Stiri

Aedificium Banca pentru Locuințe a decis să renunțe la autorizația de funcționare

Reading Time: 2 minute

În data de 28 noiembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ABL a decis demararea procesului de renunțare la autorizația de instituție de credit, ce presupune dizolvarea, urmată de lichidarea voluntară a ABL. Prin procesul de lichidare voluntară se va asigura o procedură ordonată și transparentă, cu respectarea legii și a drepturilor tuturor creditorilor ABL.

Decizia acționarilor Băncii se înaintează Băncii Naționale a României, în vederea obținerii aprobării prealabile a acesteia, condiție necesară și obligatorie pentru demararea procesului de lichidare voluntară, potrivit legii. Până la obținerea aprobării Băncii Naționale a României, activitatea Aedificium Banca pentru Locuințe SA va continua în aceleași condiții ca și până în prezent.

Clienții sunt prioritatea noastră. Pe parcursul procesului de lichidare voluntară, ABL își va achita integral obligațiile față de clienții săi și ceilalți creditori. În cazul în care clienții ABL nu au putut fi contactați sau nu au transmis detaliile necesare transferării sumelor cuvenite acestora, ABL va consemna sumele respective către Raiffeisen Bank România, de unde pot fi ridicate de către aceștia.

„În funcție de evoluțiile ulterioare și de răspunsul ce ne va fi comunicat de Banca Națională a României, vom reveni cu precizări pentru clienții noștri în ceea ce privește modalitatea de derulare a contractelor existente de economisire-creditare în domeniul locativ. Subliniem că, în prezent, derularea acestora are loc în condiții normale, în acord cu legea și cu prevederile cadrului contractual aplicabil”, a declarat Mădălina Badea, Președinte, Aedificium Banca pentru Locuințe.

De asemenea, prin implementarea procesului de încetare a activității bancare și de lichidare voluntară, se urmărește minimizarea impactului și protejarea intereselor tuturor părților interesate (stakeholders) în perioada următoare.

Din 2019, Raiffeisen Bank România este acționarul principal al Aedificium Banca pentru Locuințe, cu o participație de 99,9993%.

Aedificium Banca pentru Locuințe avea la finalul anului fiscal 2022 active în valoare de 107 milioane de lei, deținând o cotă de piață de 0,02% (după active).

Cristi Dorombach

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

22 de minute ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

8 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

14 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

15 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

15 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

15 ore ago