Finanțe Stiri

6% din companiile românești generează aproape 90% din profit

5 oct. 2017 3 min

6% din companiile românești generează aproape 90% din profit

Reading Time: 3 minute

Companiile puternice, stabile financiar, care își plătesc datoriile la timp și generează profit, reprezintă 5,6% din firmele din România.  Aceste firme au generat peste 86% din profitul obținut de toate companiile românești și peste 40 % din cifra de afaceri obținută de acestea, arată un studiu Credintinfo Romania, realizat pentru a informa piața despre un certificat internațional care atestă care sunt respectivele companii.

Aproximativ 75% dintre aceste instituții sunt microintreprinderi.  Acest procent este în creștere cu peste 2% anul acesta, comparativ cu anul trecut.             

O companie care s-a dovedit capabilă să-și plătească datoriile la timp, are o profitabilitate de 9,36%, în condițiile în care media națională este de 4,5% iar o companie care nu se află în grupul companiilor puternice au o profitabilitate de doar 1,13%.

”Analizele realizate scot în evidență faptul că este mult mai profitabil pentru o companie să aibă un  comportament de plată corect. Mai mult, cea mai mare pondere de  companii puternice sunt microîntreprinderile, companii cu mai puțin de 9 angajați. Astfel, microîntreprinderile nu sunt companii slabe ci dimpotrivă, reprezintă motorul economiei românești”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

Companiile puternice își plătesc datoriile în 99 zile, de aproape 4 ori mai repede decât media națională de 355 zile și de peste 5 ori mai repede comparativ cu restul instituțiilor care își plătesc datoriile în 542 de zile, arată studiul.

Companiile puternice plătesc de 4 ori mai repede

În cazul recuperării creanțelor, o companie puternică le recuperează în 70 de zile pe când media națională este de 2 ori mai mare 166 zile, arată studiul Creditinfo Romania. 

 ”Pentru orice companie este de preferat ca parteneri de afaceri entități care au o viteză de plată a datoriilor cât mai bună, necesară pentru transformarea creanțelor în lichidități. Certificarea Strongest in Romania vine în întâmpinarea acestei probleme, scoțând în evidență și punând laolaltă companiile cu istoric de plată favorabil”, spune Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

Capitala, Clujul, Timișul, Brașovul și Mureșul sunt pe primele locuri la responsabilitate financiară.

Cea mai mare densitate de companii puternice e în județele din centrul României: Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna. Aici, peste 6% din companii  sunt stabile și profitabile.

Cultura orientată spre corectitudine, influențele maghiare și săsești din zonă sunt principalii vectori care au plasat județe în topul acestui clasament, arată studiul. Alte județe cu o bună densitate sunt Timiș, Cluj, Ialomița și Argeș.

Aurimas Kacinskas CEO Creditinfo e1507208180625
Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România

La polul opus, județele din vestul și sudul României au cea mai mică densitate de companii puternice, între 3 și 4%. Este vorba despre județele Mehedinți, Caraș Severin, Dolj, Olt și Dâmbovița.

Sărăcia, lipsa infrastructurilor de producție, care să susțină activitățile conexe, migrația populației către zone mai dezvoltate sau izolarea teritorială sunt unele dintre motivele pentru care aceste județe se află în coada clasamentului.

”Pe lângă importanța avută la nivel național, o companie care își plătește mai repede datoriile are și un important rol local. Plata rapidă a datoriilor înseamnă o contribuție importantă atât în funcționarea altor afaceri cât și în valoarea contribuțiilor plătite sub forma taxelor și impozitelor către comunitățiile locale. Acest lucru este mult mai important în județele cu o densitate mică de companii puternice, unde un număr foarte mic de companii contribuie aproape în totalitate la bunăstarea regiunii”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

Transportul rutier de mărfuri, pe primul loc

Domeniul din care provin cele mai multe companii solvabile și puternice este cel al transporturilor rutiere de mărfuri, cu aproape 4.400 de companii care respectă criteriile de eligibilitate. Pe locul al doilea se situează firmele care activează în comerțul cu amănuntul, cu peste 3.000 de companii puternice iar pe locul al treilea sunt construcțiile, unde sunt aproape 3.000 de firme solide din punct de vedere financiar. Urmează firmele de contabilitate, cultivatorii de cereale, inginerii și consultanții de management și afaceri.

”Creditinfo acordă companiilor puternice certificarea Strongest in Romania. Certificarea esta un exclusivistă și are ca scop încurajarea unui comportament de plată corect creând perspectivele formării unei comunități a companiilor puternice”, spune Aurimas Kacinskas.

În funcție de vechimea societății, cele mai multe companii eligibile Strongest in Romania au fost înființate in anii 2013 și 2014, pe când cele mai puține au fost înființate în perioada 1996-2000.Odată cu depășirea criziei economice din perioada 2008-2010 trendul companiilor eligibile Strongest in Romania este în creștere.

”Tot mai multe companii înființate în perioada ulterioară crizei economice sunt eligibile pentru certificarea Strongest in Romania. Acest lucru este îmbucurător, demonstrând faptul că tinerii antreprenori au obiceiuri din ce în ce mai sănătoase cu privire la comportamentul de plată al firmelor pe care le înființează”, spune Aurimas Kacinskas.

Certificatul Strongest în România demonstrează că o companie este solvabilă,  profitabilă, are capacitatea de a genera locuri de muncă și e capabilă să-și achite datoriile în timp record. Acest instrument este folosit ca un pașaport în fața potențialului client.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: