A început vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 – 15 ani
Reading Time: 2 minuteMiercuri a început vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Imunizarea se face cu serul produs de BioTech – Pfizer. Acesta a fost autorizat de EMA – Agenția Europeană a Medicamentului.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a subliniat că minorii trebuie să vină însoțiți de un părinte sau de tutorele legal și că programarea în platformă elimină riscul așteptării care de multe ori nu este confortabilă.
„A debutat în mod oficial etapa de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani în toate centrele de vaccinare din țară unde este distribuit vaccin produs de BioTech – Pfizer. În ultimele 24 de ore au fost peste 2.100 de programări în platforma națională, pe lângă persoanele care s-au prezentat direct la centrele de vaccinare. Știm că persoanele se pot vaccina fie prin prezentare directă, fie prin programare. Mă bucur că o parte dintre părinți a ales să facă programarea în platformă, pentru că în felul acesta putem asigura și un interval orar, dar și garanția că vom primi doza respectivă”, a spus Valeriu Ghoerghiță.
El a afirmat că pentru minori așteptarea reprezintă „un disconfort destul de crescut”.
„Credem că soluția de programare în platformă este una foarte bună și ne dorim să fie acceptată de foarte mulți dintre părinți. Încă de la primele ore, am semnale din țară, că sunt copii care s-au vaccinat. Personal am vorbit cu unii dintre ei, care chiar mi-au scris și erau foarte bucuroși că au putut să se vaccineze. (…) Nu erau reacții adverse, dimpotrivă, erau copii care așteptau acest pas de câteva săptămâni. Erau foarte emoționați și bucuroși. Cred că avem un segment al populației tinere care ne dă foarte multe speranțe”, a declarat președintele CNCAV.
Copilul trebuie însoțit de părinte
Minorul trebuie să fie însoțit de tutorele legal sau de unul din părinți, care să exprime consimțământul, schema de vaccinare este asemănătoare cu a adultului, respectiv două doze administrate la interval de 21 zile, a amintit Valeriu Gheorghiță.
„Prin acordarea autorizației de utilizare a acestui vaccin și la grupa 12-15 ani venim cu un beneficiu foarte mare, în mod deosebit pentru copiii care au afecțiuni cronice, care au afecțiuni îi predispun la risc crescut de forme grave de îmbolnavire, mă refer la afecțiunile neuro-psihiatrice, la sindromul Down, copii instituționalizați, copii cu boli cardiovasculare, cu diabet zaharat, cu boli cronice renale, cu obezitate. Din păcate obezitatea reprezintă o problema de sănătate publică în creștere inclusiv în țara noastră. Ca atare, există o nevoie reală pentru acces la vaccinare a celor mai vulnerabili în această perioadă”, a explicat medicul.
Valeriu Gheorghiță a făcut aceste declarații la evenimentul de inaugurare a unui centru de vaccinare pentru copii în Parcul Lumea Copiilor.
Photo 215379816 © Sedovukr | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz