AAF: Fiscalitatea, piedică pentru investitorii în fonduri
Reading Time: 2 minuteDeclaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice către stat este o piedică pentru investitorii în fondurile de venit fix, consideră reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
După primul trimestru din acest an, numărul de investitori în fondurile deschise a fost mai mic cu 28.000, o scădere de 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a arătat Jan Pricop, director executiv al AAF, la Colocviile Pieței Financiare, organizate de Finmedia.
„Un lucru pe care îl reclamă clienţii vine din zona de fiscalitate. Mai ales pentru investitorii în fondurile de venit fix, Declaraţia Unică reprezintă un efort suplimentar pe care mulţi nu şi-l doresc”, a declarat Jan Pricop, adăugând că și faptul că nu se face reţinere la sursă reprezintă o problemă.
Reprezentantul AAF a arătat că asociația ar vrea să rediscute acestă problemă cu Ministerul Finanţelor Publice. “Am vrea să ne reîntoarcem la reţinerea la sursă măcar pentru anumite categorii de fonduri de investiţii, pentru a simplifica procesul investiţional”, a spus Pricop.
Mihai Purcărea, membru în Consiliul Director al AAF, a arătat că, de multe ori, clienţii fondurilor de investiții compară în mod greşit trecutul cu viitorul când se uită pe site-ul băncii şi al administratorului de fond. Aceștia văd randamentul pe ultimul an al fondurilor şi îl compară cu dobânda viitoare la depozite, a explicat reprezentantul AAF.
„Anul trecut sau acum doi ani vedeau un randament de circa 1,5% şi se duceau la bancă, unde la depozite primeau 2%. Comparau trecutul cu viitorul. Automat din fondurile cu venit fix se mutau spre depozite bancare. Asta se întâmplă, în general, când sunt creşteri destul de rapide ale dobânzii, iar când ROBOR a crescut de la 0,8% la 3% s-au ajustat şi dobânzile în piaţă, dar fondurile nu au reinvestit atât de repede încât să ajusteze performanţa istorică”, a explicat Mihai Purcărea.
Potrivit reprezentantului AAF, și aceasta este una dintre explicaţiile pentru scăderea numărului de investitori în fondurile de investiții.
Conform datelor AAF, în ultimul an, numărul investitorilor în fonduri mutuale a scăzut cu 30.000, ceea ce reprezintă 8,5% faţă de anul anterior.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz