Adrian Teslovan: O carieră cu piciorul pe accelerație

Atunci când nu este director de marketing al Romaqua Group, Adrian Teslovan este pilot în Campionatul Național de Raliuri al României. În ciuda unui sezon plin de provocări, echipajul format din Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh a obținut un rezultat excelent anul acesta: cei doi au devenit campioni naționali la clasa RC2N și în Campionatul Național de Asfalt

Împreună cu copilotul său, Adrian Teslovan are cinci titluri de campion național la clasă și alte cinci de vicecam­pion. Și se pare că și fiica sa îi calcă pe urme: la numai 15 ani, ­Alexandra a câștigat deja o mulțime de medalii și se pregătește să depășească rezultatele tatălui ei. Adrian Teslovan a acceptat să ne povestească mai multe despre cum reușește să îmbine o carieră de succes cu una de sportiv de performanță, despre cele mai frumoase momente pe care le-a trăit în cei aproape 20 de ani de când practică motorsportul, dar și despre cele în care și-a dorit să renunțe la sport.

Când și cum ai descoperit pasiunea pentru motorsport? E ușor să înțelegi cum s-a apucat de sport un fotbalist, dar cum te apuci de motorsport?

Eu sunt din Miercurea Ciuc și Raliul Harghitei este prezent în Campionatul Național de Raliuri încă din anii ’70. Țin minte că veneam de la școală, eram prin școala generală, și revizia tehnică, toate mașinile erau în spatele patinoarului. Stăteam acolo, nu puteam să mai plec, mă luau ai mei seara de acolo acasă. Îmi plăcea foarte mult să mă uit la mașini. Am zis că într-o zi o să fac și eu așa ceva. Ne-am apucat în 2001, cu prezențe sporadice. În 2003 am mers o perioadă, după care efectiv nu am mai reușit să conturez efectiv un buget ca să fac performanță. În plus m-am și relocat, ne-am mutat în București. Am avut o frustrare că nu am mai putut să continuu și chiar refuzam să mă mai uit la știri din zona asta. Dar a fost doar o perioadă. Mi-am zis că nu am cum să trăiesc fără sportul ăsta și m-am reconectat. Am reintrat pe ușa din spate cu Cupa Dacia și, pas cu pas, am început să facem performanță. A urmat o perioadă în care am muncit mult, am luat cinci titluri naționale la Clasă, anul ăsta am terminat pe locul patru în clasamentul general absolut cu un buget mult inferior. Acum încercăm să dezvoltăm un proiect mai serios pentru anul viitor.

Ne poți spune mai multe despre aceste planuri?

Suntem mulțumiți cu ce am făcut până acum: anul ăsta am câștigat tot așa titlul la clasă cu Mitsubishi Evo 10 și Trofeul de Asfalt tot în cadrul Campionatului Național de Raliu. Și am încercat să dezvolt partea de ma­nagement și de coaching pentru fiica mea, Alexandra. Acum am pornit un proiect de coaching și de inițiere pe zona de motorsport pentru copii și tineri. Devine un sport închis, pentru că se spune că nu este un sport deschis maselor, iar federația, prin lărgirea ramurilor și deschiderea pe care a arătat-o pentru public, a creat o masă critică foarte bună pentru a populariza sportul cu motor în România și în zona economy – cea a bugetelor mai reduse – și în zona ­raliurilor, mai costisitoare. Nu e ușor. Toată lumea când aude de motorsport crede că este ceva glamour când vede poze pe ­Instagram, dar este atâta efort în spate, sunt atâtea sacrificii.

Apropo de sacrificii sunt foarte mulți manageri din România care spun că ar face mai mult sport, mai multă mișcare, dar nu au timp. Tu cum reușești să echilibrezi jobul cu performanța la nivelul ăsta?

Am un prieten care lucra într-o companie americană și mi-a spus ce i-a zis un șef din SUA la un moment dat: „Dacă un angajat nu își termină treaba în timpul programului de lucru sunt două posibilități, ori este suprasolicitat, ori este incompetent și, indiferent care este varianta de răspuns, este o problemă pe care trebuie să o rezolvi”. Ideea de bază este că am un program foarte strict. Nu îmi permit să pierd două ore. Mă trezesc la 05:30, îmi fac partea de pregătire fizică, la 06:45 duc copiii la școală, iar la 07:30 sunt la ­birou. Tot ce se întâmplă are loc în prima parte a zilei. La noi în firmă nimeni nu a fost adeptul ședințelor la ora 16:00 pentru că nimeni nu mai dă randament la asemenea ore. Când lipsesc îmi iau zile de concediu, am colegi cu care formăm o echipă foarte stabilă, suntem în aceeași formulă de peste 20 de ani. Am construit de la zero împreună.

Perioada de pandemie a fost una foarte dificilă pentru toți sportivii. Cum a fost pentru tine toată această perioadă de timp ca practicant al motorsportului?

Prin specificul lui, motorsportul nu presupune un circuit în care să ai tribune, iar probele sunt prin pădure, împrăștitate. La o probă de 20 de kilometri, pot sta lejer 5.000 de oameni. Ce a fost bine în ultimii doi ani este că deși a fost pandemie, motorsportul împreună cu ciclismul au fost singurele sporturi care nu au fost oprite. Au mers pentru că era în aer liber și participanții puteau sta în pădure, unde se respecta ușor distanțarea fizică.

Într-adevăr, perioada asta de aproape doi ani a fost foarte dificilă pentru orice sportiv. Când faci performanță, erodarea este foarte mare. Dacă mai ai și partea de juniori, este foarte greu pentru că, pe lângă partea de pregătire fizică, mai trebuie să faci cu ei și pregătire psihologică. Cum sunt copii, lucrurile o pot lua razna foarte ușor: după orice succes trebuie să rămâi cu picioarele pe pământ.  Nu o să fie ușor, va urma o perioadă grea. Nu o să fie rău, bunicii noștri au trecut prin războaie, noi avem Netflix. Au fost doi ani în care am tras foarte mult. Noi suntem puțin mai fericiți că am interacționat cu colegii la curse și la job, pentru că am lucrat de la birou în toată această perioadă. Este foarte greu pentru că nimeni nu poate să zică ce va urma. În zona de motorsport este și mai greu pentru că ai nevoie de bugete, care vin de la companii.

Practici de aproape 20 de ani sportul ăsta. Care sunt momentele de care îți amintește cu cel mai mare drag?

Când eram copil mă gândeam la piloții de atunci ca la niște zei. Unii dintre ei mai merg și astăzi. Nu îmi imagineam vreodată că voi fi coleg de echipă cu Mihai Leu, care este și campion mondial la box. Nu te gândeai când erai tânăr că vei avea ocazia să te tragi de mânecă cu un campion. La un moment dat, Titi Aur a fost managerul nostru. Sunt lucruri care îți rămân. Sau când mă duc la atelier și au într-un loc de cinste scaunul din mașina lui Colin McRae.

E chiar scaunul original din mașina lui. Primul podium al fetei mele sau prima dată când am câștigat campionatul. Astea sunt lucruri pe care nu poți să le uiți. Primul titlu pe care l-am câștigat, când am devenit vicecampioni la Cupa Dacia. După aia am devenit vicecampioni la două roți motrice și campioni la Clasă. Ai anual astfel de momente pe care nu le poți uita.

Știu că în cariera multor sportivi sunt momente în care vor să renunțe la tot. Ai avut și astfel de momente?

Da, trei ani la rând, la Bacău. O dată am făcut două pene și am ajuns în șanț. În al doilea an ne-am răsturnat cu mașina, după sosire. Am trecut fotocelula și am lovit un bolovan când opream programul de curse de la mașină. Iar în al treilea an am luat foc pe aceeași probă, tot după sosire. Am avut noroc cu o serie de colegi care ­ne-au ajutat și am reușit să salvăm mașina de la zero, adică puteam să rămânem fără nimic. Astea au fost momente groaznice și acum sunt marcat de sunetul ăla care se produce când se aprinde focul de la benzină. Ești protejat, pentru că tot echipamentul este ignifug, rezistă două – trei minute în foc fără să pățești nimic, dar noi eram deja desfăcuți, că trecuserăm de linia de sosire, de stop. Chiar dacă nu pare și chiar dacă s-a întâmplat și anul ăsta o nenorocire (pilotul Adrian Răspopa a murit în urma unui accident grav petrecut în septembrie la Raliul Iașiului), care a dus la pierderea unui prieten foarte bun de-al nostru, acolo a fost un cumul de factori care nu se întâmplă de obicei. Ești mult mai în siguranță într-o mașină de curse, unde ai toate sistemele de protecție, decât într-o mașină obișnuită pe străzile din România.

Se fac foarte multe paralele între sport și leadership. Ce lecții de leadership ai învățat din sport care îți sunt utile la birou?

În motorsport ești mereu contratimp, întotdeauna vor fi situații neprevăzute, mai ales în raliuri, unde poți să ai în aceeași probă ploaie, soare, noroi și piatră. Toate lucrurile astea te fac să te adaptezi, să lucrezi bine în echipă. Raliurile sunt considerate cea mai complexă ramură de motorsport pentru că nu presupun doar un driver, ai și un copilot, și mai presupun și un număr de kilometri pe care tu nu poți să îi înveți pe dinafară, pentru că înseamnă peste 200 km pe care nu ai cum să îi memorezi. Înseamnă 200 km de condiții diferite, pentru că nu sunt pe un circuit, ci sunt împrăștiați pe o rază de 100 km unde diferențele pot fi enorme. Se pot întâmpla foarte multe lucruri pe care nu le poți gestiona. Nu e ușor ceea ce facem. La un moment dat am avut situații în care nu mai puteam. Nu am mai stat la festivitatea de premiere, am luat avionul să mă întorc, că avea a doua zi fiică-mea competiție. Sunt lucruri pe care nu le poate face oricine și în spatele rezultatelor sunt foarte multe sacrificii. Lumea vede doar vârful aisbergului.