Featured

Adrem Grup: Energie pentru antreprenori

Reading Time: 4 minute

Cum plănuiește Grupul Adrem să își consolideze poziția pe piață ca unul dintre cele mai puternice businessuri antreprenoriale românești și să joace un rol central în ceea ce înseamnă tranziția energetică, utilizarea energiei și consumul sustenabil ne-a explicat chiar Corneliu Bodea, CEO al Adrem și președintele Centrului Român al Energiei. 

Grupul Adrem a împlinit de curând 30 de ani de la înființare. Care a fost viziunea cu care ați pornit la drum și cum vedeți lucrurile acum?  

Viziunea de la baza afacerii noastre a fost aceea de a juca un rol important în ceea ce înseamnă modernizarea industriei din România. În ceea ce privește industria energetică, ne-am propus să sprijinim trecerea de la un sistem învechit bazat pe combustibili fosili la un sistem modern, sustenabil, eficient și automatizat. Suntem unul dintre cei mai mari furnizori din România de sisteme pentru rețele inteligente, de la lucrări complexe de antreprenoriat general, sisteme de automatizare tip SCADA, la instalarea de panouri fotovoltaice și construcții stații de încărcare mașini electrice. De-a lungul timpului ne-am implicat în diverse proiecte strategice naționale cum sunt automatizarea gazoductelor BRUA, DN600 Ungheni – Chișinău, stația de măsurare gaze naturale de la Isaccea și altele. Astăzi viziunea noastră este de a juca un rol central în ceea ce înseamnă tranziția energetică, utilizarea energiei și consumul sustenabil, cu grijă și respect pentru societate și mediul înconjurător. Ne propunem să jucăm un rol inclusiv în schimbarea mentalității vizavi de utilizarea energia pentru a asigura un viitor mai bun generațiilor următoare. 

Să pornești pe drumul antreprenoriatului la începutul anilor ’90, într-o perioadă în care nu existau cursuri, cărți sau internet de unde să înveți, era foarte greu și erau șanse mari să începi cu stângul. Cum ați reușit să vă dezvoltați și să deveniți un antreprenor complex?  

În antreprenoriat în general și în domeniul nostru în particular este într-adevăr nevoie de multă ambiție, viziune și perseverență pentru a reuși și a ține pasul cu toate schimbările care survin odată cu dezvoltarea economiei și progresul tehnologic. La acea vreme, fratele meu, Adrian Bodea, care a și înființat Adrem, avea experiența din perioada petrecută ca cercetător la Institutul de Fizică Atomică, pe care a aplicat-o ulterior în dezvoltarea companiei noastre. Eu a trebuit să învăț, și din cărți și de pe teren. În 1996 am început cursurile unei universități britanice prin învățare de la distanță și am obținut un certificat în management, apoi o diplomă urmată de un MBA. În paralel, am adăugat educației mele de bază de studii tehnice cunoștințe complexe din industria energetică, petrecându-mi peste 30 de ani lucrând, investind și contribuind la dezvoltarea industriei. Sunt adeptul procesului de învățare continuă, de aceea și astăzi învăț, cel mai recent program absolvit este Board Directors’ Programme al Henley Business School. 

Care este cea mai importantă lecție de business pe care aţi învățat-o în tot acest timp?  

Cea mai importantă lecție de business pe care am învățat-o a fost scopul reinvestirii în afacere a tot ceea ce am acumulat, atât a resurselor financiare pentru a genera creștere, cât și a resurselor de know-how – specializările pe care le-am făcut, MBA-ul, școala de guvernanță, lecțiile de viață și de business de la colegi, cunoștințe și familie. La prima vedere, pare o lecție neînsemnată, însă când te uiți în urmă și vezi o companie cu peste 1.000 de oameni, care te urmează, partenerii care te înconjoară, proiectele importante pe care le construiești, simți o satisfacție extraordinară. Acolo vezi o parte și din ADN-ul tău, din identitatea ta, și simți că ai contribuit și ai făcut lucruri importante atât pentru oameni, cât și pentru tine personal.  

Care sunt planurile pe care le aveți pentru grupul Adrem?  

În următorii ani, grupul Adrem va continua să-și dezvolte activitățile în domeniul energetic și să dețină un rol central în tranziția energetică. Astfel, dorim să ne consolidăm poziția pe piață ca fiind unul dintre cele mai puternice business-uri antreprenoriale românești ce oferă lucrări complexe de antreprenoriat generale. Ne propunem să sprijinim în continuare digitalizarea infrastructurii energetice românești din poziția de lider pe piața locală de automatizări industriale și nu în ultimul rând să ne dezvoltăm portofoliul de soluții de eficiență energetică și să creștem portofoliul de clienți. Potențialul este mare pe acest segment și avem ca obiective ca în viitorul apropiat să realizăm și parcuri fotovoltaice la nivelul celor de 5 – 10 MW. 

Adrem are în acest moment mai bine de 1.000 de angajați. Cum reușiți să mențineți cultura organizațională într-o perioadă în care criza de talente este din ce în ce mai acută, iar munca remote încă este preferată de angajați? Ce stil de leadership abordați? 

Încurajez dezvoltarea personală a colegilor mei și învățarea continuă. Îi expun constant unor proiecte cu provocări reale, de natură să le dezvolte aptitudinile, gândirea strategică și spiritul antreprenorial. Cred că autenticitatea, respectul și reziliența sunt atuurile pe care orice antreprenor ar trebui să le aibă. El trebuie să arate oamenilor din jurul său scopul mai mare spre care tinde organizația, un vis, și să fie capabil să-i aducă pe toți în îndeplinirea acestui vis. Împreună cu colegii mei încercăm să ne adaptăm la contextul actual al pieței forței de muncă și să dezvoltăm in-house personalul pentru meseriile viitorului, atât angajații actuali, prin diverse training-uri și cursuri, cât și studenții, tinere talente, prin programe de internship dedicate. În continuare, o parte din personal lucrează remote, acolo unde activitățile permit; susțin și respect acest lucru deoarece oamenii sunt diferiți și funcționează diferit – unii sunt mai eficienți acasă, alții invers, important e să avem în vedere obiectivele pe care trebuie să le îndeplinim la timp și să fie un win-win pentru ambele părți. 

Ce oportunități vedeți pentru viitorii antreprenori în energie? 

Tranziția energetică generează o mulțime de oportunități atât pentru economie, cât și pentru populație, de la dezvoltarea de produse și servicii inovatoare, până la educarea publicului în materie de energie – eficiență energetică, prosumerism, tranziție, schimbare de mentalitate. Cei care vor să devină antreprenori în energie trebuie să învețe și să fie la curent cu acest domeniu, să-și creioneze un plan de business solid, să se înarmeze cu ambiție și să dezvolte echipa cu care vor să pornească la drum și să-și îndeplinească acest vis.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 376 (16 septembrie – 16 octombrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Join UP!: Românii prind gustul vacanțelor exotice. Peste 30% mai mulți turiști au vizitat Egiptul în această toamnă

În primele două luni de toamnă, numărul turiștilor internaționali care au mers în vacanță în Egipt a crescut cu aproape…

3 ore ago

„Bach chez Cioran, une tragédie angélique”, în premieră în România pe 26 noiembrie

Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…

7 ore ago

Provocările finanțării proiectelor culturale din România

Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…

9 ore ago

Ateliere de colaj organizate alături de Haute Culture, în completarea Collage Festival

Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…

9 ore ago

Ziua Națională a României pe scena La Fenice Stele ale Operei Româneşti la Veneţia

Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…

11 ore ago

Johann Strauss Ensemble în concert la Teatrul Național București: „Viena Magic” – un regal muzical de 20 de ani pe scenele din România

Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „Viena Magic”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al…

11 ore ago