BizRemote by certSIGN Interviuri

Academie pentru eroii din linia întâi

7 aug. 2020 3 min

Academie pentru eroii din linia întâi

Reading Time: 3 minute

Cu o investiție de peste 2 milioane de euro, Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA a fondat, în colaborare cu Coventry University și Grupul Educativa, primul program academic dedicat asistenților medicali. Academia Europeană pentru Asistenți Medicali este un program de licență de trei ani, cu specializarea de asistent medical generalist, care le asigură absolvenților șansa unui job garantat în țară, spune Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate REGINA MARIA.

Cum a luat naștere Academia Euro­peană pentru Asistenți Medicali și de ce ați ales să o lansați acum?

Doi dintre pilonii de bază ai oricărei societăți funcționale sunt educația și sănătatea. În acest context, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali reprezintă punctul de intersecție dintre cele două arii, o continuare firească pentru noi (după ce am investit în dezvoltarea Clubului Regal al Medicilor și a Surgical Training Institute) și, nu în ultimul rând, răspunsul pe care îl oferim la o nevoie stringentă, pe care cu toții o resimțim: investiția în dezvoltarea sistemului de sănătate, care, înainte de orice, este condiționată de investiția permanentă în educație și în pregătirea viitoarelor generații de profesioniști.

Ce obiective aveți pentru acest program?

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali este un program de licență unic în România, prin care ne propunem să formăm noile generații de asistenți medicali, având la bază un nou model de predare și de pregătire 3600. În acest fel, le oferim studenților oportunitatea de a face practică, de a învăța experiențial și de a face cunoștință, încă de pe băncile școlii, nu numai cu un sistem medical etalon, recunoscut la nivel internațional, ci și cu valorile și cu modelul nostru de business, care le oferă contextul de a se dezvolta și din punct de vedere managerial.

Care sunt criteriile de admitere?

Admiterea la Academia Europeană pentru Asistenți Medicali pune accentul pe dorința și pe determinarea candidaților de a-și construi o carieră într-o profesie vocațională. Urmând modelul britanic, selecția studenților se face pe baza unui eseu de motivație și în urma unui interviu cu un Admission Officer. Bineînțeles, nu excludem pregătirea academică (rezultatele examenului de bacalaureat și cunoștințele de limba engleză), care vine în completarea aplicației și care are o pondere importantă în procesul nostru decizional.

Ce planuri de dezvoltare aveți pentru academie?

Academia își propune să devină hub pentru viitorii lideri medicali, pentru cei alături de care și prin care ne dorim să generăm o schimbare imperativă de paradigmă în mentalul colectiv, și anume faptul că medicina nu poate fi practicată fragmentar, ci este un de­mers colaborativ permanent între medici și asistenți. Prezența asistenților pe tot parcursul schemei de tratament nu este una opțională. Din contră, contribuția asistenților în tratarea pacienților este esențială. Orice intervenție ajunge să fie de succes datorită implicării unei echipe medicale complete, formate din medici și asistenți cu expertiză și experiență în diverse patologii sau pe diverse specializări medicale.

Un raport recent al Organizației Mon­diale a Sănătății arată că la nivel global, omenirea duce lipsă de 6 mi­lioane de asistenți medicali. Cum se simte această lipsă de personal de asistență medicală în România?

Lipsa asistenților medicali este o rea­litate prezentă și în sistemul medical românesc. De aceea, este esențial să investim în proiecte de formare și dezvoltare, așa cum este Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, prin care ne propunem să aducem în prim-plan importanța unei vocații neperisabile. Nu în ultimul rând, ne dorim ca proiectul nostru să fie o invitație deschisă pentru toate companiile și partenerii care pot susține acest demers, pe care noi îl considerăm absolut necesar: acela de a schimba percepția României cu privire la importanța asistenței medicale în sistemul de sănătate și de a investi în dezvoltarea viitorilor lideri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: