8 din 10 români acuză dureri de spate cel puțin odată în viață
Reading Time: 2 minuteO mare parte din populația adultă a României suferă de o formă sau alta de ”dureri de spate”, estimează Dr. Mihai Măgurean, Medic primar, ortopedie și traumatologie, doctor în științe medicale. Această afecțiune este principala cauză pentru concediile medicale la nivel mondial. Estimarea medicului Măgurean se bazează pe 20 de ani de experiență în domeniu, perioadă în care a tratat peste 10.000 de pacienți cu diferite afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Durerea de spate este mai frecventă în intervalul 50-55 de ani și mai ales la femei, conform aceluiași studiu, care relevă că incidența acestei afecțiuni va crește în anii următori.
La începutul acestui an, opinia publică din România a fost sesizată cu privire la faptul că în 2023 s-au înregistrat 274.000 de concedii medicale acordate pentru dureri de spate.
”Din păcate, nu avem la dispoziție statistici la nivel național cu privire la durata acestor concedii, detalii anonimizate cu privire la natura acestor dureri de spate, respectiv la profilul pacienților: gen, vârstă, ocupație și așa mai departe, pentru a trata în mod serios fenomenul acesta, inclusiv din punct de vedere al costurilor clinice și inclusiv al măsurilor medicale care pot fi adoptate”, este de părere dr. Mihai Măgurean, care consideră că subiectul trebuie să intre pe agenda publică, având în vedere că sute mii de români care muncesc la birou sunt predispuși la aceste afecțiuni. Iar durerile de spate nu pot fi interzise prin lege.
Dr. Mihai Măgurean profesează de peste 20 de ani în cadrul Spitalului Clinic Colentina, iar din 2011 este șeful departamentului de chirurgie spinală.
Un studiu publicat la începutul anului 2023 în British Medical Journal (sursa) relevă ca în 2011 48,4% din eșantionul de populație adultă din România s-a confruntat cu dureri de spate timp de o lună, cât a durat investigația. Pentru acest studiu, au fost ținute sub observație medicală aproape 20.000 de persoane din 32 de regiuni urbane din 11 țări europene, inclusiv România.
”Afecțiunile spinale, popular spus dureri de spate, sunt diagnosticate la foarte mulți oameni și acest subiect trebuie tratat cu maximă seriozitate și atenție, pentru că până la urmă, reprezintă unul din factorii care provoacă un grad mare de absenteism la locul de muncă prin concedii medicale”, explică dr. Mihai Măgurean.
Prevalența medie acestei afecțiuni în Europa a fost de 44,6% (IC 95%: 43,87% până la 45,33%). Prevalența a variat de la 33,4% (IC 95%: 30,21% la 36,59%) în Norvegia la 67,7% (IC 95%: 65,26% la 70,14%) în Lituania (figura 1). Prevalența în Lituania, Slovenia, Germania, Slovacia și România a fost semnificativ mai mare decât prevalența globală europeană. Pe de altă parte, prevalența durerilor de spate în Regatul Unit, Macedonia, Țările de Jos și Norvegia a fost semnificativ mai mică decât prevalența generală.
De altfel, potrivit unui studiu din 2020 al Organizației Mondiale a Sănătății (WHO) (sursa), peste 600 de milioane de oameni din toată lumea au fost diagnosticați cu o formă de ”durere de spate” – o sintagmă ce include o cazuistică foarte variată, de la afecțiuni genetice, la probleme provocate de profesiile exercitate sau accidente de toate felurile. Durerile de spate reprezintă principala cauză de dizabilitate la nivel mondial și afecțiunea pentru care necesită recuperare medicală cel mai mare număr de persoane, potrivit WHO.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz