Tech

5G: Top 3 priorități de business care și-au găsit rezolvarea

Reading Time: 4 minute

Tehnologia 5G promite să ne schimbe viața fundamental pornind de la rapiditatea cu care vom putea avea acces la informații până la felul în care ne vom putea desfășura activitatea în viitor.

De Ciprian Stănescu

Impactul 5G se așteaptă să fie crucial mai ales în dezvoltarea orașelor prin îmbunătățirea unor tehnologii care vor revoluționa comunicarea și vor îmbunătăți transportul în comun, învățarea și inovația. De la smart homes, mașini autonome, IoT la telemedicină, VR și AR răspândirea la scară largă a tehnologiei 5G va conduce la transformarea mai multor tipuri de business-uri și a industriilor tradiționale. Conform unui raport recent al IHS Markit tehnologia 5G este așteptată să crească PIB-ul global cu 12.3 trilioane de dolari până în 2035.

Noua revoluție digitală bifează 3 priorități ale contextului de business global:

  1. Conectivitate 360. În orice business este nevoie ca informația să poată fi controlată în timp real, indiferent unde se află oamenii care fac parte din companie.
  2. Nivel ridicat de descentralizare. Sistemele cloud sunt încă prea centralizate, iar contextul actual de dezvoltare economică, la nivel global pune accent pe descentralizare pentru că trendurile de consum tind să se îndrepte înspre accesul instant și direct la produsul sau serviciul de care avem nevoie.
  3. Utilizarea eficientă a datelor. În acest moment 90% dintre datele deținute de o companie nu sunt utilizate în niciun fel, conform lui Rajeev Suri, CEO al Nokia la întâlnirea anuală a World Economic Forum de la Davos din 2019. Conectivitatea crescută și tehnologiile cloud complexe aduc posibilitatea de a avea acces la date în timp real, de a le analiza și de a lua decizii cu impact real, pe baza lor.

Astfel, plecând de la manufactură, agricultură și retail până la sănătate, transport, asigurări, educație, real estate sau horeca foarte multe industrii se vor transforma ca urmare a accesului la tehnologia 5G. De exemplu, cu ajutorul acesteia, în următorii 3-5 ani, participanții la o întânire virtuală s-ar putea simți ca și cum ar fi fizic împreună. Un raport recent publicat de World Economic Forum despre top 10 tehnologii emergente în 2019 indică felul în care se va transforma modul în care vom putea lucra remote în următorii ani. Astfel, furnizorii de servicii medicale, spre exemplu, vor putea lucra cu pacienți ca și cum s-ar afla în aceeași cameră, deși în realitate se află la distanță.

Impactul 5G în societate și în business

 O rețea 5G ar putea fi de ajutor în intervenția în caz de incidente care afectează siguranța publică, generând un grad de conectivitate mai mare pentru echipamentele montate pe vehicule care ar putea ajunge acolo unde este nevoie. Acum, într-o situație similară, de criză, rețelele locale cad, fie pentru că prea mulți oameni le folosesc, fie pentru că puterea este insuficientă, spune Mike Stone, Global Head of Technology Transformation for Infrastructure, Government and Healthcare în cadrul KPMG International.

Mai multe cercetări realizate de KPMG arată că utilizarea rețelelor 5G, în următorii 7 ani, în diferite domenii (guvernamental, finanțe, asistență medicală, producție, retail, industrie, sau telecomunicații) va genera aproximativ 4,3 trilioane de dolari. Practic valoarea oferită de utilizarea noului tip de rețea va consta în:

  • capacitatea factorilor de decizie de a lua decizii mai bune pe baza unei cantități mai mari de date pe care le vor avea la dispoziție;
  • creșterea gradului de automatizare;
  • eficiență în procesele de business.

Mai mult, Deloitte numește tehnologia 5G „combustibil pentru creșterea economică” pentru că extinderea rețelei se va face într-o măsură semnificativă, făcând posibilă conexiunea la Internet de oriunde și de pe orice device unde poate ajunge un semnal wireless. Piețele care atrag în primul rând cei mai mulți utilizatori vor influența, de asemenea, inovația, odată ce rețelele 5G se dezvoltă și devin omniprezente. Pe măsură ce diferite tipuri de dispozitive se conectează, vor apărea noi moduri de utilizare care anterior ar fi fost considerate imposibile, atrăgând și mai multe investiții și beneficii economice.

Interesant este nu numai că industrii întregi se vor transforma din temelii, ci vor apărea și altele noi. Deja Microsoft și alte companii din domeniul IT investesc în tehnologii capabile să răspundă cerințelor complexe ale mediului global, iar această nouă industrie va ajunge să valoreze mai multe miliarde de dolari până în 2020, citează același raport WEF.

5G și abordările strategice europene

Evident că orice inovație cu potențial de transformare semnificativă a ecosistemelor economice trebuie privită și dintr-o perspectivă europeană. Orice dependență de resurse sau de tehnologie este legată de autonomia strategică a UE mai ales în situații de monopol, cum ar putea deveni 5G. Așadar, în afară de impactul economic și social, tehnologia 5G aduce și nevoia unei analize mai complexe de risc, dintr-o perspectivă de strategie de securitate europeană.

ANCOM va scoate la licitație în România, în luna noiembrie, frecvențele de 5G atât pentru cei patru operatori naționali cât și pentru alții externi. O abordare care să includă și perspectiva securității este așadar la fel de importantă ca abordarea pur comercială. Tot în luna noiembrie, după ce detalii despre viitorul 5G în România vor fi mai clare, impactul acestei noi tehnologii asupra mediului de business și societății va fi discutat la Future Summit – cel mai mare eveniment dedicat viitorului cum teme de la AI, 5G, schimbări climatice, identități digitale sau viitorul educației, care va avea loc pe 28 noiembrie, la București.

6G? De ce nu?

Chiar dacă majoritatea oamenilor folosește 4G sau 3G încă, multe companii de telecomunicații și tehnologie au început deja cercetările pentru 6G cum ar fi Virginia TechSamsung, Huawei sau LG. Cu viteze semnificativ mai mari ca 5G, viitorul în 6G va fi ca un ”al șaselea simț pentru oameni și mașini în care biologia întâlnește inteligența artificială” – Marcus Weldon, Nokia Bell Labs.

Ciprian Stănescu este Futurist și fondator al conferințelor Innovations for Tomorrow și FutureTalks. Este Managing Partner al Social Innovation Solutions – organizație ce oferă consultanță pentru ONG-uri și corporații în impact social, trenduri de viitor și inovație dar și programe educaționale și competiții de business pentru tineri: Social Impact Award și Future Makers.

Foto: Dreamstime

Team

Recent Posts

Moroccanoil a lansat în România gama de colorare a părului Color Rhapsody Ultimates și cea de îngrijire a scalpului

Moroccanoil, lider în îngrijirea părului inspirată de puterea uleiului de argan, a lansat în România noua gamă de colorare profesională…

4 ore ago

Proiectul „Culture & Cultures. Connecting the Dots” lansează turul audio al satului Biertan de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO în România

Asociația Designers, Thinkers, Makers continuă și în 2024 programul său complex, pe termen lung, dedicat revitalizării culturale, realizând alături de…

4 ore ago

Studiu Offerista: 72% din români sunt îngrijorați de creșterea prețurilor și vor aloca un buget mai mic per achiziție de sărbători

Sărbătorile sunt prilej de întâlniri cu cei dragi, dar și una dintre cele mai intense perioade de cumpărături de pe…

5 ore ago

Vodafone și Oxygen câștigă distincțiile Comunicatorul anului în gaming și Agenția anului la Gaming Video Awards 2024

Gaming Video Awards, competiția care premiază cel mai bun conținut video de gaming pe care streamerii și brandurile îl creează…

5 ore ago

București, gazda unei noi ediții a evenimentului „Inspiring Women in Business”

La French Tech București anunță organizarea celei de-a treia ediții a evenimentului „Inspiring Women in Business”, care va avea loc…

5 ore ago

HOTT – un nou partener creativ de business pe segmentul influencer marketing

Lansarea diviziei de influenceri HOTT – House of Talents & Trends readuce în prim-plan statutul influencerului în campaniile de comunicare.…

6 ore ago