A început ”Maratonul NePădurilor”. Andrei Roșu aleargă pentru salvarea pădurilor României
Reading Time: 2 minuteMaratonistul Andrei Roșu aleargă pe 5, 6 și 7 octombrie într-o cursă solitară, organizată de WWF România, prin trei zone din județele Vâlcea și Alba în care pădurile au fost tăiate fie ca urmare a exploatărilor ilegale, fie din cauza schimbărilor climatice. Pe parcursul traseului va prezenta diferențele între tăierile legale și cele ilegale, între tăierile haotice și recoltarea arborilor afectați de schimbările climatice. Scopul său este să arate oamenilor realități de pe teren, să expună pericolele care ar putea duce în continuare la dispariția pădurilor și să prezinte soluții care să evite în viitor asftel de dezastre.
Prin acest demers, vom privi lumea prin ochii unui maratonist obișnuit să alerge prin păduri frumoase, nu printre cioate. La final, Andrei va fi parcurs peste 100 de kilometri, va fi urcat 2.500m diferență de nivel și va fi traversat peste 600ha de păduri tăiate. De-a lungul traseului, Andrei Roșu va alerga peste versanți întregi „goliți” unde, în urmă cu aproximativ un deceniu, pădurile au fost tăiate ilegal. Deși s-au deschis dosare penale, absolut niciunul nu a fost finalizat până acum și nici nu există perspectiva finalizării lor. În unele locuri natura și-a revenit singură, iar în altele a început în sfârșit procesul reîmpăduririi. Sunt însă și zone în care incertitudinea și imaginile apocaliptice continuă.
”Problema acestor dosare nefinalizate nu este dată numai de faptul că vinovații nu sunt trași la răspundere. Mai grav este că le arată acestora că furtul de lemn nu se pedepsește de fapt în România. În plus, retrocedările făcute haotic, ignorarea proprietarilor și urmărirea unor ineterese au generat astfel de practici. Niciodată în ultimii 30 ani pădurea nu a fost finanțată, iar proprietarii nu au fost despăgubiți pentru restricțiile impuse. Trebuie să înțelegem că pădurea nu se întreține doar cu obligații, ci și cu finanțare”, explică Radu Melu, manager național al departamentului păduri la WWF România.
WWF organizează acest maraton ca să arate tuturor ce se întâmplă dacă stăm pe margine și nu ne implicăm. Legea trebuie schimbată din rădăcini și, în acest sens, inițiază o petiție online (obiectivul este să adune mai mult de 30.000 de semnături).
Fondul forestier național al României include acum 6,5 milioane hectare de păduri din care, potrivit Institutului Național de Statistică, se taie în mod legal, anual, 18,5 milioane de metri cubi de lemn. Există însă și alte 500.000 hectare de păduri care nu sunt incluse în fondul forestier. Este vorba despre proprietăți mici, private, unde regulile nu sunt clare și unde au loc multe abuzuri. Vom exemplifica un astfel de caz în ziua a treia a maratonului, în județul Alba.
WWF România a realizat harta zonelor de risc în care a identificat locurile unde există un potențial ridicat pentru tăieri ilegale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz