Adrian Despot: Există multe oportunități pentru artiști în timp de criză, trebuie doar să ai luciditatea să le identifici. Primul pas este să încetezi să te plângi
Reading Time: 3 minuteSăptămâna trecută, Vița de Vie a lansat single-ul ‘84-’85 / Muzica nu moare niciodată. Lansarea a fost o premieră în istoria de 24 de ani a trupei, nu neapărat o premieră pe care și-a dorit-o, dar dată fiind situația, membrii trupei nu s-au dat bătuți, ci s-a mobilizat să găsească o soluție: evenimentul a fost transmis live pe Facebook.
L-am invitat pe Adrian Despot, vocalul trupei, să ne povestească despre experiența acestei lansări și despre cum se adaptează la noul context generat de pandemia COVID-19.
Cum v-a venit ideea să nu renunțați la lansare și să o țineți, totuși, virtual?
Am ajuns ceea ce suntem azi tocmai pentru că nu am cedat și nu am dat înapoi atunci când zidurile se închideau în fața noastră. Iar acolo unde nu existau cărări bătătorite pe care să o luăm, croiam propriul nostru drum. Azi ne uităm în spate și vedem alți artiști mergând pe acele drumuri bătătorite de noi, iar asta ne dă satisfacție și speranță. “There is no spoon” e unul din citatele mele favorite. Revenind la lansarea single-ului 84-85 Muzica nu moare niciodată, am luat interzicerea evenimentelor live ca pe un avantaj și nu ca pe un capăt de țară și am încercat să identificăm noile posibilități de producție. Astfel, în loc de 300 de oameni în București la Qreator, am avut 2000 din toată țara, tot la Qreator, însă online.
Cum a fost atmosfera?
A fost prima experiență, am avut emoții, însă a ieșit perfect. Live-ul nostru are acum peste 70.000 de vizualizări iar muzica noastră a reușit să lege oamenii și să ne aducă pe toți împreună, în această perioadă în care avem mare nevoie de interacțiune.
A fost prima astfel de lansare. Crezi că va fi ultima?
Nu îmi dau seama acum. Ne e dor de concertele și fanii noștri, însă trăim vremuri ciudate și trebuie să fim cu toții precauți, din dragoste reciprocă. Vom continua să facem muzica iar ea va continua să aducă oamenii împreună. Offline sau online.
Ce impact crezi că va avea actuala criză asupra industriei muzicale?
Depinde la ce jucători te referi. Cel mai greu este pentru cei care au costuri. Artiștii nu au costuri, sunt persoane fizice, o să se descurce. Există multe oportunități pentru artiști în timp de criză, trebuie doar să ai luciditatea să le identifici. Primul pas în găsirea acestei lucidități este să încetezi să te plângi. Cum cei mai mulți dintre ei sunt însă niște smiorcăiți, nu reușesc să treacă peste primul pas. Au fost învățați să primească totul pe tavă iar acum, când sunt puși în fața faptului împlinit și trebuie să se descurce prin propriile puteri, în loc să facă un pas în față și să demonstreze că au c…e, fac un pas în spate și scot servețelele.
Tot legat de artiști, e absurd, cum să te plângi? Vânzările erau oricum dominate de online într-un procent covârșitor și înainte de criza, nimic nu s-a schimbat aici. Muzică, content, merchandise, totul ERA DEJA ÎN DIGITAL! So, fuck the artists! Problema majoră e la companiile de rental, care au rate, chirii și multe salarii de plătit. Apoi tehnicienii, toți oamenii aceia care nu se văd dar care fac spectacolele posibile. Cluburile, la fel, jale. Promoterii sunt oarecum safe, pentru ei anul 2020 o sa fie un an în care nu o să câștige bani, nu unul în care vor pierde. Nu au costuri mari de întreținere, de regulă sunt firme de apartament cu maximum 5 angajați pe salariul minim, iar restul colaboratori. Însă cluburile și rental-ul merg deja în pierdere. Ei sunt primii din industrie care trebuie cumva ajutați!
Cum te adaptezi la noua situație? Ce măsuri de prevenție / protecție ai luat în perioada asta?
Mă bucur de timpul petrecut cu familia, e ca o vacanță pe care o petrecem acasă. Încercăm să recuperam timpul pierdut. Încercăm să nu ieșim din casă decât pentru lucrurile strict necesare, avem un rând de haine “de afară”, am sistat contactul fizic cu rudele în etate și încercăm să nu ne lăsăm duși de valul de panică creat de mass-media.
Ce aveai în plan profesional în lucru în perioada următoare? Cât din proiectele începute mai poți duce la bun sfârșit?
Le vom adapta pe toate noilor condiții. Muzica nu moare niciodată!
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz