Management BizRemote by certSIGN Opinii

BizRemote: 5 trenduri e-commerce care vor ajuta companiile să supraviețuiască crizei Covid-19

12 mart. 2020 4 min

BizRemote: 5 trenduri e-commerce care vor ajuta companiile să supraviețuiască crizei Covid-19

Reading Time: 4 minute

Comerțul online continuă să ia avânt și anul acesta, la nivel global, pe măsură ce brandurile și retailerii continuă investițiile în canale online pentru a fi pe urmele clienților. Mai mult decât atât, în contextul pandemiei globale generate de coronavirus, online-ul pare să rămână una dintre cele mai importante soluții de supraviețuire pentru business-urile din întreaga lume. Am detaliat mai jos care sunt trendurile de luat în considerare atunci când cea mai mare parte a activității comerciale se desfășoară în online.

De Ciprian Stănescu

Anul trecut Amazon a surclasat Walmart, devenind cel mai mare retailer din lume, iar la nivel global, ponderea cumpărăturilor făcute online a ajuns la 16,4% din totalul vânzărilor înregistrate. Și în România sectorul e-commerce continuă să crească, deși țara noastră încă mai are mult teren de recuperat în fața altor state europene.

Raportul GPec E-commerce România 2019 arată că sectorul de e-commerce local a depășit pragul de 4,3 miliarde de euro la finalul anului 2019, în creștere cu peste 20% față de 2018, când valoarea comerțului online a fost estimată la aproximativ 3,6 miliarde de euro, potrivit estimărilor Asociației Române a Magazinelor Online. Totuși, ritmul de creștere în 2019 a fost mai redus comparativ cu 2018 versus 2017, când rata de creștere a fost de aproximativ 30%.

Potrivit estimărilor principalilor jucători, comerțul online va continua să crească și în 2020, cel mai probabil urmând să depășească pragul de 5 miliarde de euro la finalul acestui an.

O altă concluzie interesantă a studiului este că tot mai mulți români preferă să cumpere online de pe telefonul mobil în detrimentul Desktop-ului, respectiv: 63,6% cumpără de pe mobil comparativ cu 36,4% care au rămas fideli Desktop-ului, trend care vizibil încă din 2018.

În acest context, am pregătit o listă cu cinci trenduri în e-commerce de care orice business care își vinde produsele online trebuie să țină cont în 2020. Un an complicat în special din cauza pandemiei de conoravirus, ce vine însă cu oportunități de e-commerce în special pentru persoanele ce nu pot călători.

  1. Personalizarea produselor

Personalizarea continuă să fie un trend în e-commerce și anul acesta. Clienții vor să se bucure de experiențe unice și să cumpere produse cât mai adaptate nevoilor și gusturilor lor. Ei se așteaptă să primească oferte, mesaje și recomandări pe baza preferințelor lor. Tocmai de aceea retailerii trebuie să acorde atenție analizării comportamentului de consum al clienților și să încerce să le ofere experiențe pe cât se poate de „unice”. Din ce în ce mai mulți clienți își doresc produse personalizate, astfel că brandurile trebuie să profite de această oportunitate, pentru a reuși să-i atragă și să îi fidelizeze.

Un raport publicat anul trecut de Deloitte introduce chiar un concept interesant: Mass-to-order sau personalizarea în masă care atrage atenția asupra faptului că orice business care nu introduce în strategia sa de Marketing un element de personalizare riscă să piardă loialitatea clienților și chiar cotă de piață.

  1. S-Commerce – Social Media Commerce

Dezvoltarea canalelor de Social Media le permite utilizatorilor să cumpere produse direct din aplicație, cu doar câteva click-uri. Un exemplu reprezentativ este Instagram, ce reprezintă un adevărat canal de cumpărături, multe business-uri mizând exclusiv pe vânzările prin intermediul acestei aplicații. În 2018, mai mult de jumătate dintre clienți – 55% – au cumpărat ceva prin intermediul unui canal Social Media, precum Facebook, Instagram sau Pinterest. Astfel că, anul acesta este de așteptat ca achizițiile făcute prin intermediul acestui tip de aplicații să crească ceea ce înseamnă că orice business online trebuie să le ofere această opțiune utilizatorilor săi.

  1. Un rol tot mai mare al AR și VR

Dacă magazinele clasice oferă clienților posibilitatea de a vedea și testa produsele înainte de a le cumpăra, magazinele online pot oferi această opțiune prin Realitatea Augumentată (AR) și cea Virtuală (VR).

Aceste tehologii vor fi tot mai des folosite de către retaileri, pentru că pot îmbunătăți experiența clienților și, în același timp, pot crește nivelul de încrederea în brandul lor. Folosind AR și VR, clienții pot interacționa cu produsul, chiar dacă nu îl pot atinge fizic. Un exemplu bun unde tehnologiile AR și VR sunt folosite cu succes este reprezentat de brandurile de produse de make-up, haine, accesorii sau mobilier.

În urma unei cercetări realizate de Medium pe un pool de 560 de persoane, 72% dintre acestea au declarat că ar fi dispuse să cumpere produse folosind VR, în timp ce 58% au declarat că tehnologia VR li se pare un game changer în domeniul e-commerce. Printre companiile care deja investesc în VR se numără E-Bay, Spotify sau IKEA.

  1. Experiență prietenoasă

Unul dintre factorii decisivi în ceea ce privește decizia de cumpărare pentru un client atunci când ne referim la e-commerce este reprezentat de experiența pe care o are cu interfața site-ul magazinului respectiv. Google se concentrează pe UX pentru a stabili clasamentele în motoarele sale de căutare. Asta înseamnă că un site bine optimizat în care navigarea este ușoară va apărea mai sus în căutări.

E bine să știm că 75% dintre consumatori părăsesc site-urile care nu se încarcă repede în timp ce 88% dintre cei care nu au avut o experiență plăcută nu se mai întorc niciodată la respectivul website. 

De aceea, în 2020 toate magazine online ar trebui să aibă un site cât mai ușor de folosit, iar produsele trebuie să fie expuse cât mai clar. Pe baza acestor caracteristici, și nu numai, utilizatorii iau decizia de cumpărare.

  1. Transparență

Acum, mai mult ca oricând, mediul online prezintă atât oportunități, cât și amenințări – dacă ne referim la site-urile de tip scam care urmăresc să fraudeze. Tocmai din acest motiv e nevoie ca brandurile să fie cât mai transparente cu clienții lor în ceea ce privește procesul de achiziție și nu numai. De la datele de identificare ale companiei, opțiunile de livrare, opțiunile de plată etc. și până la politica de retur. Cu cât aceste detalii sunt explicate mai clar pe site, cu atât clientul poate lua mai ușor decizia de achiziție.

E-commerce-ul este parte dintr-o cultură digitală în continuă dezvoltare care se află pe agenda evenimentelor care abordează trendurile de viitor, cum ar fi competiția de proiecte Future Makers care tocmai s-a lansat în 4 martie sau Future Summit , cel mai important eveniment dedicat trendurilor de viitor care va avea loc anul acesta la București între 18 și 19 noiembrie.

Ciprian Stanescu

Ciprian Stănescu este Managing Partner al Social Innovation Solutions, Fondator al Future Makers și al conferințelor Future Summit și Future Talks.

Pentru mai multe știri, informații și sfaturi pentru companii legate de continuitatea businessului în condițiile actualei pandemii COVID-19 accesează secțiunea specială BizRemote.

Foto: © Nitsuki | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: