Business Stiri

5 reguli pentru a reduce riscurile la cumpărături

17 mart. 2020 2 min

5 reguli pentru a reduce riscurile la cumpărături

Reading Time: 2 minute

În perioadele de criză ești tentat să cauți alternative mai ieftine. Dar tot atunci există oameni care vor să profite chiar mai mult decât de obicei de faptul că suntem vulnerabili. Iată câteva reguli simple ne pot ajuta să reducem riscurile inutile reprezentate de consumul unor produse de contrabandă, a căror calitate nu este verificată de nimeni și care ajung în țară prin intermediul unor rețele de criminalitate organizată.

Nu cumpăra produse de pe stradă
Uneori, chiar și cei de la care ai cumpărat ani la rând produse ”pe sub mână” vor încerca să-ți vândă acum lucruri de calitate proastă. Sau poate ei înșiși vor fi înșelați de cei de la care se aprovizionează. De aceea, este important să cumperi doar din magazine. Doar așa vei fi sigur că produsele pe care le duci acasă sunt cele pe care le-ai plătit, pentru că sunt verificate din momentul producției și până când ajung pe raft.

Cumpără doar cu bon fiscal
Bonul fiscal funcționează ca o garanție dublă:
• A calității produsului: dacă ajungi acasă și constați vreo problemă cu ce ai cumpărat, te poți întoarce la magazin.
• A faptului că cel de la care cumperi își plătește taxele. În perioade de criză, mai mult ca niciodată, e nevoie să fim solidari și corecți. Din taxele plătite de fiecare dintre noi sunt plătiți medicii și medicamentele de care avem nevoie sau poliția și serviciile de urgență care ne oferă siguranță în țară și la granițe.

Cumpără produse cu eticheta în limba română
Produsele destinate pieței din România vor avea, obligatoriu, o etichetă în limba română. Dacă eticheta lipsește, nu poți fi sigur că produsul este autentic și nu ar trebui să îl cumperi.

Cumpără online doar din locuri verificate
Dacă vrei să îți faci cumpărăturile online, fă-o doar de pe site-uri sau magazine online cunoscute și verificate, care îți pot garanta că vei primi acasă lucrul pe care l-ai plătit. De asemenea, verifică prețurile afișate, dar și faptul că plata se face prin intermediul unei platforme securizate, de tipul https.

Cumpără cu măsură și evită specula
Nu e nevoie să cumperi mai mult decât de obicei. Poți cumpăra doar cât ai nevoie. Pentru că nu consumi mai mult. Toți producătorii și toți comercianții au interesul de a produce și a vinde și o vor face în continuare.

Nimeni nu câștigă atunci când tu cumperi mai mult. Ceilalți nu își vor mai găsi produsele. Iar tu vei avea provizii care se vor învechi pe raftul din cămară.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: