8 din 10 români cred că Litoralul are nevoie de investiții masive pentru a atrage turiști
Reading Time: 5 minuteCei mai mulți dintre românii ar fi dispuși să revină pe litoral în vacanțe, nu doar în weekend, dacă ar vedea investiții semnificative în calitatea serviciilor, de la cazare și masă la modalități de a-și petrece timpul liber.
Litoralul românesc trece printr-o criză fără precedent. Dacă n-ar fi fost voucherele de vacanță, cele în baza cărora bugetarii au cazare și masă gratuite, Litoralul ar fi înregistrat un record negativ de turiști. Cum s-a ajuns în această situație, de ce nu mai merg turiștii pe litoral decât în weekend?
Un barometru realizat de compania de consultanță Frames, la comanda Sopra Resort, vine să ofere câteva explicații în privința acestui fenomen.
37% dintre cei 350 de intervievați au declarat că, în acest an, vor merge în vacanță în străinătate, și numai 24% au rezervat o vacanță pe litoralul românesc.
39% au declarat că nu au planuri de vacanță în această vară
Întrebați care sunt motivele pentru care au evitat în acest an litoralul românesc, cei mai mulți dintre respondenți (64%) au indicat prețurile practicate de hotelieri drept principal motiv.
Pe listă s-au mai regăsit, în ordinea opțiunilor, condițiile de cazare, menționate de 37% dintre respondenți, calitatea serviciilor (29%), traficul aglomerat (23%), situația plajelor (21%) și lipsa modalităților de distracție (18%).
În cadrul interviurilor directe, intervievații au reclamat curățenia deficitară din hoteluri, starea instalațiilor din băi, în general dotările precare ale camerelor (lenjerie veche, consumabile de baie insuficiente, absența aparatelor de cafea/ceai, calitatea slabă a internetului wireless) și lipsa locurilor de parcare asociate hotelurilor.
O parte din ei au reclamat și situația plajelor extinse din Mamaia, acolo unde experiența de a sta la plajă nu este loc una plăcută.
,,Raportul preț-calitate în turismul de pe litoral reprezintă, întradevăr, o mare problemă. Din păcate, avem prea multe hoteluri așa-zis modernizate, de 4 stele, care oferă servicii sub nivelul așteptărilor. Unele dintre ele au fost renovate, însă într-un mod tipic românesc, iar detaliile sunt cele care fac diferența’’, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit rezultatelor barometrului, 8 din 10 români cred că litoralul are nevoie de investiții masive pentru a atrage turiști.
63% consideră că actualele hoteluri, cele mai multe moștenite de pe vremea comuniștilor, nu mai respectă standardele de calitate, iar 59% spun că nici serviciile asociate, de la masă la distracție, nu sunt pe măsura prețurilor practicate.
,,S-a construit mult pe litoralul românesc, sunt câteva hoteluri de calitate, însă prea puține comparativ cu marea majoritate care oferă, din păcate, aceleași standarde ca acum 15-20 ani. Pentru a atrage turiștii pe litoral e nevoie de mai mult, de mai bine, de calitate și seriozitate, elemente care lipsesc, din păcate, în multe locuri de pe litoral’’, a declarat Răzvan Popa, Head of Sales în cadrul Sopra Resort.
Ce își doresc românii de la litoralul românesc?
Întrebați ce și-ar dori să se întâmple pe litoralul românesc pentru a merge din nou în vacanță și nu doar în weekend-uri, 72% dintre cei intervievați au declarat că ar vrea să vadă prețuri mai mici, în raport cu veniturile românilor, atât la cazare cât și la restaurante.
Pe listă s-au mai regăsit dorința de a avea oferte mai clare și imagini reale cu camerele de cazare (53%), locuri de parcare asociate hotelului (42%) și plaje mai bine amenajate (38%).
65% și-ar dori ca prețul șezlongurilor să fie inclus în tariful de cazare, iar 78% ar prefera o variantă de servicii all-inclusive.
Un aspect interesant, relevat de barometru, îl reprezintă dorința majorității celor chestionați de a avea acces la mai multe servicii, altele decât cele de cazare și masă.
78% dintre cei chestionați și-ar dori ca, în perioada în care se află în vacanță, să vadă un spectacol, să participe la un concert sau să aibă acces la un centru de distracții.
,,Din păcate, serviciile de vacanță asociate hotelurilor, de la teatrele de vară la cinematografe, centre de distracție, în general modalități de a petrece timpul într-un mod plăcut sunt din ce în ce mai puține. Nu prea ai ce face pe litoral decât să mergi la plajă, să ieși la plimbare, poate la mall la Constanța, și cam atât. Restaurantele de calitate sunt puține și scumpe, teatrele de vară – altădată cu un program zilnic de spectacole, au devenit ruină, cluburile le numeri pe degete, iar centrele de distracții, cele care mai sunt – au un caracter de bâlci, de încropeală’’, arată concluziile barometrului.
,,Pentru ca litoralul românesc să redevină un loc de vacanță preferat de români nu doar în weekend este nevoie de investiții, de o strategie coerentă de dezvoltare locală, de limitare, de exemplu, a autorizațiilor de construire pe spațiile verzi dintre hoteluri, de eliminare a magazinelor alimentare din zonele turistice, de susținere și dezvoltare a zonei de entertainement, de asigurare a unor linii de transport viabile, rapide între stațiuni’’, afirmă Adrian Negrescu.
Vestea bună este că pe litoral investițiile în dezvoltarea unor complexuri turistice și rezidențiale de calitate sunt tot mai mari.
Într-o analiză Frames & Sopra, experții relatau recent despre faptul că cei peste 250 de dezvoltatori imobiliari din Constanţa anunţă investiţii de peste 250 de milioane de euro în următorii ani, în proiecte imobiliare mixte – hoteluri, apartamente, restaurante şi alte facilităţi turistice în Neptun, Jupiter, Venus, Saturn şi Olimp.
,,Dincolo de zona Năvădari-Mamaia, acolo unde dezvoltarea rezidențială a sufocat practic aceste zone, există vești bune din Sudul Litoralului acolo unde, pe baza unor planuri urbanistice bine puse la punct, se construiește la un alt nivel, cu respectarea standardelor actuale în materie de turism. Toate dezvoltările imobiliare Sopra, evaluate la 40 milioane de euro, includ restaurante, baruri, locuri de joacă pentru copii, piscine, zone de distracție și alte facilități așa cum vedem în destinațiile de top din Occident’’, afirmă Răzvan Popa, Head of Sales la Sopra Resort, companie cu patru proiecte imobiliare în Saturn, Jupiter, Olimp şi Neptun.
,,Nu cred că își mai permite nimeni să facă rabat la calitate, așa cum s-a făcut în Mamaia Nord, unde sunt imobile care nu țin cont de elemente esențiale precum efectele aerului sărat asupra structurilor, decantarea nisipului din rețelele de canalizare etc. Pe de altă parte, nu cred că își mai permite nimeni să construiască un bloc sau un hotel fără să se gândească la infrastructura asociată. Când mergi în vacanță nu vrei să te simți ca la bloc, să cumperi de la buticul din colț și să stai în casă, la televizor. Vrei să ieși, să te distrezi, să te relaxezi nu să fii înconjurat de blocuri, de o mulțime de mașini, de trafic, praf și betoane’’, a mai spus acesta.
Barometrul efectuat de compania de consultanță Frames, la comanda Sopra Resort, a fost realizat în perioada 3-10 iulie 2022, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 350 de persoane, angajați cu studii medii și superioare, 58% bărbați și 42% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.
Focusul grupul a fost reprezentat de persoane active, din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.
Sopra Resort este unul dintre cei mai activi jucători din zona dezvoltării imobiliare din Constanța, cu investiții în patru proiecte în sudul Litoralului, un imobil în Saturn cu 374 apartamente și studiouri și o investiție de 22 milioane de euro, un proiect butique în Jupiter de 3,6 milioane de euro cu 70 de apartamente, un proiect de 14 milioane de euro în Neptun cu 260 de studiouri și apartamente și un alt proiect de 45 de milioane de euro în Olimp, aflat în faza de concept.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz