„Acasă Regăsit”, programul care aduce împreună părinții plecați la muncă în străinătate și copiii rămași în țară
Reading Time: 2 minuteVola.ro și Asociația The Social Incubator continuă programul „Acasă Regăsit”, prin care își doresc să readucă împreună părinții plecați la muncă în străinătate și copiii rămași în țară, oferindu-le bilete de avion gratuite. Datorită succesului înregistrat de programul pilot, desfășurat anul trecut, organizatorii și-au propus să ajute un număr mai mare de beneficiari.
Noua rundă de înscrieri debutează astăzi. Asociația The Social Incubator, în colaborare cu direcțiile pentru protecția copilului din țară, face apel public la tineri vulnerabili și la părinții plecați la muncă în străinătate pentru a se înscrie în program și a beneficia de ajutorul pus la dispoziție de cea mai de încredere agenție de turism din țară.
„În faza pilot a proiectului, am ajutat 50 de familii să se regăsească, în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Am înțeles că nevoile acestor familii sunt mult mai complexe decât par la prima vedere și, fără un sprijin individual și pe termen lung, schimbarea reală și sustenabilă nu poate să vină. Facem un apel umanitar către toți cei care rezonează cu această cauză pe care o susținem, să ne sprijine cu donații pentru a putea ajuta cât mai multe familii fără posibilități materiale. Vrem să restabilim speranța și bucuria în viața acestora și să le dăm șansa de a avea un trai mai bun și împlinit”, a declarat Adriana Preda, Executive Director & Board Member Asociația The Social Incubator.
Persoanele fizice și companiile care doresc să sprijine programul pot dona direct prin transfer bancar cu cardul sau pot redirecționa 20% din impozitul lor pe profit. Toate detalii se găsesc pe site-ul campaniei https://acasaregasit.ro/.
Beneficiarii programului „Acasă Regăsit” vor avea la dispoziție bilete de avion dus-întors, precum și servicii de transfer, asigurare și alte acte de călătorie, oferite de Vola.ro, către și dinspre localitățile din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Înscrierea în program se face până pe 31 martie, iar călătoriile vor fi organizate individual, în funcție de programul beneficiarilor, până pe 12 septembrie.
„Dorul este unul dintre cuvintele în limba română care nu se poate traduce în alte limbi, asta pentru că acoperă un amalgam de sentimente pe care cei care nu s-au mai văzut de mult le pot resimți. Mai departe de a ajuta călătorii să ajungă, în siguranță, la destinații, cred că cea mai mare satisfacție pe care noi o avem la Vola.ro este că reușim să scurtăm distanța emoțională și să le readucem zâmbetul pe buze. Credem că este nedrept ca familiile mai puțin înstărite să nu aibă parte de aceste momente de bucurie, motiv pentru care ne concentrăm toate eforturile pentru a continua programul Acasă Regăsit și a ajuta, de această dată, 100 de beneficiari, sperând ca numărul acesta să crească datorită sprijinului oferit din partea tuturor celor care doresc să ne fie aproape și să contribuie la această cauză în care noi credem enorm” a declarat Claudia Tocilă, Head of Marketing la Vola.ro.
Beneficiarii vor fi selectați pe baza completării corecte și complete achestionarului, disponibil pe site-ul campaniei, în ordinea în care au aplicat, a punctajului obținut pe baza răspunsurilor, în urma anchetelor sociale realizate și după prezentarea documentelor solicitate. În cazul minorilor, formularul de înscriere trebuie completat de părinți sau de tutorele legal.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz