Adrian Cancer–Zeana
Reading Time: 5 minutePetrom City și Cărturești Carusel sunt două dintre lucrările care poartă semnătura Square One, biroul de arhitectură cofondat în 2001 de Adrian Cancer-Zeana.
Stilul este exercițiu de adaptare. Acesta a fost răspunsul pe care mi l-a dat arhitectul Adrian Cancer-Zeana când, pe final de interviu, după ce preț de vreo două ore povestise despre lucrările sale, l-am întrebat: „Dar, totuși, ce stil vă definește?“. Nu-și poate atribui un stil anume și probabil că nici nu vrea, deoarece asta i-ar îngrădi opțiunile artistice. Nu am insistat cu stilul și nici nu am căutat să-i atribui unul, la fel cum nicio introducere nu e mai bună decât a spune, simplu și la obiect, că de numele său este legat Cărturești Carusel, locul care la doi ani de la lansare a devenit deja un reper turistic important pe harta Bucureștiului. Cotată de publicații precum „The Telegraph“ drept una dintre cele mai frumoase librării din lume, Cărturești Carusel este lucrarea care a adus biroului de arhitectură Square One notorietate, dar și premii: cel mai bun proiect de arhitectură al anului la Gala BucureștiTU (2015), cea mai bună amenajare a unui spațiu public (Elle Decoration Awards, 2015), Premiul pentru Spații Publice – GIS Design Awards (2016), o nominalizare în Secțiunea Amenajări Interioare la Anuala de Arhitectură.
Pasionat de desen și benzi desenate, Adrian Cancer-Zeana a dat la Arhitectură și a început să lucreze din timpul facultății, mai întâi la o firmă de animație, apoi ca storyboard artist la o casă de producție unde a prins gustul producției de film. Crescut în lumea teatrului, mama sa fiind actriță, și-a dorit dintotdeauna să ia parte la crearea unui univers scenografic „În culise, era fascinant să văd efectul emoțional al scenografiei și tot ceea ce înseamnă bucătăria nevăzută a creației, nu numai decorul“, își amintește arhitectul. În 1998, a început să colaboreze cu o agenție de publicitate și a lucrat ca art director freelancer până în 2001, când împreună cu Robert Marin a cofondat propriul birou de arhitectură, Square One. În prezent, acesta este un birou multidisciplinar de arhitectură, design interior, design de produs și graphic design, care lucrează și în antrepriză generală, putând livra proiecte la cheie.
Primele proiecte au constat în crearea de decoruri pentru emisiuni de televiziune și producție de design pentru filme. „Aveam un mod de abordare destul de îndrăzneț, întotdeauna încercam să livrăm un produs cât mai spectaculos și mai valoros“, povestește Adrian Cancer-Zeana, pentru care primii ani ai biroului au însemnat și un ritm extrem de alert: „Lucram zi și noapte, ne-am tot mutat, ne-am lărgit echipa și în scurt timp am ajuns să facem și producție“. Au făcut decoruri de televiziune pentru diverse emisiuni, li se dădea un buget, făceau creația, proiectul, dacă beneficiarii aveau deja un constructor, echipa Square One doar superviza, dacă nu, se implica și în partea de dezvoltare până în stadiul în care proiectul putea fi livrat la cheie. În tot acest timp, Adrian Cancer-Zeana a păstrat legătura și cu publicitatea și lumea filmului. A fost production designer pentru „Furia“ lui Radu Muntean și a colaborat cu Media Pro pentru „House of 9“, în care juca și Dennis Hopper, un film filmat integral în interior, cu foarte multe provocări din punctul de vedere al designului.
Primul mare proiect din zona de arhitectură a fost unul rezidențial, Băneasa Lake View, început în 2005 și finalizat în 2007, cu o suprafață construită de 7.600 mp și o valoare a investiției de 5 milioane de euro.
În perioada 2005-2007, au dezvoltat câteva proiecte rezidențiale mari de la zero. Cumpărau teren și dezvoltau câte o construcție care se vindea în stadiul de schiță. Au urmat birourile agenției McCann Erickson din București și designul interior pentru Entrance Concept Store. Cel mai de amploare proiect pe zona de birouri din portofoliul Square One de până în prezent rămâne fără îndoială WEB – Working Enviromental Branding, mai exact aproape toate amenajările interioare din cadrul Petrom City, sediul central al gigantului OMV Petrom, cu un buget de implementare de 1,8 milioane de euro.
De prin 2008 a început și colaborarea cu librăria Cărturești, cu un prim concept în Iulius Mall din Iași, apoi Square One a dezvoltat toate proiectele Cărturești din centrele comerciale, printre care cel mai important a fost cel din AFI Cotroceni. Pentru a-și putea permite implementarea proiectelor Cărturești la standardele pe care și le doreau în materie de design, formă, materiale, arhitecții de la Square One au propus un sistem prin care finanțau ei parțial proiectul și primeau apoi banii eșalonat. Astfel, biroul de arhitectură putea să controleze conceptul, iar pentru client se evita șocul financiar.
Amenajarea Cărturești Carusel, proiectul care a adus cea mai mare notorietate biroului Square One, a durat un an și jumătate. „Când l-am văzut prima dată, spațiul era deja în renovare, inițial începuseră lucrările cu alt birou de arhitectură. În mare parte era decopertat, iar în atriumul central pica lumina într-un mod absolut superb“, își amintește cofondatorul Square One. Și de la acel mod în care pica lumina, a început incursiunea în ceea ce avea să devină „caruselul luminii“. Situată într-o clădire-monument de secol XIX din centrul istoric al Bucureștiului, în proprietatea familiei Chrissoveloni, librăria ocupă șase niveluri însumând 1.000 mp și reunește, pe lângă retailul de cărți, un spațiu de lectură, un bistro la ultimul etaj, un spaţiu multimedia la subsol și o galerie de artă contemporană la primul etaj. Elementele cromatice au fost reduse la miminum pentru a lăsa loc jocului de lumini și umbre generat de luminatorul central, iar formele sinuoase au creat o dinamică aparte, toate laolaltă făcând din Cărturești Carusel un reper arhitectonic, apreciat în prestigioase publicații de design atât din țară, cât și din străinătate, dar și o atracție turistică tot mai des menționată de publicațiile și site-urile de profil. Fără nicio exagerare, vedem în Carusel un fragment de arhitectură urbană și un exemplu de reabilitate a unei clădiri monument care ne face să credem că Bucureștiul mai are o șansă.
Sabin Dumitriu a absolvit Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București, Facultatea de Arhitectură de Interior în 2007.
Este fondator și coproprietar al Galeriei de Artă CityGallery din 2005, iar din 2011 este și co-proprietar al Square One. Portofoliu: Entrance Concept Store (2009); Petrom City (2010); Cărturești Concept Store Băneasa (2012); Caravana PMI (2014); Regimentului Boutique Residence (2014); Veranda Mall (2016); L55 Chair (2015); Cărturești Carusel (2015).
Premii: Premiul Special al Juriului, M+4S, BIFE Design (2012), premiul pentru cel mai bun proiect de arhitectură al anului, Cărturești Carusel, Gala BucureștiTU (2015, Square One), premiul pentru cea mai bună amenajare a unui spatiu public, Elle Decoration Awards (2015, Square One), GIS Design Awards, Premiul pentru Spații Publice (2016, Square One).
Cărturești Carusel (2015)
Clădirea de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscată și transformată în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, Jean Chrissoveloni. Din 2015, clădirea găzduiește librăria Cărturești Carusel. Echipa: Sabin Dumitriu, Adrian Cancer-Zeana, Ioan Vlădescu, Andrei Palita, Vlad Crețu, restaurare: Capitel Avantgarde, structură: Popp și Asociații.
Petrom City (2010)
WEB – Working Enviromental Branding – lucrări de amenajare în cadrul sediului central al OMV Petrom – Petrom City.
Echipa: Adrian Cancer-Zeana, Robert Marin, Sabin Dumitriu, Mihai Bugu, Mihnea Vieru, Ionel Pascu
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz