Accor va recruta și forma peste 600 de profesioniști în ospitalitate în Romania, până în 2025
Reading Time: 2 minuteGrupul Accor își anunță planurile de recrutare și dezvoltare profesională pentru următorii ani, în concordanță cu expansiunea dinamică a grupului în România.
Grupul, care are în prezent peste 950 de angajați în țară, va adăuga peste 600 de noi angajați în echipa sa până în 2025, pentru a sprijini deschiderea și operarea a peste 10 noi hoteluri.
„Industria ospitalității oferă mai mult decât perspectiva unui loc de muncă, mai mult decât o carieră. Este un mod de viață. La Accor, îi numim pe hotelierii noștri ”heartists”, pentru că ei modelează experiențe și pictează amintiri în inimile călătorilor. Duminică, ne propunem să întâlnim mult mai mult decât potențiali angajați. Sperăm să cunoaștem noi prieteni, parteneri și membri de încredere ai marii familii Accor, care numără în prezent peste 230.000 de membri pasionați și dedicați în întreaga lume.”
Felicia Dincă, Talent & Culture Manager – Romania & South-Eastern Europe la Accor
Pentru a prezenta oportunitățile sale de carieră potențialilor candidați și pentru a demonstra farmecul unic al industriei ospitalității, Accor va organiza un eveniment de tip porți deschise în București și Timișoara, duminică, 5 iunie.
Accor Picnic Urban de la București va avea loc pe 5 iunie, între 11:00 și 16:00, la Hotel Novotel, pe Calea Victoriei, în Sala Paris și pe terasa hotelului. Participanții vor descoperi universul grupului Accor cu toate brandurile sale prezente în Romania – ibis, ibis Styles, Mercure, Novotel, Pullman.
La Timișoara, hotelierii Accor le dau întâlnire tuturor celor curioși sau pasionați de domeniul ospitalității pe 5 iunie la ibis Timișoara City Center, între orele 11:00-15:00. Aceștia vor avea oportunitatea să descopere brandurile Accor din Timișoara, ibis si Mercure, să întâlnească profesioniști din domeniul ospitalității, să participe la prezentări și demonstrații interesante. Accor Picnic Urban de la Timișoara va cuprinde o demonstrație gastronomică cu Chef Enzo, participant la Chefi la Cuțite, o sesiune de bartending cu Ede Fonagy, barman Fratelli – artist în domeniul mixologiei și al flair-bartendingului.
Cele două evenimente vor oferi ocazia celor interesați de un viitor în industria ospitalității să descopere oportunitățile de carieră în hotelurile grupului Accor și beneficiile pe care grupul le oferă noilor angajați.
Sectorul ospitalității este unul dintre principalele motoare ale economiei europene, atât în ceea ce privește forța de muncă ocupată, cât și contribuția directă la economie, de aproape 5% din PIB. Domeniul angajează peste 11,9 milioane de hotelieri în Europa și este unul dintre cele mai prietenoase medii pentru tineri, cu peste 20% dintre angajații săi cu vârste sub 25 de ani, față de 8,2% în întreaga economie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz