Activitatea imobliară din România se poate dubla până la sfârșitul anului
Reading Time: 3 minuteComparativ cu anul 2018, activitatea de dezvoltare imobiliară s-ar putea dubla dacă toate proiectele programate pentru 2019 vor fi terminate, potrivit datelor JLL Bucharest City Report.
Dezvoltatorii au anunțat peste 900.000 metri pătrați de spații moderne care ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, dintre care aproximativ 50% reprezintă proiecte industriale și de logistică. Astfel, stocul de spații industriale și de logistică de la noi din țară ar crește de la 4,2 la 4,25 milioane metri pătrați, o creștere de mai bine de 10% față de 2018.
La sfârșitul primului semestru din 2019, stocul a depășit pragul de 4 milioane metri pătrați, dintre care 2 milioane metri pătrați sunt localizați în București.
Evoluția cererii, în perioada 2016- iunie 2019, a încurajat activitatea de dezvoltare în sectorul imobiliarelor. În această perioadă au fost contractați peste 1,7 milioane metri pătrați, comparativ cu perioada 2011- 2015, când au fost închiriați aproximativ 1,2 milioane metri pătrați de spații industriale și logistice.
Până la finalul acestui an se așteaptă a fi finalizați aproximativ 400.000 metri pătrați, în primul semestru fiind deja livrați 180.700 metri pătrați iar aproape 230.000 metri pătrați sunt în construcție.
Ponderea scăzută a proiectelor speculative și cererea puternică de pe piață fac rata de neocupare să se mențină la 6%.
Livrări duble pe piața de birouri în Capitală
2019 se așteaptă a fi un an record pe piața birourilor în ceea ce privește livrările noi din București, fiind anunțat un volum de 333.500 metri pătrați, mai mult decât dublul proiectelor terminate anul trecut.
Chiar dacă în primele două trimestre ale anului 2019 au existat livrări noi, rata de neocupare a scăzut de la 8% la 7,5%, având în vedere că imobilele finalizate erau ocupate în proporție de aproape 90% sau chiar 100% în unele cazuri, precum Renault Bucharest Connected și The Mark.
Așadar, clădirile noi nu au contribuit în mare măsură la volumul spațiilor neocupate. În schimb, cererea a fost foarte mare în prima jumătate a anului, fără relocări majore, cu excepția Renault, care s-a mutat din Pipera Nord în partea de vest a orașului, în Renault Bucharest Connected.
În ceea ce privește stocul de birouri din Capitală, acesta era estimat la finalul lunii iunie la peste 2,84 milioane metri pătrați și până la finele anului se va apropia de 3 milioane metri pătrați.
Chiar dacă proiectele care urmează să fie terminate în a doua parte a acestui an, au, în medie, 40% din spații pre-închiriate, pentru finalul anului 2019 nu sunt așteptate modificări ale ratei de neocupare.
Sunt mai multe tranzacții mari în așteptare și dacă vor fi încheiate la timp, rata de neocupare va fi mică la momentul finalizării construcției, ca atare, livrările noi nu trebuie să contribuie prea mult la rata de neocupare în a doua jumătate a anului.
Proiecte de birouri cu livrare în S2 2019 în București
Proiect | Subpiață | Suprafață (mp) | Dezvoltator |
Expo Business Park | Nord Expoziției | 38.000 | Portland |
Ana Tower | Nord Expoziției | 34.700 | Ana Holding |
The Light, phase 1 | Centru Vest | 21.600 | River Development |
Equilibrium, phase 1 | Floreasca Barbu-Văcărescu | 20.600 | Skanska |
Proiecte de retail anunțate pentru 2019- 2020 în România
Proiect | Format | Dezvoltator | Suprafață (mp) |
Iulius Town Timișoara | Extindere | Iulius Group | 47.000 |
AFI Palace Brașov | Proiect nou | AFI Europe | 45.000 |
Festival Shopping Center Sibiu | Proiect nou | NEPI Rockcastle | 42.000 |
Shopping City Târgu Mureș | Proiect nou | NEPI Rockcastle | 33.000 |
Dâmbovița Mall | Proiect nou | Prime Kapital | 33.000 |
Mall Moldova | Extindere | Prime Kapital | 30.000 |
DN1 Balotești | Extindere | Prime Kapital | 28.300 |
Colosseum Center* | Extindere | Colosseum Mall | 16.500 |
*Colosseum Center include Colosseum Retail Park și 16.500 metri pătrați în curs de dezvoltare reprezentând Colosseum Mall
Proiecte industriale și de logistică cu livrare în 2019 în România (selecție)
Proiect | Locație | Suprafață (mp) | Tip |
WDP Ștefănești | București | 59.500 | Proiect nou |
Southern Industrial Park | Craiova | 30.000 | Proiect nou |
Eli Park 1 Chitila | București | 20.000 | Proiect nou |
WDP Buzău | Buzău | 20.000 | Proiect nou |
MLP Chitila | București | 20.000 | Proiect nou |
Global Vision Timișoara | Timișoara | 17.500 | Proiect nou |
Lipsa proiectelor noi va fi compensată în a doua parte a anului 2019
Activitatea de dezvoltare pe piața de retail a încetinit în 2018, trend care a continuat și în primul semestru din 2019, atunci când au fost livrați doar 10.000 metri pătrați prin extinderea Shopping City Sibiu. Mai toate livrările majore pentru 2019 se vor concentra în a doua jumătate, cu aproape 166.000 metri pătrați așteptați pentru finalizare, compensând astfel lipsa de noi proiecte în prima jumătate a anului.
Stocul depășește 3,2 milioane metri pătrați, din care 1,12 milioane metri pătrați fiind localizați în Capitală.
Cel mai notabil proiect ca dimensiune ar urma să fie livrat până la sfârșitul anului 2019, centrul comercial Festival din Sibiu, cu 42.200 metri pătrați, centru dezvoltat de NEPI Rockcastle.
Foto: © Opreanu Roberto Sorin | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz