Stiri

Adrian Valentin Pascu preia funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est

Reading Time: 3 minute

Danone România anunță numirea lui Adrian Valentin Pascu în funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est, începând cu data de 1 iunie 2024. Pe lângă noul rol, Adrian Valentin Pascu păstrează și poziția de Director General Danone Ucraina.

Cine este Adrian Valentin Pascu


Adrian Valentin Pascu și-a început cariera la Danone România în 2004, în calitate de Manager Regional de Vânzări. De-a lungul carierei sale a avut o contribuție semnificativă la creșterea și dezvoltarea afacerii Danone în România, ocupând diverse poziții de conducere, inclusiv Country Manager pentru România, Bulgaria, Moldova și Țările Adriatice. În 2020 a fost numit Director General Danone Ucraina, iar, din ianuarie 2024, ocupă funcția de Director General Danone Ucraina și Vicepreședinte Vânzări pentru Europa Centrală și de Est.


„Sunt onorat să preiau această nouă responsabilitate chiar în anul aniversar în care Danone România celebrează 25 de ani de producție locală în fabrica de iaurt din București. Obiectivul meu este să investim în continuare în România și să dezvoltăm portofoliul de produse Danone, menținând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță. Vom duce mai departea misiunea companiei de a aduce sanătate prin alimente în regiunea pe care o conduc și vom pune un accent deosebit pe practicile sustenabile, integrând responsabilitatea socială și de mediu în toate activitățile noastre. Suntem un partener de încredere pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea si vreau ca Danone sa continue sa aduca un impact pozitiv in societate și să fie un model de referință în industria alimentară”, a declarat Adrian Valentin Pascu Director General Danone Europa Centrală și de Est.


În noul rol, Adrian Valentin Pascu va coordona Romania, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Moldova, Albania și Țările Adriatice și trei categorii de business: produse lactate proaspete, produse pe bază de plante și nutriție pentru bebeluși și medicală.

Danone, prezent în România de 25 de ani


Anul acesta Danone România aniversează 25 de ani de producție locală. Parcursul companiei a fost definit de investiții constante, inovație continuă și preocupare pentru calitatea produselor, susținând permanent comunitățile în care activează. Fabrica din București, care a devenit cea mai performantă fabrică Danone din Europa, folosește 100% lapte românesc de la gospodari și fermieri locali și asigură produse lactate pentru România și alte 14 țări europene.


La finalul anului trecut Danone România a obținut certificarea B Corp în cadrul grupului regional al Europei Centrale și de Est din care România face parte alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Danone România se alătură astfel mișcării sociale pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.

Danone este lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, care activează în trei categorii de produse axate pe sănătate, cu o creștere rapidă și în tendințe: Produse lactate proaspete, Produse pe bază de plante, Ape și Nutriție specializată. Cu o misiune de lungă durată de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni, Danone își propune să inspire practici mai sănătoase și mai durabile de alimentație și de consum, angajându-se în același timp să obțină un impact măsurabil în domeniul nutrițional, social și de mediu. Danone și-a definit strategia Renew pentru a restabili creșterea, competitivitatea și crearea de valoare pe termen lung. Cu peste 96.000 de angajați și produse vândute în peste 120 de piețe, Danone a generat vânzări de 27,6 miliarde de euro în 2023. Portofoliul Danone include mărci internaționale de top (Actimel, Activia, Alpro, Aptamil, Danette, Danio, Danonino, Evian, Nutricia, Nutrilon, Volvic, etc.), precum și mărci locale și regionale puternice (Aqua, Blédina, Bonafont, Cow & Gate, Mizone, Oikos și Silk).

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 si a produs primul iaurt in anul 1999 dupa 3 ani de investitii in modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 14 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 220 de gospodari.
Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

Cristi Dorombach

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

2 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

4 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

4 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

5 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

5 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

5 ore ago