Achiziție de cinci stele
Reading Time: < 1 minutCompania americană Marriott International a preluat Starwood Hotels & Resorts Worldwide pentru suma de 12,2 miliarde de dolari. Entitatea nou formată a devenit cel mai mare lanț hotelier din lume.
Marriott International a anunțat preluarea companiei Starwood Hotels & Resorts Worldwide și a portofoliului de branduri, care include și lanțuri precum Sheraton, St. Regis Hotels, sau W Hotels. După preluare, care se ridică la 12,2 miliarde de dolari, organizația Marriott-Starwood devine cel mai puternic lanț hotelier din lume, cu mai bine de 5.500 de hoteluri, 30 de branduri și peste un milion de camere.
În urma achiziției, Marriott va extinde componenta consiliului de administrație de la 11 la 14 membri, iar Arne Sorenson, CEO-ul Marriott va rămâne la conducerea noului gigant, care valorează după achiziție aproximativ 36 de miliarde de dolari.
Noua companie formată în urma tranziției deține pe piața din România JW Marriott Bucharest Grand Hotel, deschis în anul 1999 și Sheraton Bucharest Hotel.
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz