Business

Acționarii One United Properties primesc dividende 32,5 mil. lei

Reading Time: 3 minute

Dezvoltatorul imobiliare One United Properties (ONE) a aprobat, în în cadrul primei Adunări Generale a Acționarilor (AGA) de la momentul listării companiei la Bursa de Valori București, distribuirea a 32,5 milioane de lei dividende în numerar.

Dividende în valoare de 32,5 milioane de lei (aproximativ 0,02273 lei pe acțiune) vor fi plătite pe 11 octombrie 2021 acționarilor care dețin acțiuni ONE la data de 28 septembrie 2021.

Acționarii au aprobat de asemenea numirea lui Daniel Dines, fondator UiPath, ca invitat permanent la ședințele Consiliului de Administrație al One United Properties. O companie de investiții controlată de Daniel Dines a achiziționat anul acesta 5% din acțiunile One United Properties.

Acționarii au mai decis capitalizarea primelor de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice ce a avut loc în acest an și emiterea ulterioară de acțiuni gratuite în proporție de 4 acțiuni noi pentru fiecare 5 acțiuni deținute, precum și introducerea unei noi clase de acțiuni.

„Vreau să mulțumesc acționarilor noștri pentru sprijinul acordat, care ne-a permis finalizarea primei Adunări Generale organizate ulterior derulării ofertei publice, de care suntem extrem de încântați. Am apreciat foarte mult sprijinul acordat de investitorii ONE cu privire la toate propunerile noastre, acesta fiind un alt semnal valoros al încrederii acestora în strategia noastră. Atât eu, cât și Consiliul de Administrație suntem pe deplin mulțumiți cu rezultatul de astăzi și așteptăm cu nerăbdare continuarea parteneriatului cu acționarii noștri, în călătoria pe care am inițiat-o la începutul acestui an.”

Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație One United Properties

Acțiuni speciale pentru fondatorii companiei

De asemenea, acționarii au aprobat operațiunea de majorare a capitalului social cu suma de până la 228,8 milioane lei și emiterea a până la 1.144.062.353 acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,2 lei pe acțiune, prin încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice care a avut loc în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021.

Noile acțiuni vor fi distribuite în proporție de 4 acțiuni noi pentru fiecare 5 acțiuni deținute, acționarilor care vor deține acțiuni ONE la data de înregistrare 17 decembrie 2021.

În urma votului favorabil al acționarilor, One United Properties va introduce o nouă clasă de acțiuni cu 5 drepturi de vot, denumite acțiuni Clasa B. Acțiunile din Clasa A vor continua să reprezinte 1 drept de vot. Acțiunile din Clasa B vor fi atribuite exclusiv companiilor Vinci VER Holding SRL și OA Liviu Holding Invest SRL, deținute integral de cei doi acționari fondatori, Victor Căpitanu și  Andrei Diaconescu, în calitatea acestora de asociați unici, în urma conversiei unui total de 22,74% din acțiunile existente din Clasa A deținute de cele două companii, în proporții egale.

Restul acțiunilor deținute de aceste companii, respectiv 18,39% și 18,39% din capitalul social total al One United Properties, vor rămâne acțiuni din Clasa A. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu s-au abținut de la votarea punctului respectiv de pe ordinea de zi, în timp ce aproximativ 97,6% din voturile exprimate cu privire la acest punct au reprezentat voturi în favoarea introducerii Clasei B de acțiuni.

Acțiunile din Clasa A și Clasa B au același drept de dividende, oferind, prin urmare, un drept egal la dividende tuturor acționarilor. Acțiunile din Clasa B nu vor putea fi tranzacționate public și vor fi transferabile exclusiv între cei doi acționari fondatori și afiliații acestora.

Dacă acțiunile din Clasa B sunt transferate unor persoane care nu sunt acționarii fondatori sau afiliații acestora, aceste acțiuni vor fi convertite automat în acțiuni din Clasa A, ceea ce înseamnă că vor pierde drepturile de vot suplimentare. După conversie, o acțiune din Clasa B va fi convertită într-o acțiune din clasă A, menținând astfel aceeași participare la profiturile companiei.

În prima jumătate din 2021, One United Properties a înregistrat o cifră de afaceri record de 434 milioane lei, în creștere de 96% față de aceeași perioadă din 2020, și un profit net de 147,5 milioane lei (+267%).

Gabriel Barliga

Recent Posts

Agrii a organizat primul său atelier de grădinărit urban

Într-o atmosferă relaxată, în spațiul vilei enRose din București, Agrii a organizat primul său atelier de grădinărit urban. Monalisa Ungureanu,…

3 minute ago

Tazz livreaza servicii de PR prin GMP&U

Agenția de comunicare GMP&U a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul de clienți din zona de…

9 minute ago

Ionuț Bălan: Lăsați bogații să devină săraci!

Johan Norberg – laureat al premiului Fisher – spunea că cei bogați, puternici și cu relații, se pot descurca în…

13 minute ago

Stay Fit Gym devine cea mai mare rețea de fitness din România și Europa de Est

Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui…

21 de minute ago

La doi ani de la deschidere, Medikali anunță dublarea cifrei de afaceri

Lansată în 2022, cu o investiție de 2,8 milioane de euro, Medikali, o clinică medicală privată, și-a consolidat rapid poziția…

35 de minute ago

Select Residences, proiect imobiliar al Anchor Grup în valoare de 45 mil. euro, a intrat în faza de livrare cu 75% dintre locuințe deja vândute

Select Residences, cel mai recent complex rezidențial dezvoltat de Anchor Grup, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România,…

36 de minute ago