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură. Aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv și Eilat de principalele aeroporturi din România – București, Timișoara, Cluj, Iași și Sibiu. Anul 2019 comparativ cu 2016 a înregistrat o creștere cu 157% a turiștilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive și pentru 2020, când peste 135.000 turiști români sunt așteptați la destinație.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: