Peste 80% dintre angajații din România se simt mai productivi și motivați să performeze în perioadele în care participă activ la activități de wellbeing, iar 9 din 10 angajați declară că dacă
și-ar schimba locul de muncă, ar fi interesați ca la noul job să poată beneficia de programe de tipul wellbeing, reiese dintr-un studiu realizat de Wellbeing.ro pe baza programelor desfășurate în cursul anului 2022.
Conform aceleiași surse, industriile care au accesat cel mai frecvent și în mod regulat astfel de programe anul trecut sunt Pharma, Banking, Retail, IT & Gaming, HoReCa, respectiv Automotive. Sportul și nutriția rămân principalele puncte de interes pentru angajați atunci când aleg să participe la activități de wellbeing, în topul celor mai accesate programe fiind și cele dedicate echilibrului mental, hobby-urilor și lucrului în echipă.
“Principala nevoie a companiilor identificată în ședintele de consultanță pentru alegerea programului de wellbeing potrivit are la bază preocuparea de a crea un mediu de lucru sigur și prietenos la locul de muncă, mai ales în contextul reîntoarcerii angajaților în birouri după perioada pandemiei. Reconectarea echipei, sudarea legăturilor dintre colegi, cunoașterea noilor colegi după perioada îndelungată de work from home și creșterea engagement-ului angajaților s-au aflat printre prioritățile departamentelor de resurse umane în anul 2022.”, explică Alecsandra Ioniță, specialist programe wellbeing și fondator Wellbeing.ro by SmartExperience.
Cu toate că anul 2022 a debutat cu programe desfășurate preponderent online, începand cu lunile de primăvară s-a cunoscut o tendință de reluare a programelor on-site, desfășurate la sediul companiilor sau în locații terțe de evenimente.
Astfel, dacă în perioada ianuarie-aprilie 2022 ponderea activităților online depășea 60%, raportul s-a schimbat semnificativ în lunile care au urmat, odată cu relaxarea restricțiilor legate de pandemia de COVID-19. Conform statisticilor Wellbeing.ro, începând cu luna iunie 2022, 95% din programele de wellbeing s-au desfășurat cu prezență fizică și doar 5% au rămas în format hibrid.
În total, peste 6000 de angajați din 55 de companii au participat la programele derulate de Wellbeing.ro în anul 2022, atât online, cât și on-site, în creștere cu aproape 50% față de perioada de dinaintea pandemiei (4100 participanți în anul 2019, din 43 de companii).
În ceea ce privește numărul programelor, în anul 2022 au fost organizate 148 de programe de tip wellbeing față de 98 în anul 2019, conform statisticilor companiei.
În condițiile în care 76% dintre angajați consideră că este important pentru sănătatea echipei ca în compania lor să se desfășoare un program de wellbeing, specialiștii estimează că în anul 2023 se va păstra tendința organizării de programe de tip wellbeing ample și complexe, dezvoltate pe mai mulți piloni.
“Majoritatea companiilor aleg activități de wellbeing planificate pe arii precum sănătate fizică, sănătate mentală, dezvoltare personală, hobby-uri și pasiuni. Acestea au cel mai mare impact asupra echipelor, răspunzând tuturor nevoilor angajaților și dovedind rezultate pe termen lung. În 2022 s-a reușit reconturarea valorilor mediului de lucru, iar majoritatea companiilor doresc să ducă mai departe programele, păstrând baza construită până acum.”, afirmă Alecsandra Ioniță.
Conform evaluărilor realizate împreună cu departamentele de resurse umane ale celor mai importante companii din România partenere Wellbeing.ro, cele mai accesate programe din anul 2023 vor avea la bază teme precum managementul stresului, mindfulness și meditație, stil de viață sănătos, sustenabilitate la locul de muncă și acasă, managementul resurselor și educație financiară.
Studiul intern Wellbeing.ro are la bază evaluarea cantitativă și calitativă realizată în rândul participanților la programele desfășurate de companie în perioada ianuarie-decembrie 2022, respondeți ai survey-ului, în cadrul celor 55 de companii partenere din România.
Photo 46614145 © Rawpixelimages | Dreamstime.com
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…