Stiri Management MarComm Marketing

AcademiAA are un nou director de program

6 sept. 2019 2 min

AcademiAA are un nou director de program

Reading Time: 2 minute

Începând cu 1 septembrie 2019, AcademIAA, primul program educațional dedicat mediului universitar, dezvoltat de IAA România în parteneriat cu cele mai reprezentative universități de profil din țară, are un nou director de program.

Afrodita Blasius, unul dintre fondatorii IAA și profesor la Școala IAA preia conducerea AcademIAA, un program destinat viitorului industriei. Are o experiență de 25 de ani în antreprenoriat, marketing și publicitate iar, în ultimii 10 ani, pe lângă experiența Școlii IAA, a adăugat experiența de predare în mediul academic, predând marketing și comunicare la SNSPA și FJSC.

Afrodita Blasius AcademIAA
Afrodita Blasius

“Afrodita a fost și este mereu alături de asociație: ca membru de Board IAA în două mandate, colaborator și adviser în diverse alte proiecte sau chiar simplu apropiat al asociației de la care primim unele dintre cele mai vii și actionabile feedback-uri. Îi mulțumesc că a acceptat provocarea de a crește AcademIAA , un proiect de suflet ce-și dorește să formateze viitorul industriei”, a declarat Victor Dobre, director executiv, IAA România.

AcademiAA, program demarat în urmă cu aproape patru ani, reprezintă un parteneriat strategic între industria de marketing și comunicare și mediul academic care urmează trei direcții strategice:

Program de investiții sistemice

Este un program de studii și cercetări desfășurat în colaborare cu mediul academic, program care vizează înțelegerea  nevoilor mediului academic și a modurilor în care mediul de afaceri marcom poate să contribuie la îmbunătățirea performanțelor absolvenților.

Program dedicat formatorilor

“Porți deschise” este un program dedicat cadrelor didactice universitare ale facultăților partenere, prin intermediul căruia se organizează, lunar, sesiuni de lucru în companiile membre IAA România. Sesiunile abordează teme de marketing, comunicare, resurse umane și orice alte teme de interes pentru participanți.

Program dedicat studenților

“MentorIAA” este un program destinat studenților, care presupune mentorat individual pentru carieră sub coordonarea mentorilor recrutați din companiile membre IAA.

Programul AcademIAA a reușit în 4 ani de la lansare să activeze o comunitate formată din cadre didactice din 7 facultăți din 3 centre universitare, peste 200 de voluntari, și peste 40 de companii membre IAA.

“Programul educațional al IAA își propune să construiască o punte între mediul de afaceri și lumea academică. Mi-aș dori ca aceste două lumi să poată funcționa în simbioza în următorii ani”, a spus Afrodita Blasius, noul director de program, AcademIAA.

Planurile AcademIAA cuprind extinderea parteneriatului în noi direcții de interes atât pentru industrie cât și pentru mediul academic precum program de internshipuri pentru studenți și masteranzi în companiile membre IAA, colaborari pentru actualizarea curriculei universitare în domeniile de specialitate, programe de devoltare de “soft skills”, precum și studii aprofundate privind nevoile industriei de marcom.

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: