Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară
Reading Time: 4 minuteEvenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile, a avut loc în acest an sub cupola Palatului CEC din București.
Dacă la prima ediție invitat special a fost celebrul artist Lorenzo Quinn, anul acesta comunitatea Haute Culture a avut parte de o experiență inedită: un bal mascat în poate cel mai frumos palat istoric al Bucureștiului.
Haute Culture a pornit ca un manifest curajos pentru acele principii esențiale, atemporale și definitorii pentru lumea de azi. O revistă despre lux autentic și valori reale a reușit să aducă în prim plan, în primii săi doi ani de existență, oameni care fac lucruri valoroase, dar care au și valori și principii de viață, modelele reale de care societatea are nevoie și să pună în paginile sale și pe siteul hauteculturemag.ro poveștile care ne inspiră.
„Am pornit la drum cu un manifest foarte clar, iar în ultimii doi ani el a prins viață și a adunat în jurul lui oameni extraordinari, care împărtășesc valorile și principiile noastre. Avem deja o serie de evenimente devenite emblemă: BREAKFAST WITH DIAMONDS, LADIES OF HAUTE CULTURE, THE FUTURE OF LUXURY, MASTERPIECE BRUNCH, CLUB PRIVE și… povestea continuă”, a spus Marta Ușurelu, co-fondatoare și curatoare Haute Culture.
„Anul trecut, la prima ediție a galei, complimentul pe care l-am primit cel mai des a fost: la voi m-am întâlnit cu toți oamenii care îmi plac. Asta ne-am propus și anul acesta, iar Haute Culture caută să adune în jurul său toți oamenii care ne alimentează cu bine și frumos, care ne inspiră și alături de care simțim că putem construi o lume mai bună de care să ne bucurăm cu toții. Haute Culture este și despre bunătate și puterea ei de a schimba lumea, iar Gala The Culture of Luxury este ca un far care ne arată că lumea noastră poate fi plină de lumină”, a punctat Diana Cosmin, co-fondatoare și curatoare Haute Culture.
15 trofee „Inima de Metal”, realizate pentru Haute Culture de artistul Ovidiu Toader, au celebrat performanța printr-un obiect de artă impresionant.
Exclusiv pentru Gala The Culture of Luxury, STIL Diamonds a creat un pandantiv sub formă de mască, o piesă unicat din aur masiv, care a fost câștigată de un invitat norocos, în urma unei trageri la sorți.
Gala The Culture of Luxury a fost prezentată deToader Păun.
Laureații Galei The Culture of Luxury 2024
THE LEGACY OF CULTURE: Ambulanța pentru monumente
Primul trofeu al serii a fost oferit de protagonistul actualei coperte Haute Culture, arhitectul, designerul și pictorul Hamid Nicola Katrib.
THE VOICE OF CULTURE: Valentin Șerban, violonist
Premiul a fost înmânat de actrița Ana Bianca Popescu.
THE LADY OF CULTURE: Victoria Cociaș, actriță
Trofeul a fost oferit de George Constantinescu, fondatorul Teatrului de Artă București.
THE FUTURE OF FASHION: Aleksander Revas, brandul conceput de Alexandru Mănescu și Corina Manea
Pentru a înmâna premiul a urcat pe scenă Raluca Pavel, co-founder al brandului de design interior ICONIST.
THE CULTURE OF FASHION: Roxana Voloșeniuc, co-founder MBBFW
Trofeul a fost oferit de Oana Groza, next-gen al brandului de bijuterii STIL Diamonds.
THE CULTURE OF FRIENDSHIP: UniCredit Bank România
Ramona Cristian, PR & Brand Communication Manager IVATHERM, a înmânat acest trofeu pe scena Galei The Culture of Luxury 2024.
THE CULTURE OF REAL-ESTATE: H Știrbei Palace
Premiul a fost anunțat de soprana Cristina Antoaneta Păsăroiu.
THE FUTURE OF CULTURE: Andrei Măjeri, regizor
Trofeul a fost decernat de Daniel Amzăr, Communications Director & Junior Partner FREE COMMUNICATION.
THE CULTURE OF KINDNESS: Adrian Hădean, chef
Mihai Chiriacescu, Consumer Marketing Director PPD Global România, a anunțat câștigătorul acestui trofeu.
THE CULTURE OF FRAGRANCE: OBSENTUM
Premiul a fost anunțat de Misha Popescu, Country Marketing Manager SEZAMO.
THE CULTURE OF LOVE: Antoaneta Cojocaru – actriță și regizor de teatru și Daniel Pascariu, bas-bariton de operă
Câștigătorii acestui trofeu au fost anunțați de Anca Mitu, fondator Privileg Catering.
THE VOICE OF FASHION: Ovidiu Buta, stilist internațional de modă
Simona Marzac, Director of Sales and Marketing InterContinental Athénée Palace Bucharest, a oferit trofeul categoriei.
THE POWER OF CULTURE: Lari Giorgescu, actor
Câștigătorul a fost anunșat de Valentina Vesler, Head of PR & Communication AQUA Carpatica
THE VISION OF SPORTS: Singureni Manor
Premiul a fost înmânat de Simona Panait, Head of Corporate Marketing & Communications South-East Europe, Samsung Electronics România și Bulgaria.
The Alliance of Excellence, partenerii Galei Haute Culture – The Culture of Luxury, au fost: STIL Diamonds, AQUA Carpatica, Ivatherm, Mazda, UniCredit Bank, Select Residences, Sezamo, Don Julio, SAMSUNG, Davidoff Cafe, Obsentum, Domeniile Samburesti, Insigners, Iconist, InterContinental Athenee Palace, Privileg Catering, Tudor Tailor și The Body Gallery by Dr. Turbatu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz