Stiri

58% din români recunosc că e dificil să facă față stresului

22 feb. 2024 3 min

58% din români recunosc că e dificil să facă față stresului

Reading Time: 3 minute

Sănătatea, starea de bine și stilul de viață sănătos sunt pentru români cele mai importante pentru o viață longevivă. 71% dintre respondenții români la un studiu privind percepția despre longevitate desfășurat de NN Group în 11 țări consideră că trebuie să adopte un stil de viață sănătos pentru a putea trăi o viață mai lungă, dar și să reducă stresul (68%), să petreacă mai mult timp cu cei dragi (62%) și să-și asigure o situație financiară mai bună în viitor (56%).

63% din români sunt epuizați la finalul zilei

Cu toate acestea, 58% dintre români recunosc că au dificultăți să țină pasul cu ritmul dinamic din viața de zi cu zi și să facă față stresului. Aproximativ 76% spun că resimt stres cel puțin moderat în unele perioade, iar 63% spun că se simt de multe ori epuizați la finalul zilei în perioadele stresante, motiv pentru care 9 din 10 caută în mod activ metode prin care să reducă stresul și, ca urmare, să fie mai pregătiți pentru longevitate.

Capacitatea de adaptare la dinamica vieții cotidiene și stabilitatea financiară în momente neprevăzute sunt esențiale în acest sens. Deși 58% dintre români sunt încrezători că pot găsi soluții să se descurce în momente dificile, mai mult de jumătate recunosc că ar face cu greu față stresului generat de o situație neprevăzută care le poate afecta sănătatea sau situația financiară a familiei, mai arată studiul NN.

„Este mai ușor să previi decât să tratezi, mai ales când vine vorba despre sănătate, dar și despre banii pe care te poți baza astăzi dacă se întâmplă ceva neprevăzut și cei pe care îi pui deoparte pentru un viitor mai liniștit financiar. În momente care îi pot lua pe neașteptate, cum ar fi pierderea locului de muncă, o problemă de sănătate sau un accident, oamenii au nevoie de liniștea că se pot concentra pe ceea ce contează fără să fie nevoie să-și facă griji în plus din motive cum ar fi cheltuielile neplanificate. De aceea, e nevoie să fie pregătiți să facă față neprevăzutului în orice moment, ceea ce înseamnă să aibă grijă de sănătate și să-și asigure protecția și viitorul financiar pentru o viață nu doar mai lungă, ci și mai bună”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Customer Officer la NN România.

Eforturi pentru un stil de viață mai sănătos

8 din 10 români spun că fac eforturi pentru a avea un stil de viață mai sănătos, care să-i ajute să trăiască mai mult, iar peste jumătate sunt conștienți că trebuie să își pregătească din timp viitorul financiar pentru a face față stresului situațiilor neprevăzute și a se descurca mai ușor, arată studiul NN.

La starea de bine și la diminuarea stresului contribuie și viața profesională și echilibrul sănătos dintre job și timpul liber. Cei mai mulți respondenți spun că sunt mulțumiți de acest echilibru și găsesc satisfacție în activitatea lor, iar pentru 86% este foarte important să evolueze profesional și să aibă oportunități de creștere a veniturilor, astfel încât să fie mai pregătiți financiar pentru bătrânețe. De aceea, cei mai mulți caută să se dezvolte continuu și să acumuleze noi abilități și cunoștințe.

56% consideră însă că o perioadă de șase luni de pauză profesională ar fi binevenită pentru a se relaxa și a-și îmbunătăți starea de bine. Mai mult, pentru o viață mai lungă, 33% dintre respondenți consideră că modelul tradițional de viață, în care activitatea profesională după terminarea studiilor se desfășoară până la vârsta pensionării, ar putea fi înlocuit de un model alternativ în care să existe mai multe perioade sabatice pe parcursul carierei, iar retragerea din activitate să se întâmple mai târziu decât vârsta actuală de pensionare.

Studiul NN privind longevitatea a fost desfășurat online în 2023, în rândul a 1.008 respondenți cu vârsta între 18 și 79 de ani dintr-un total de 11.585 de participanți din 11 țări în care NN Group își desfășoară activitatea.

Array

Articole pe aceeași temă: