Stiri

ADR și Ministerul Sănătății au lansat proiectul „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”

2 sept. 2021 2 min

ADR și Ministerul Sănătății au lansat proiectul „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”

Reading Time: 2 minute

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Sănătății au lansat proiectul „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”.

Octavian Oprea, președintele ADR, a precizat că îmbunătățirile propuse prin proiectul RegInterMed țin de eficientizarea sistemului de sănătate prin dezvoltarea și consolidarea de soluții informatice ale depozitelor de date.

De asemenea, și partea de monitorizare, cea de documentare și suport al procesului de luare a deciziilor medicale sunt incluse în proiect.

”În proiect vor fi realizate 100 de registre de sănătate, care vor fi interconectate în cadrul unui sistem informatic integrat. Pentru fiecare categorie de beneficiari, estimăm că peste 2 milioane de pacienți, peste 50.000 de medici și peste 300 de specialiști ai Ministerului Sănătății vor fi parte a acestui sistem informatic”, a declarat președintele ADR.

Sistemul informatic propus în cadrul proiectului are ca scop principal furnizarea de servicii online specifice domeniului e-sănătate în beneficiul cetăţenilor, precum şi al instituţiilor şi organizaţiilor din domeniul sănătăţii.

ADR Lansarea RegInterMed 02.09 1 scaled

Proiectul „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”

Sistemul informatic va furniza servicii online care vor genera beneficii:

•      Pentru Ministerul Sănătății – monitorizarea și evaluarea sănătății populației, precum și posibilitatea realizării unor statistici, în baza informaţiilor deţinute într-o bază de date reală şi actualizată, în vederea elaborării unor decizii fundamentate;

•      Pentru medici – consistenţa informaţiilor, centralizate într-o bază unică; păstrarea istoricului pentru fiecare pacient; urmărirea eventualelor interferenţe ale diverselor tratamente acordate într-o anumită perioadă de timp, care ajută la luarea unei decizii medicale optime;

•      Pentru pacienți – istoricul evoluţiei în cazul tratamentelor anterioare şi extragerea cu uşurinţă a unor statistici pentru luarea de decizii în beneficiul pacienţilor.Soluţia implementată va asigura interoperabilitatea sistemului informatic propus cu alte sisteme existente în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum şi cu sistemele informatice ale unităţilor medicale.

Prin utilizarea standardelor informatice medicale, proiectul RegInterMed va asigura interoperabilitatea la nivel european şi schimbul de informaţii pentru pacienţii care solicită servicii medicale transfrontaliere, iar baza de date constituită în cadrul proiectului reprezintă o arhivă electronică și un back-up al informațiilor fiecărui pacient.

Valoarea totală a proiectului este de 67.591.875.80 lei cu TVA, din care 57.114.146,19 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: